UȘOR DE CITIT | ”Doamna Ataturk”. Cum să fii femeie în lumea bărbaţilor

UȘOR DE CITIT | ”Doamna Ataturk”. Cum să fii femeie în lumea bărbaţilor
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

E greu să scrii despre lucruri moarte şi despre amintiri. Cu toate astea, Ipek Calişlar facă să se simtă tensiunea, romantismul, aspiraţia şi durerea din viaţa soţiei întemeietorului Turciei Moderne. La orice pagină ai deschide, lectura te prinde. Şi simţi că trebuie să mai afli, că te îmbogăţeşte să mai ştii ceva despre cum a trăit Latife înainte, cu şi după Mustafa Kemal Ataturk.

Latife şi-a primit aripile mai ales datorită educaţiei temeinice pe care familia ei a insistat să i-o asigure. Tatăl ei, Muammer, era copil de negustor care făcuse avere din vânzare de covoare şi care, văzându-şi fiul de şaisprezece ani „l-a angajat la Banca Otomană, ca ucenic de funcţionar. Nu-i trebuia un fiu care să cârmuiască afacerea familiei: tânărul trebuia să înveţe, mai întâi, să lucreze pentru alţii” (p. 24). La Izmir nu erau şcoli prea alese, aşa că Muammer, viitor primar al localităţii, a construit una. Şi, ca să nu înveţe acolo Latife singură...

„Angajarea atâtora profesori pentru un singur copil ar fi fost cu risipă cu păcat, în ochii lui aşa încât a comandat ridicarea unor clădiri în stilul cabanelor elveţiene (…). Copiii inteligenţi din cartier, ale căror familii cu greu şi-ar fi permis o educaţie modernă, veneau acolo să ia lecţii” (p. 26). Dealtfel, „Muammer şi Adeviye (mama Latifei - n.r.)) erau cu mult înaintea epocii lor prin faptul că-şi educau fiicele la fel de bine ca fiii” (p 26).

Pasionată de literatură şi poezie „fluenţa în arabă, persană, latină, engleză, franceză, germană, italiană, latină şi greacă îi oferă acces la lumea întreagă” (p.30). Sigur că, Muammer, om de lume fiind, înţelegea şi parţialul deserviciu pe care li-l făcea fiicelor sale, trimiţându-le să înveţe şi „spunea că vor trece câteva generaţii până să se ivească nişte soţi turci potriviţi pentru nişte fete atât de educate” (p 27).

Mai ales pentru Latife, opţiunea a fost una singură: Mustafa Kemal Ataturk. L-a găzduit în casa familiei ei din Izmir cu mult înainte ca părinţii ei să se întoarcă din exil. Era şi ea o iubitoare a Turciei pe care o transforma Kemal. A fost dorinţa ei arzătoare să fie soţia salvatorului Turciei, cu toate că tatăl ei s-a opus. Îşi dorea pentru fiica lui deşteaptă şi bogată un trai mai liniştit şi mai fructuos. Dar n-a fost să fie. Însăşi împlinirea căsătoriei scoate la iveală un joc fermecător, care implica o fină cunoaştere a tradiţiilor, un curaj şi o poftă de a înnoi lumea necunoscute până atunci. Latife rezistase avansurilor lui Mustafa Kemal şi refuzase până şi căsătoria, până la întoarcerea părinţilor ei din Europa. În acest timp, îi devine confidentă şi parteneră în planurile lui politice. Se înfiripase, încet, ceva între ei. Apoi Kemal pleacă, se întâlneşte cu cealaltă iubire a vieţii lui, Fikriye, iar Latife suferă. Până şi organizarea nunţii dintre Mustafa Kemal şi Latife e tot tensionată, o luptă între precauţiile familiei Uşşaki şi nerăbdarea năvalnică a lui Kemal. Se stabilise deja data, iar participanţii fuseseră invitaţi. Dar Ataturk tot găseşte un şiretlic. Profită de o petrecere dată în ajun de tatăl Latifei şi cheamă cadiul atunci. Se încalcă multe reguli ale nunţii tradiţionale, dar, pentru că mirele era un erou naţional, lumea priveşte uniunea cu ochi buni.

Cartea nu cuprinde însă doar detaliile legate de viaţa intimă a Latifei cu Kemal Mustafa, ci şi multe despre ascensiunea ei, în viaţa publică. De la Izmir, în sărăcăcioasa Ankara şi apoi tot mai departe... De ce n-a mers căsătoria lui Mustafa Kemal cu Latife? El nu era făcut pentru o viaţă domestică. Ea era prea educată ca să poată suporta să trăiască aşa cum o făceau femeile din Turcia, la acea vreme. În plus, între ei – de fapt în mintea şi sufletul lui Mustafa Kemal – rămăsese mereu spectrul lui Fikriye. Latife îl proteja pe Mustafa Kemala. El nu-şi dorea să fie apărat. Spre exemplu:

„Era încă devreme. Dar Latife Hanim a insistat că era timpul să se ridice, încercând să îşi explice grija pentru sănătatea şi odihna lui Mustafa Kemal. Paşa a mai zăbovit, un timp. Curând după aceea, însă, cererea a fost repetată, de data aceasta mai stăruitor. Dar el era, din fire, o pasăre de noapte. Avea de gând să mai stea de vorbă cu oamenii din Tokat. Pe scurt, insistenţa ei îl irita şi pe el, şi pe oameni. Gaziul a încercat s-o îmbuneze, dar ea a sărit în picioare şi a urcat în fugă la etaj. Gaziului îi părea rău, era stânjenit, dar şi vizibil uşurat. Dar nu se terminase. După puţin timp, pocnetul furios al tocurilor înalte s-a auzit din podeaua de lemn a dormitorului de deasupra. Gaziul era încurcat. „Una dintre greşelile mele a fost să mă însor”, a spus.” (p 234).

Dar multă lume din Turcia îi iubea. „Oamenii s-au adunat la Gazhane, au deshămat caii şi au tras ei trăsura care-i purta pe Mustafa Kemal şi pe Latife” (p. 234).

În 1925, Latife e invitată să fie preşedintă de onoare a Vetrei Turce, „mai proeminentă chiar decât Societatea pentru Protecţia Copilului”, unde ţine discursuri, unele dintre ele privite cu mare seriozitate de Guvernul turc.

Ipek Calişlar a reconstruit fragmentele din viaţa Latifei Hanim dintr-o mulţime de surse. Bibliografia parcursă pentru realizarea „Doamnei Ataturk” este compusă din peste o sută de volume şi zeci de articole, parte din presa turcă, parte din cea occidentală a vremii. E, poate, cea mai frumoasă carte scrisă, în principal, din alte cărţi şi din ziare pe care am citit-o. Numai în Turcia s-a vândut în jumătate de milion de exemplare.

La noi, o găsiţi la Librăria Humanitas de pe strada Domnească, nr. 45.

Citit 3558 ori Ultima modificare Vineri, 21 Octombrie 2016 20:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.