Mâine, Pinocchio, la Teatrul de Păpuşi Gulliver

Mâine, Pinocchio, la Teatrul de Păpuşi Gulliver
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică, 22 octombrie, începând cu ora 10,30, păpuşarii revin pe scena teatrului, unde vor aduce în faţa micilor spectatori aventurile îndrăgitului personaj "Pinocchio". Spectacolul reuşeşte să umple, de fiecare dată, inimile tuturor de emoţie şi bucurie, dar, mai ales, de dorinţa de a reveni iar şi iar la teatru.

Povestea faimoasei păpuşi de lemn este pusă în scenă de regizorul Daniel Stanciu, beneficiază de scenografia Danielei Drăgulescu şi de muzica originală a lui Dan Bălan. Din distribuţie fac parte: Adina Ariton, Marian Sterian, Elena Marin, Eduard Şişu, Gina Geru, Ionuţ Negrişanu şi Aurelian Iorga.

În anul 2001, spectacolul a obţinut Marele premiu în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie "Gulliver", iar în 2002 a fost recompensat cu Marele premiu "Puck", la Festivalul Animafest Cluj.

Preţul biletelor este de 10 lei pentru copii şi 12 lei pentru adulţi.

Spectacolul va avea loc în incinta Teatrului Dramatic "Fani Tardini".

Următoarele spectacole care se vor juca pe scena Teatrului de Păpuşi vor fi "Tom Degeţel", pe 29 octombrie, urmat de "Mica Sirenă", pe 5 noiembrie.

Iubitorii de teatru vor avea parte şi de o surpriză, urmând ca, în curând, biletele pentru spectacole să poată fi achiziţionate şi online, de pe noul site al Teatrului "Gulliver".        

Citit 1887 ori Ultima modificare Vineri, 20 Octombrie 2017 19:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.