Mircea Baniciu: „În tinereţe, eram pregătit pentru a face orice în viaţă”

Mircea Baniciu: „În tinereţe, eram pregătit pentru a face orice în viaţă”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reporter: Ce reprezintă Timişoara  pentru dumneavoastră şi care sunt primele amintiri legate de muzică?
Mircea Baniciu:
Timişoara rămâne pentru mine cel mai frumos oraş din România. Sunt subiectiv, ştiu, însă deşi locuiesc de 30 de ani în Bucureşti, m-aş întoarce oricând în Timişoara. Legat de muzică, am povestit deseori că aveam o vecină care asculta foarte multă muzică de operă. Era o doamnă şcolită la Viena, avea gusturi alese şi ea m-a auzit prima oară cântând după ce ascultam muzică clasică. De altfel, această doamnă a sfătuit-o pe mama să mă îndrepte spre nişte cursuri de pian, ceea ce s-a întâmplat când aveam 7 ani.

Reporter: Aţi primit chitara când aţi intrat la liceu. Înainte, însă, aţi studiat, timp de 7 ani, pianul. Cum v-au ajutat lecţiile de pian în ceea ce aveaţi să deveniţi mai târziu?
Mircea Baniciu:
Foarte mult. Pianul este un instrument de bază în muzică şi tot ceea ce am învăţat atunci mi-a folosit foarte mult mai târziu. De altfel, fără să am noţiunile de bază, nu aş fi putut începe să cânt la chitară. Mai târziu, au fost multe momente în care am simţit că acele ore de pian au pus bazele. Acum, de exemplu, nu cânt la pian în concerte, însă am acasă un mic studio care conţine şi o clapă, pe care o folosesc deseori.

Reporter: Filmul „Tinerii”, cu Cliff Richard şi Shadows, v-a determinat să rămâneţi la chitară. Prin ce v-a cucerit această producţie?
Mircea Baniciu:
A fost un film fabulos pentru acele vremuri, pentru încărcătura muzicală pe care o avea. Până atunci, nu văzusem niciodată chitări electrice. Nu ştiam ce sunet au. Toţi puştii începeau să cânte la chitară după ce vedeau acest film.

Reporter: La 21 de ani aţi fost cooptat în trupa Phoenix, ca solist vocal. Privind acum la cei 40 de ani de scenă, ce sentimente trăiţi?
Mircea Baniciu:
Au fost ani foarte frumoşi şi mi se pare greu de crezut că sunt atât de mulţi. Phoenix a fost un început de drum foarte frumos, incredibil de frumos pentru orice artist.

Reporter: Cum e când cântaţi solo şi cum e când sunteţi într-o trupă?
Mircea Baniciu:
Îmi plac ambele ipostaze! Solo pot cânta atunci când sunt într-o sală mică de teatru, să zicem, unde vocea şi chitara se aud foarte bine, în timp ce un concert în aer liber nu poate fi susţinut fără o trupă în spate. În general, repertoriul se modifică în funcţie  de câţi suntem pe scenă.

Reporter: Ce a însemnat Pasărea Colibri în viaţa dumneavoastră?
Mircea Baniciu:
A fost o nouă etapă, din toate punctele de vedere. Nu am planificat nimic cu Pasărea Colibri, nici măcar un prim album. Primul nostru album a fost o înregistrare din concert, la sugestia unui prieten. Când a apărut pe piaţă şi am văzut ce succes are, a fost o uimire totală. Bine, albumul a fost realizat impecabil din punct de vedere muzical şi suna total diferit, atât faţă de ceea ce era atunci în muzica românească, dar şi faţă de înregistrările noastre anterioare. Pasărea Colibri rămâne şi astăzi un nume important, chiar dacă noi suntem implicaţi în alte proiecte personale.

Reporter: Ca arhitect, ce v-ar fi plăcut să proiectaţi? Eventual, împreună cu Alexandru Andrieş, un alt arhitect celebru din muzica românească...
Mircea Baniciu:
N-am avut ocazia să-mi practic meseria niciodată. Am fost angajat cam două săptămâni, prin 1977. Ulterior nu am mai avut contact cu această meserie niciodată.

Reporter: Aţi putea concepe viaţa  fără muzică?
Mircea Baniciu:
În acest moment nu, însă în tinereţe eram pregătit pentru a face orice în viaţă. Făcusem o şcoală profesională de motoare, terminasem arhitectura, aveam perspective.

Reporter:  Nu aţi simţit niciodată nevoia de a pleca din ţară?
Mircea Baniciu:
Am simţit o astfel de pornire prin anii 80, mai exact 87-88, când lucrurile începuseră să meargă foarte greu în România. Ulterior, însă, a venit Revoluţia şi în ’90 am stat în Germania, la Nicu Covaci, cam două luni. Pe scurt, nu mi-a plăcut şi m-am întors în România, ştiind sigur că nu am de ce să plec de aici niciodată.

Reporter: Câte melodii aţi putea să cântaţi fără să vă opriţi?
Mircea Baniciu:
Oricâte... de ce nu?

Reporter: Versurile lui Dan Verona vi se potrivesc mănuşă: compatibilitate sau destin?
Mircea Baniciu:
Puţin din amândouă. Se potrivesc pentru că, atunci când am lucrat împreună, eu am încercat să pun versurile lui pe muzică, apoi şi el a încercat să scrie versuri fix după muzica mea.

Reporter: Care este cea mai mare împlinire în 40 de ani de succes?
Mircea Baniciu:
Nu ştiu, nu gândesc în astfel de termeni, mă bucur de fiecare nouă zi în acelaşi fel.

Reporter: Vă mulţumesc pentru interviu şi vă doresc, de ziua dumneavoastră, 31 iulie, în numele fanilor gălăţeni, La mulţi ani, cu sănătate!

Citit 1269 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.