(Poemul clonelor perfecte)
Zeii cei reci răscolesc orizontul/şi dispar uneori pe fantasticul drum./Se întorc, alteori. Spaţiul le este Totul – /nicio lacrimă nu le-aruncă inima-n scrum.
Memoria lor largă ne poate cuprinde:/milioane de drumuri, miliarde de vieţi!/Dar în inima lor nicicând nu se-aprinde/vreun dor – nici măcar amintirea unei dulci dimineţi…
Tăcuţii exteri au venit într-o vară/în nave enorme de tunet şi foc./Îi primeam lângă noi, îi priveam prima oară./Ei veneau de departe să ne-aducă noroc!
“Eu sunt primul ales pentru Marea Izbândă – /primul om pregătit pentru Marele Zbor./Părăsesc în trecut iubirea mea blândă,/ca să navig spre-un străin şi târziu viitor.
Voi fi primul din oameni care pleacă Departe,/spre spaţii străine – Ei m-au ales dintre mii!”/“Tinereţea-ţi va trece plutind peste Moarte,/vei afla din istorii despre-ai voştri copii…”
Ei mi-au mai spus: “Ca şi noi, peste Lume,/vei străbate-n-tr-o clipă spaţii de mii de vieţi,/vei găsi mii de sori ce măcar nu au nume,/vei vedea apunând stranii noi dimineţi…”
Şi deodat-am strigat, sau doar sângele-n mine/a rostit adevărul, umilit şi cu chin:/“Sunt doar om, căci am rădăcini prinse bine/şi nimic omenesc mie nu mi-e străin…”
Au zâmbit sau, mă rog, faţa lor s-a schimbat/în ceva ce-ar putea fi numit zâmbet bun:/“Voi sunteţi… de pământ, asta-i adevărat…/Este greu pentru Om să pornească la Drum!
Nu-i nimic, chiar acum vom clădi/după tine o copie unu pe unu,/din carne-gând – şi desigur, ea va răzbi,/Fiinţa Om străbate-vă Drumul!”
Şi copia-i gata, pregătită în grabă/să se-nalţe cu chipul şi cu gândul meu plin, /însă copia-mi spune: “Şi eu reflect Realitatea/deci nimic din Uman mie nu mi-e străin!”
Exterii oftează, îşi pun zâmbet pe faţă,/şi din Marea Materie altă copie-mi trag – /o copie-a copiei mele prinde iar viaţă/
cu suflet uman şi de viaţă cu drag!
Nava-i gata, tot Pământul aşteaptă/ca măcar unul din noi să pornească deplin,/“dar sunt copia copiei copiei mele/şi nimic omenesc mie nu mi-e străin!”
Ilustrație de Victor Cilincă
