
Gabriel Kolbay
Mai e o săptămână până la Sfântul Ilie
Joi, 14 Iulie 2016 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Cine este sfântul aducător de ploaie şi cum s-a luptat cu cei 450 de preoţi ai lui Baal
Creştinii ortodocşi se pregătesc să întâmpine cea mai mare sărbătoare a lunii iulie: ziua Sfântului Ilie Tesviteanul. Acest sfânt, sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie, este unul dintre cei mai importanţi din spiritualitatea ortodoxă. De ce, vă spunem astăzi.
Înfăşat în foc şi hrănit cu flăcări
Literatura ortodoxă menţionează faptul că Ilie a venit pe lume ca fiu ...
Succes al Festivalului Internaţional "Dimitrie Cantemir"
Marți, 12 Iulie 2016 13:00 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă seara s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Veche "Dimitrie Cantemir". Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine. Potrivit biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, "pe scena amplasată în primitoarea Grădină a Palatului Episcopal, au urcat formaţii de muzică sau dansuri tradiţionale, precum: "Cenan Vafki" din Istanbul, Turcia, "Kalofonis" din Galaţi, Ansamblul de Dans Tradiţion ...
Producătorii români trebuie să umple supermarketurile
Marți, 12 Iulie 2016 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Preşedintele Klaus Johhanis a promulgat legea care îi obligă pe marii retaileri să îşi procure cel puţin 51 la sută din marfa alimentară de la producătorii autohtoni. Dacă vom vedea sau nu minunea întâmplându-se, rămâne de văzut. Mai e încă mult până departe. Trebuie să treacă şase luni de la publicarea actului normativ în Monitorului Oficial ca majoritatea prevederilor să intre în vigoare. În plus, în acest timp, Guvernul trebuie să elaboreze şi să publice norme ...
Nu există ţară pentru bătrâni
Sâmbătă, 09 Iulie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
E greu să n-ai bătrâni. Cumva, eşti mai singur pe lume ştiind că niciun bunic nu-ţi mai duce dorul şi nu-ţi mai poartă de grijă. Pe de altă parte însă, nici să ai bătrâni nu-i tocmai simplu. Cu vârsta, oamenii se schimbă. Unii aud mai greu, alţii nu mai vorbesc bine, aproape toţi se îmbolnăvesc mai repede şi îşi pierd mai repede răbdarea. Câte unii ajung să te scoată din sărite într-atât că, prin autobuz sau la piaţă, îţi stă pe limbă să le spui: „Dă-t ...
UȘOR DE CITIT/ HAOS, de Alessandro Baussmerth. Lumea, ca un joc de putere
Sâmbătă, 09 Iulie 2016 10:00 | Publicat în Campanii VLG
E plăcută capacitatea lui Alessandro Baussmerth de a scrie poveşti. Stilul de fantasy practicat de autorul român nu se bazează doar pe ficţiune pură - cum se întâmplă în cazul multor autori de bestseller de gen, care se eliberează astfel de orice responsabilitate de a respecta, măcar cât de cât, adevărurile istorice - ci şi pe folosirea în naraţiune a mai multor persoane reale, care ancorează povestea în epoci. Spre exemplu, printre personajele care apar în cartea lui Bauss ...
Cursul pentru jurnalişti care transmit din zone de conflict
Vineri, 08 Iulie 2016 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Interactiv, captivant şi… foarte solicitant
„Cursul pentru jurnalişti care transmit din zone de conflict” s-a desfăşurat la finele lunii trecute, în perioada 20-25 iunie, la Constanţa. A fost a XIII-a ediţie consecutivă organizată de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi una dintre cele mai complexe, pentru că jurnaliştii au avut ocazia să participe atât la misiuni demonstrative al marinarilor militari, cât şi la exerciţii ale aviaţiei militare şi ale forţelor t ...
Aproape 10 milioane de euro pentru satele gălăţene
Vineri, 08 Iulie 2016 00:00 | Publicat în SATUL
Comunele din judeţul Galaţi fac parte din şase grupuri de acţiune locală (GAL)
Parteneriatele de tip public-privat permit accesarea fondurilor de dezvoltare rurală
Primele trei GAL-uri au atras 3,5 milioane de euro
Trei au fost grupurile de acţiune locală (GAL)-urile care au accesat fonduri în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Este vorba de GAL Lunca Joasă a Siretului, GAL Covurlui şi GAL Asociaţia de Dezvoltare Zonală Tecuci. Per total, sumele ner ...
Taxa auto trebuie returnată integral
Vineri, 08 Iulie 2016 09:00 | Publicat în AUTO
Dacă v-a durut sufletul şi vi s-au golit buzunarele atunci când aţi plătit taxa auto, aveţi acum oarecare motive de bucurie. După ce decisese că mai multe forme ale taxei - respectiv taxa de poluare şi taxa pe emisiile poluante - nu sunt compatibile cu dreptul UE, acum Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât că modalitatea şi termenul de plată pe care le-a stabilit statul român sunt nepotrivite. Mai exact, statul nostru considera că e oportun să le restituie rom ...
Câţi fermieri gălăţeni au cerut subvenţii
Vineri, 08 Iulie 2016 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) informează că a finalizat campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016. La nivel naţional, s-au înregistrat peste 900.927 de cereri, pentru o suprafaţă de 9.492.575 de hectare. Cele mai multe cereri vin, potrivit APIA, din Suceava (48.970), Dolj (39.717), Bihor (37.795), Bistriţa Năsăud (36.038) și Maramureş (35.011).Cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în județele Timiş (525.320, ...
Parfum de nesimţire
Miercuri, 06 Iulie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
E 7,15. Apa rece probabil s-a oprit deja (şi) pe strada mea. Mi-e groază. Nu-s vreun matinal de fel, dar azi m-am trezit cu noaptea-n cap, ca să fac duş. Sunt convins că şi voi. Iar acum ba ne mai uităm pe Facebook, ba citim ziarul, la cafea. E prea târziu să ne mai băgăm la loc în pat şi prea devreme ca să plecăm la serviciu. Bine, adevărul este că nu ne-am strâns chiar toţi gălăţenii în cercul asta strâmt. Propun să îi considerăm absenţi motivat pe cei cărora astă ...