
Maria Stanciu
Sfântul Sava de la Buzău
Sâmbătă, 10 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Luni, pe 12 aprilie, este prăznuit Sfântul Sava de la Buzău. A trăit în Gothia, în secolul al IV-lea, în zona Buzăului. I se mai spune şi „Gotul” şi a purtat rugăciunea în vremea regelui got Atanaric, perioadă în care evidenţa creştinilor se ţinea strict, iar înmulţirea adepţilor lui Hristos era ţinută atent sub control. În zona Buzăului de astăzi, unii dintre creştini au hotărât să declare autorităţilor de atunci că nu mai sunt creştini în zonă. „Nimen ...
A lui Toma... necredinciosul
Sâmbătă, 10 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Prima Dumninică după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este închinată Apostolului Toma.El este unul dintre ucenicii Domnului care anunţat fiind că Domnul a înviat, el nu a crezut. În toate bisericile se va citi Evanghelia după Ioan (20, 19-31). Puteţi parcurge şi cartea Faptele Apostolilor 5, 12-20. ...
Florile din Biserica noastră
Sâmbătă, 10 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
„Această primă revenire la ceea ce a fost pelerinajul de Florii este un mare dar pe care Dumnezeu ni-l aduce după şapte decenii, amintea Înalt Prea Sfinţitul Casian, cu ocazia pelerinajului de Florii”. „Purtarea stâlpărilor în mâinile noastre este semnul biruinţei asupra morţii, biruinţă pe care o anticipează sâmbăta învierii lui Lazăr...”. „Florile din mâinile copiilor şi tinerilor noştri sunt vegetale, dar florile din Biserica noastră sunt acşti copii şi tine ...
Izvorul Tămăduirii
Vineri, 09 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Astăzi, în prima vineri după Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica Dreptmăritoare prăznuieşte Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, praznic împărătesc ce se ţine întotdeauna în vinerea din Săptămâna Luminată * Ziua este o reactualizare a unei minuni pe care a trăit-o Leon cel Mare, în veacul al V-lea, înainte de a ajunge împărat al Bizanţului. Se spune că tânărul prinţ Leon se plimba printr-o pădure deasă din apropierea capitalei bizantine, iar acolo a în ...
Diana Zaharia, „Ghiocelul” de la Galaţi
Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Diana Zaharia este unul dintre copiii noştri care a schimbat jocul specific vârstei cu cântatul, cu orele de repetiţie după un program care, uneori, este greu de respectat şi de noi, cei maturi. O vreme a cochetat cu tenisul de câmp, dar de mai bine de două luni Diana şi-a descoperit o nouă vocaţie: cântecul. Părinţii sunt poliţişti, iar Diana este elevă în clasa I, a Şcolii nr. 26 „Ion Creangă” din Galaţi, la clasa doamnei învăţătoare Jenica Tănase. Domnul Dănuţ ...
Lumina de la Biserica Sfântului Mormânt
Miercuri, 07 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Şi în acest an o delegaţie a Patriarhiei noastre Ortodoxe în frunte cu Prea Sfinţitul Varsanufie, prin grija Prea Fericitului Patriarh Daniel, a ajuns în Ţara Sfântă şi a adus - pentru al doilea an consecutiv - Sfânta Lumină de la Biserica Învierii Domnului din Ierusalim, Biserică cu vocaţie universală din locul sfânt şi sfinţitor unde a propovăduit, a pătimit, S-a Răstignit, a Înviat şi S-a înălţat la cer Fiul lui Dumnezeu. Făclia de Paşte a ajuns în tot păm ...
Acceleratul din Bucureşti, prin Buzău
Sâmbătă, 03 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
CFR Călători anunaţă că din 5 aprilie 2010, trenul Accelerat 1673 în relaţia Bucureşti Nord - Urziceni - Galaţi se anulează şi va circula trenul Accelerat 1679 în relaţia Bucureşti Nord - Buzău - Galaţi. Trenul va pleca din Bucureşti la ora 13.10 (Buftea la ora 13.26, Ploieşti Sud la ora 13.56, Mizil la ora 14.29) şi va ajunge la Buzău la ora 15.04. În Făurei va fi la ora 16.02, la Ianca Haltă la ora 16.15, la Brăila la ora 16.44, Barboşi la ora 17.02, iar la Galaţi va ...
Biserica Învierii
Sâmbătă, 03 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Lumina din Ierusalimul Ceresc * Pelerinajul de astăzi ne introduce în atmosfera Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Biserica Învierii (Anastasis, în greacă), loc spre care aleargă tot pelerinul creştin - măcar cu gândul, dacă nu în realitate - indiferent cărei Biserici Dreptmăritoare aparţine. Iudeii creştini, greci, români, armeni, ruşi, latini, arabi creştini, toţi se lasă îmbrăţişaţi de îmbrăţişarea de lumină a Mântuitorului, pentru că El este „Lumina ...
Biruinţa şi triumful vieţii
Sâmbătă, 03 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
În Joia Mare, tot sufletul creştinesc a participat la denia ce a amintit vânzarea, pătimirea şi Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Sfânta Cruce. Această zi care se distinge prin rugăciunea intensă, prin parcurgerea celor douăsprezece evanghelii, însoţită de scoaterea Sfintei Cruci din Sfântul Altar şi oferirea spre Închinare. În Vinerea Mare, a continuat rugăciunea şi închinarea în toate bisericile din Patriahia Ortodoxă Română; L-am însoţit pe ...
Gestul providenţial al Mariei…
Vineri, 02 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
De regulă, în Sfânta şi Marea Joi, în Bisericile Autocefale se sfinţeşte, la anumite intervale de timp, în comuniune cu Patriarhul şi toţi episcopii, Sfântul şi Marele Mir. Anul acesta, la Patriarhia Ortodoxă Română se săvârşeşte pentru a XXI-a oară prepararea Sfântului şi Marelui Mir necesar pentru Taina Mirungerii (sau a ungerii), una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii noastre, săvârşită după Taina Botezului. Ea se săvârşeşte în Sfânta şi Marea Joi din ...