Zilele Bibliotecii „V.A. Urechia” continuă

Zilele Bibliotecii „V.A. Urechia” continuă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Continuă şirul de activităţi culturale, educative şi de agrement, pe care Biblioteca judeţeană le desfăşoară, între 7 şi 13 noiembrie, sub genericul „Zilele Bibliotecii „V. A. Urechia””, atât la sediul central, cât şi la filiale, la aniversarea a 126 ani existenţă a locaşului de cultură şi informare.

Astăzi - adunare generală

Astfel, astăzi, 11 noiembrie, de la ora 10,00, la sediul central, are loc un conclav al oamenilor căţii: Adunarea generală a Filialei Galaţi a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Urmează, de la 13,00, dezbaterea literară „Teme, motive şi simboluri shakespeariene”, cu elevi de la C.N. „Costache Negri”.

Duminică - omagiu lui Urechia

Duminică, în ultima zi a şirului de evenimente, de la ora 10,30, în faţa bustului savantului Vasile Alexandrescu Urechia, fondatorul Bibliotecii ce-i poartă numele, primul român nominalizat la Premiul Nobel pentru pace, în va fi adus un  omagiu, prin alocuţiuni.

Apoi, în  Sala „Mihai Eminescu”, urmează ora de Astronomie „Tainele Universului” – teme susţinute de elevul Alexandru Manolescu, de la C. N. „Vasile Alecsandri”. De la 11,15, urmează  Lecturaventura - „Lectura în imagini”,  atelier de educaţie informală.        

Citit 1404 ori Ultima modificare Joi, 10 Noiembrie 2016 17:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.