Poetul gălăţean Corneliu Antoniu a fost omagiat la Piteşti, unde i s-a conferit Premiul Opera Omnia din partea Centrul Cultural de acolo. Cum nu poţi să te… piteşti astăzi în lumea deschisă de internet, s-a aflat şi la Galaţi despre eveniment. Poetul gălăţean a fost invitat la ediţia a IV-a a Galei Premiilor Cafenelei literare pentru 2014, pe 17 decembrie anul trecut.
Redăm din discursul de laudatio, rostit de criticul piteştean Marian Barbu: „Bucovineanul – prin descendenţă – Corneliu Antoniu este de fapt un oltean cu o biografie fabuloasă, care se simte mai degrabă aparţinător de Moldova sudică prin naturalizare, gălăţean prin adopţie şi administrare a unor deloc neglijabile fapte şi instituţii de cultură, apăsat literare. Scenariile extreme ale vieţii sale amintesc, păstrând oarecum proporţiile, de un Panait Istrati cu simbolica barbă viforoasă a disidenţelor lui Paul Goma.
Nomadismul geografic prescris de incidenţele unei vieţi tălăzuite de vânturi potrivnice îl poartă la Arad pentru a termina o Şcoală Tehnică de Hidrologie şi Meteorologie în anul 1965. Ceva nu merge în activitatea mult prea sedentară ca şef de staţie meteo şi va schimba rând pe rând activităţi diverse ocupate ca maistru instructor, diriginte de Şantier, director de cinematograf, marinar.
În anii 60, începutul deceniului 7, în România uşor liberalizată, tinereţea avea exotismele ei dar, spiritual vorbind, se mai putea face totuşi ceva. Dovadă debutul editorial al poetului cu volumul de versuri Ascunsa ninsoare, Editura Cartea Românească, 1978, urmat de Supunerile, Editura Eminescu, 1982, Fluturele de diamant, Editura Cartea Românească, 1986.
Este o bună cadenţă editorială dacă ţinem cont de ingerinţele de tot soiul manifestate în contextul istoric de un sistem politic care înţelege să îşi înăsprească prezenţa censorială şi condiţiile de admitere a activităţilor publice. După un an de la apariţia volumului Fluturele de diamant, poetul îşi declară public disidenţa intrând în 1987 în greva foamei pentru drepturile omului.
Bineînţeles că reacţia regimului opresor este promptă, scriitorul fiind considerat duşman al poporului şi arestat. Eliberarea condiţionată îi interzice dreptul la muncă. Foarte puţin convins de apetitul şi elanurile reformiste ale mişcării populare din Decembrie 1989, mult prea rapid confiscată de posesorii inelului lui Gyges, devine azilant politic începând cu anul 1990 şi se stabileşte până în 1996 în Belgia.
Depărtarea securizantă nu distruge totuşi legăturile cu ţara, cultivate fiind prezenţele editoriale. Corneliu Antoniu publică astfel în 1991 Amintiri din Pădurile de Miconia, Editura Eminescu, iar în 1996 romanul Adio KAP BLANK, la Editura Galateea. Din 1997 activitatea literară pare a căpăta aparenţele de absolută normalitate. Poetul înfiinţează în acelaşi an la Galaţi revista Antares, sub egida USR, devenind director fondator al acesteia, director al Festivalului Internaţional de Literatură „Serile Revistei Antares” şi director executiv al Fundaţiei şi Editurii Antares.
Fost membru în Comitetul Director al USR, membru al Consiliului USR, preşedinte al Filialei Sud-Est al USR, cetăţean de onoare al municipiului Galaţi, primeşte în 2004 şi Meritul Cultural în rang de Cavaler de la Preşedinţia României.
Continuă să publice, în 2010, la Editura Antares volumul Fructe de Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în 2011 la Editura Tipo Moldova Strada portului, iar în 2012, la Editura Centrul Cultural Dunărea de Jos, Obiecte de inventar. Prezent în Dicţionarul Literaturii Române, editat de Academia Română şi în capitolul Constelaţia anilor 70, din volumul 2 al Istoriei Literaturii Române de pe azi pe mâine a lui Marian Popa, publică n mod constant în reviste literare româneşti"...
