LANSARE DE CARTE: Viorel Şerban şi „Alfabetul disperării”, la Tecuci

LANSARE DE CARTE: Viorel Şerban şi „Alfabetul disperării”, la Tecuci
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Gălăţeni şi tecuceni au participat la evenimentul lansării cărţii de poezie a scriitorului Dan Movileanu, pseudonim literar pentru Viorel Şerban, profesor de Filosofie: „Alfabetul disperării”, Editura Ateneul Scriitorilor - Bacău.

Au prezentat autorul şi cartea criticul şi scriitorul gălăţean Adi George Secară, alături de poetele Mihaela Galu şi Eleonora Stamate - redactor-şef al revistei „Tecuciul literar”. Moderatoare a fost gazda, bibliotecara Daniela Ignat. Au fost intervenţii şi din partea altor scriitori prezenţi, precum scriitorul Petru Blaj, jurnalistul şi poetul Tase Dănăilă, poetul Constantin Oancă, poetul Iancu Huzum, bibliotecar şi alţii, în sală salutând evenimentul poeţi precum Dionisie Duma, alţi poeţi tineri, elevi de la Liceul „Elena Caragiani”. „A fost un veritabil act de cultură” - este concluzia de pe contul său de facebook a scriitorului Vasile Ghica.

Este vorba de o restituire: „Este o carte care a concurat ca manuscris, în anul 1979, într-o competiţie literară care a fost câştigată atunci de Nichita Danilov. Manuscrisul a fost apoi pierdut de către cei de la editura care a organizat concursul, în condiţiile tulburi din jurul anul 1989”, am aflat de la criticul A. G. Secară – „volumul este o re-scriere aproape metafizică”.

Citit 1753 ori Ultima modificare Duminică, 21 Iunie 2015 16:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.