Prezent în România, la primul "Festival Internaţional al Aforismului pentru românii de pretutindeni” de la Tecuci, cunoscutul om de cultură Naji Naaman, scriitor libanez de confesiune creştină, a avut răbdare să asculte şi să răspundă întrebărilor mele.
- Salut înţelepciunea condensată sub formă de aforisme pe care o reprezentaţi. Ca să înţeleg cum să vă iau, am să vă relatez o experienţă: am întâlnit odată un prinţ, inginer la Paris, Constantin Cantacuzino, şi l-am întrebat: "Cum să mă adresez? Cu "excelenţă", "alteţă" sau cu "domnule"? A preferat "domnule inginer"... Sunteţi un tip extraordinar de complex, unii spun chiar "cu personalitate iluministă", ce titulatură vi s-ar potrivi mai întâi: scriitor? activist cultural? profesor? ziarist?
- Mi-ar plăcea, foarte simplu, titlul de fiinţă umană. Şi cred că, fiind o fiinţă umană, trebuie să muncesc pentru umanitate. Ca să muncesc pentru umanitate, încerc să devin umanist. Dacă ajung în acest stagiu, mi-ar plăcea să mă numesc "umanist".
- Am înţeles că împrăştiaţi cărţi în lume, gratuit, că ajutaţi să fie traduşi, publicaţi şi cunoscuţi scriitorii de peste tot. Bănuiesc şi că miracolul acesta înseamnă ajutorul unor voluntari, poate sute de oameni care să ajute benevol, poate prieteni?
- Mai degrabă, prietenia m-a ajutat. Şi datorită premiilor mele literare [oferite scriitorilor], care m-au făcut cunoscut în lume. Câteodată, îi numesc pe unii dintre ei "ambasadori". Unii dintre aceşti ambasadori muncesc un pic. Dar munca se localizează la mine acasă, în Liban.
- Ca şi dumneavoastră, am editat cândva o revistă într-un singur exemplar. Aţi fost şi ziarist şi, ca ziarist, am o curiozitate: cum v-a lăsat inima să renunţaţi la munca de jurnalist de investigaţie socială? De ce nu aţi continuat?
- Scriu şi acum articole, însă rar. Trebuie spus că jurnalismul este o muncă extraordinară. Ceea ce scrii ca jurnalist moare a doua zi. În timp ce, dacă scrii literatură, poţi să alegi un subiect care nu va muri niciodată. Poţi să scrii despre viitor, despre trecut, despre prezent.
- După interesul cultural al Occidentului anilor ´80 pentru cultura chineză, sau, înainte, pentru cea indiană, mă aşteptam la un interes mai mare acordat lumii arabe, după revoluţiile din anii ´90. Chiar îmi ziceam atunci, parafrazându-l pe Malraux, că secolul XXI va fi arab sau nu va fi deloc. Iar acum suntem în pericol să nu mai fie deloc...
- Aveţi perfectă dreptate, dar cred, din fericire, că asta nu se va întâmpla niciodată. Asta pentru că avem multe tabuuri. Suntem împărţiţi în bogaţi şi săraci. Suntem bogaţi prin petrolul pe care-l avem şi suntem săraci prin gândirea noastră, rumegăm istoria noastră veche şi nu ne facem istoria care va veni, cea viitoare. Suntem plonjaţi în religii şi sunt religii care, din nefericire, nu mai avansează. Crizele din lumea arabă, între şiiţi şi sunniţi, au fost pregătite de către Vest şi toate astea ca să aibă petrolul nostru, ca să-şi vândă armele. În ultimul timp, Donald Trump a furat 80 de miliarde de dolari de la saudiţi, pentru arme pe care aceştia nu ştiu să le utilizeze.
- Sunt prea complicate sau nu funcţionează?
- Sunt funcţionale, dar nu sunt cu totul noi, sunt deja utilizate. Acum 1.400 de ani, şiiţii au omorât un om foarte important, Husayn (uciderea în anul 680 a lui Husayn ibn Ali, fiul unchiului profetului Mohammed, a dus la divizarea comunităţii musulmane - n. a.). Toată lumea a uitat această afacere. Acum zece, douăzeci de ani, a fost reluată: fanaticii ignoranţi ai religiei au luat armele şi se omoară între ei - persanii contra arabilor. Persanii sunt în majoritate şiiţi, în timp ce arabii sunt sunniţi. Din nefericire, cea mai mare parte dintre acei oameni religioşi nu sunt educaţi.
- Unii au rămas, practic, în Evul Mediu?
- Da, au toate tehnologiile din lume, dar mentalitatea lor este foarte redusă. Cea mai mare problemă: Islamul nu cunoaşte jurisprudenţa.
- În afară de Şaria…
- Şaria spune: asta şi asta! Coranul se divizează într-o parte care a fost "revelată" la Mecca şi partea a doua, care a fost scrisă la Medina. Prima este ca un fel de Evanghelie. Înainte au existat grupuri de creştini în Peninsula Arabă, unde trăiesc [şi] grupuri de creştini, evrei şi atei. Profetul Mohammed a avut probleme cu evreii şi cu creştinii, chiar cu fostul său trib, şi a trebuit să plece la Medina. Acolo a făcut pace. În momentul în care oamenii Săi făceau ceva pentru El, El adăuga la Coran noi versete. Aceste versete sunt contradictorii cu primele versete.
- Lucru care se întâmplă şi în Biblie, unde există deosebiri între Legea Talionului şi pildele lui Iisus.
- Dar la noi nu iei armele pentru asta! Alegi ceea ce îţi convine. Pe când [fanaticii] nu acceptă niciodată să schimbe o literă! Jurisprudenţa la ei nu există aproape deloc, şefii religioşi hotărăsc, dau fatwe (sentinţă religioasă islamică - n. a.).
- Cum a fost condamnarea la moarte a lui Salman Rushdie…
- Toţi ignoranţii aruncă în foc această regiune. Statele Unite şi Occidentul profită… Libanul nu este producător de petrol în acest moment. S-a găsit petrol în mare, dar se încearcă să nu se scoată, ca să nu avem probleme. Oricum, dacă nu va fi război, petrolul va fi furat de politicieni. Ţările care au fost distruse au avut istorie, vestigii arheologice. În Irak, aproape jumătate din siturile arheologice au fost total distruse. În Siria, la fel. A fost un comerţ întreg cu vestigii arheologice. Gândirea wahhabistă (ramura radicală a islamului - n. a.) în Arabia Saudită a făcut, din nefericire, mult rău. America, Occidentul, au profitat. Regele va muri în curând, iar [viceregele] fiul său încearcă să schimbe totul... Acum o săptămână, le-a permis femeilor să conducă maşini. Oamenii speră că în 2017 se va întâmpla o renaştere grandioasă, însă eu cred că va fi ceva efemer.
- Uşa întredeschisă nu se mai poate închide.
- Aşa sper şi eu, acum, că internetul face posibilă comunicarea. Chiar dacă Occidentul are prostul obicei de a simplifica datele istoriei culturale, nu înţelege întotdeauna ce se întâmplă în restul lumii.
Scriitorul şi editorul libanez de limbă arabă şi franceză Naji Naaman (n. 1954, la Harissa, Liban) continuă vechea tradiţie de tip aforistic orientală. Cu Premiile "Naaman" răsplăteşte autori umanişti talentaţi din cele mai sărace şi cele mai bogate ţări, iar Casa Naaman pentru Cultură, fundaţia pe care o conduce, dăruieşte cărţi, traduce autori străini şi îi ajută să publice. A fost poreclit "The Mad about Gratis Culture" şi răspândeşte conceptul de cultură oferită gratis. Pe iniţiatorul festivalului de la Tecuci, scriitorul Vasile Ghica, l-a premiat (Premiul de onoare "Naji Naaman", la Concursul Internaţional de Literatură de la Beirut, 2013) şi publicat fără să-l fi văzut. L-a întâlnit abia acum!
