Un nou VERNISAJ cu un artist ieşean la Muzeul de Artă din Galaţi

Un nou VERNISAJ cu un artist ieşean la Muzeul de Artă din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Vernisajul expoziţiei de pictură a tânărului plastician ieşean Cristan Diaconescu, de la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, a adus o prezenţă neaşteptat de mare totuşi, dată fiind ora, la prânz, vineri 4 septembrie. Nu a putut ajunge în schimb chiar semnatarul lucrărilor, foarte vii, cu accente fauve şi de pastel.

Prezentarea tânărului autor (născut în 1976, la Bacău, absolvent al Universităţii de Arte "George Enescu” din Iaşi, secţia pictură, clasa profesor Corneliu Ionescu, cu expoziţii personale şi de grup în ţară, câştigător deja al unor premii importante, precum Premiul pentru pictură la Salonul Anual al U.A.P. Iaşi 2006 şi Premiul la Bienala „Gheorghe Petrascu”, Târgovişte 2010) a fost făcută chiar de către directorul muzeului, Dan Basarab Nanu, care a citat şi din Criticul de artă Valentin Ciucă, un prieten al muzeului nostru: "Colorist vivace, Cristian Diaconescu are inteligenţa de a nu renunţa la sensul de profunzime al compoziţiei şi de aceea el ne apare ca un postmodern pe cale să se mântuiască înainte de a fi excomunicat”, care îi observa şi ironia lucrărilor. Un stil „neobişnuit”, „neo-expresionism rafinat, personal în bună măsură, care îmbină figuraţia, abstracţia şi reflecţia”, după cum observa şi criticul de artă ieşean Petru Bejan, într-un articol de ziar.

Curatorul expoziţiei, sculptorul Alexandru Pamfil, ofta la vernisaj pentru lipsa de spaţiu din sediul actual al muzeului, unde au încăput puţin peste 20 de mari pânze din cele vreo 40 oferite de artistul care a mai expus o dată la Galaţi, ocazie cu care ne-a şi vizitat oraşul.

Citit 1256 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2015 17:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.