Dincolo de "vocea" ţuicii şi de glasul Irinei...
La vreme de iarnă, trecând prin judeţul Prahova, turismul este sprijinit şi mai frumos de Istorie: am căutat semnele lăsate de savantul emblematic Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, aşezare la vreo 30 de km de Ploieşti, care ţine calea spre Braşov. În orăşelul cochet, odihnindu-se într-un peisaj pitoresc, cunoscut mai mult drept loc de baştină a popularei cântăreţe Irina Loghin (născută în apropierea Vălenilor, în comuna Gura Vitioarei) şi lăudat chiar de primăria localităţii pentru ţuica într-adevăr fermecată (ea „concurează chiar cu cele mai pure whiskey-uri scoţiene”, scrie pe site-ul Primăriei; toamna fiind aici şi Festivalul Ţuicii), am putut vedea Muzeul Memorial Nicolae Iorga. Însoţit de scriitorul Ion Avram şi de inginerul Petru Talabă, am păşit pe vârfuri pe poarta în stil brâncovenesc, în curtea lungă, urcând în casa boierească masivă, cu etaj şi beciuri ca de culă, cu bustul din bronz al istoricului plasat chiar la intrarea în curte, unde vedem şi un brad, acum bătrân şi uriaş, ascuns în bagaje de savantul care a pus într-o batistă lăstarul adus, peste ocean, tocmai din Argentina. „Au fost tăind un brad bătrân”, scria un poem premonitoriu istoricul ce avea să fie asasinat în 1940.
Copil-minune, profesor adolescent, savant prolific…
Iorga s-a născut la Botoşani în 1871 şi, ca voinicul din poveste, a terminat cursurile universităţii în numai un singur an, a fost numit profesor de Latină la Ploieşti, la doar 18 ani, şi-a luat doctoratul în Istorie în Germania, la 23 de ani era profesor universitar, pentru jumătate de secol, a scris, în şapte limbi (vorbea 16; turca a învăţat-o pe vasul care îl ducea de la Constanţa la Istanbul, în trei zile!), 1.259 de lucrări, 25.000 de articole.
Biblioteca sa uriaşă era poreclită „Biserica celor 80.000 de glasuri”, după numărul extraordinar al volumelor adunate. A organizat aici o universitate de vară – mai ales pentru românii de peste graniţă, încă sub stăpânire austro-ungară, un teatru, o şcoală de învăţătoare.
Fondatorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, cel care a iniţiat Academia Română de istorie, arheologie şi arte frumoase, elogiat de preşedintele Ataturk, reformatorul Turciei, pentru „Geschichte des Osmanischen Reiches”, adică, „Istoria Imperiului Otoman” (preşedintele i-a transmis pur şi simplu că îi sărută mâna, cu recunoştinţă, savantului român), Iorga lucra aici, la etaj, la un birou masiv din lemn, însă simplu, cu spatele la uşă şi cu faţa spre ferestrele ce se stingeau în peretele unei aripi a clădirii ridicate la prea mică distanţă. Două tablouri de Grigorescu, icoane vechi, mobilier bucovinean, o vitrină cu o ţinută de academician (Iorga era foarte înalt!), frac bogat brodat la guler, cu fir în ghirlande de lauri, asemănător celui al Academiei Franceze, cu bicorn şi sabie, ca şi o curioasă fotografie de tinereţe, cu barbă mică, ascuţită, ca a lui Coşbuc tânăr. Conservatorul care era amuzat de pijama, obiect vestimentar englezesc ciudat pentru un purtător de cămaşă de noapte tradiţională, şi-a adus nu departe, la Văleni, cu banii săi şi din subscripţii, Tipografia "Cultura Poporului Românesc", unde scoate „Neamul Românesc pentru Popor”, revistă de îndreptare, de învăţătură, cu sfaturi inclusiv practice şi agricole, cucernicie, evocări istorice, menită să propăşească o clasă umană sărăcită, în mare parte analfabetă. Iorga şi-a tipărit aici cărţi esenţiale, multe numere din „Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice", „Istoria literaturii româneşti", în trei volume, „Istoria literaturii româneşti contemporane”, „Cărţi reprezentative în viaţa omenirii”, celebra operă „Istoria românilor” şi multe altele.
În cartea sa „România până la 1918”, savantul descria impresiile care îl copleşiseră la tinereţe, trecând prin oraşul nostru, când notase aşa: Galaţii „se recomandă întâi prin larga lor gară, desăvârşit luminată”, cu strada Domnească – „Frumosul bulevard înaintează mândru printre curţi boereşti cum nu se găsesc decât în cele mai bune strade ale Iaşilor, şi încă nu cu aceeaşi înfăţişare curată, cu aceeaşi egalitate a bogăţiei, liniştită, ferită de orice amestec cu vulgaritatea.” „Strada se face tot mai frumoasă. Acum vitrine strălucitoare adaugă lumina lor; cofetăria centrală, berării, oteluri, prăvălii de tot felul, băcănii.” Şi „această stradă de căpetenie nu-şi găseşte, prin lungimea ca şi prin egalitatea luxului ei de bun-gust, părechea în niciun oraş din ţară.” Ba chiar şi cele mai sărace „dughene”, magazine mici, sărace, erau „mai nobile” decât cele de pe eleganta stradă Lăpuşneanu din Iaşi, sau de pe bogata Calea Victoriei din Capitală! Editorul Iorga a scos la Văleni şi cărţi importante ale altor autori, precum „Istoria arhitecturii din Muntenia şi Oltenia”, de I. Ghica-Budeşti.
A făcut din Văleni capitală culturală
Retras aici pentru aerul pur care îi salva copiii (avea zece copii, din două căsătorii), Iorga a trăit la Văleni, orăşelul de pe malul râului Teleajăn, în casa atestată documentar din 1833, monument de arhitectură, lucrând aici peste de 30 de ani. În 1940, la câteva săptămâni după ce teribilul cutremur îi distrugea cumplit reşedinţa, Iorga, politicianul naţionalist, de mai multe ori ministru şi prim-ministru, profesor al tânărului Carol, viitorul rege dictator, murea violent. 47 de academii şi universităţi din toată lumea au lăsat atunci drapelul în bernă!
Foto 1: În faţa biroului savantului stătea tabloul cu Mihai Viteazul, Foto 2: În curtea muzeului, Foto 3: În oraş - clădirea muzeului se vede în dreapta imaginii
