Marţi are loc „OSCARUL” gălăţean. INTRARE LIBERĂ
Foto: Foto-arhivă "Viaţa liberă"

Marţi are loc „OSCARUL” gălăţean. INTRARE LIBERĂ
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Intrarea va fi liberă la spectacolul premierilor de marţi, 26 ianuarie, la Gala Culturii gălăţene, ce va avea loc la Teatrul Dramatic, unde vom vedea ce nume de gălăţeni de marcă au fost remarcate de către organizatori, Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC), la această ediţie a unui „Oscar” gălăţean.

A fost pregătit şi un spectacol şi, de asemenea, în organizarea Muzeului de Artă Vizuală, o expoziţie de sculptură în foaierul Teatrului Dramatic „Fani Tardini" unde, începând cu ora 18,00, ne vom putea bucura de fructele Culturii locale.

„Anul 2015 a fost un an bogat în evenimente şi manifestări care au îmbogăţit zestrea culturală nu numai a oraşului Galaţi, ci şi a judeţului. (…) Pentru că aceste eforturi trebuie răsplătite, fie şi simbolic, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi organizează cea de a IV-a ediţie a Galei Culturii Gălăţene, în cadrul căreia vor fi înmânate zece premii. Nu vor lipsi momentele artistice prestate de către formaţii, ansambluri, grupuri, care s-au remarcat pe plan naţional şi chiar internaţional” - aflăm dintr-un comunicat al DJC.

Citit 1609 ori Ultima modificare Marți, 26 Ianuarie 2016 02:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.