Momente emoţionante pe parcursul întregii seri de sâmbătă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” , unde iar s-a jucat cu succes mare şi surprize de tot felul piesa lui George Mihail Zamfirescu, teribila „Domnişoara Nastasia”. După spectacol, actriţa Liliana Lupan, cea care interpretase o de neuitat Anastasia, rolul jucat acum cu brio şi de tânara actriţă Flavia Călin, mărturisea cât de greu a fost să-şi învingă emoţia şi să vină la o nouă montare după cea legendară, din 1980, şi că a fost bucuroasă să regăsească emoţia de altădată. Şi actorul Vlad Vasiliu, distribuit acum în Cerşetorul, a jucat atunci, în rolul Luca.
Dar alături de seniorii deja foarte apreciaţi, au strălucit nu doar actorii foarte tineri, intraţi recent în echipă, ci şi copiii-actori care, iată, încep bine de foarte devreme! În rolul micuţului Luca Lacrimă din piesă a jucat cu o lumină specială micuţul Rareş Bâtcă, de nouă ani. I-a fost alături după spectacol o altă micuţă vedetă, David Alexandru Gheorghe, fiul actorului Cristian Gheorghe şi nepotul actorului Gheorghe V. Gheorghe, prezenţi şi ei, într-o sărbătoare a ochiului pentru cei care vor să-i vadă pe actori în lumea lor, nu numai pe scenă. David, care a primit şi el felicitările copiilor după premiera la “Viaţă de schimb”, în care joacă de un an şi jumătate, a fost sâmbătă să-şi felicite prietenul, pe Rareş, la cabină.
Emoţionant a fost să aflu şi că Gabriel Constantinescu, actorul care joacă acum cu atâta căldură şi naturaleţe în rolul bătrânului Ion Sorcovă, tatăl Nastasiei, a debutat în teatru la vârsta lui Rareş, exact în rolul lui Luca Lacrimă cel mic. Era la Ploieşti, în 1960, şi în rolul Vulpaşin, excelent susţinut sâmbătă de Răzvan Clopoţel, juca chiar marele Toma Caragiu! Acum, Gabriel Constantinescu l-a luat câteva clipe pe genunchi pe „nepoţel”, într-o scenă înduioşătoare, exact cum i se întâmplase şi lui cu marele Caragiu.
„Dacă ceva nu e perfect, corectez!”
Micuţul Rareş s-a întreţinut după spectacol cu alţi copii din teatru. Pe aceeaşi canapea, stăteau David Gheorghe în stânga şi Rareş în dreapta, tăifăsuind ca oamenii mari. Intrăm în vorbă toţi trei. Rareş îmi acordă şi primul său interviu: „A fost prima dată când joc”, îmi spune, însă aflu că actorul are deja… tehnică! „N-a fost greu, trebuie numai să-ţi dai seama! Vreo trei pagini au fost de învăţat, nu multe. Am avut puţine, dar dacă le învăţ odată pe toate, după aia nu trebuie să le mai învăţ şi data viitoare din nou, trebuie numai să-mi aduc aminte.” Ceva trac a avut? „Uneori, dacă ai foarte multe emoţii, poţi să nu te uiţi la spectatori în sală, să stai pe scenă ca şi cum ei n-ar fi acolo. Învăţ să fac totul ca de obicei şi n-o să fie diferenţe.” Dar asta a învăţat-o de la cineva! Normal, mai întâi de la tata, actorul Aureliu Bâtcă, care joacă şi el în acelaşi spectacol, numai că într-o scenă diferită şi astfel are timp şi să „butoneze” din culise şi la ce face fiul său în scenele unde are replici, mişcare, gesturi. Tata „de multe ori stă în culise [la repetiţii, acum la premieră] şi după aia, îmi spune ce nu-i bine şi corectez. Dacă ceva nu e perfect sau trebuie să fie mai bine, corectez!” Îl întreb dacă visează deja şi la alte roluri sau o să vrea să facă film cândva. „Deocamdată, nu” - are destule pe cap cu şcoala, unde sunt multe lucruri de învăţat. Am fost curios să aflu şi dacă s-a înspăimântat atunci când bătrânul Sorcovă încearcă să-l sperie cu o poveste despre fantome. „Nu, nu mi-a fost frică, pentru că am ştiut că e făcut din text. Adică, în text trebuie să mă sperii, dar e ceva care nu există în realitate, e făcut ca să fie o reacţie.” Se întâmplă totuşi să viseze urât? „Nu, că eu ştiu că nimic nu e real aici, e o înşelătorie!” Ca şi viaţa, şi teatrul e o înşelătorie - dar ce minunată mai e!
