Saga mortului viu din Scoția
În secolul al IX-lea, insulele Orkney din Scoția erau deja controlate de către vikingi. Sigurd Eysteinsson (875–892), șef al nordicilor, a acceptat „o conferință de pace” cu Máel Brigte Dinți-de-Cerb sau Dințosul, căpetenie a Picților.
Citește și Cele mai stupide decese ale capetelor încoronate (1)
Întâlnirea militară s-a transformat într-o luptă, în care liderul scoțian și-a pierdut capul la oblâncul șeii lui Sigurd Eysteinsson. În timp ce călărea pe un cal cu capul lui Máel Brigte atașat de șa ca un trofeu, unul dintre dinții lui Máel Brigte s-a frecat de piciorul lui Sigurd (bărbații încă nu purtau pantaloni). Rana s-a infectat, provocând ulterior moartea lui Sigurd.
Henry I, regele englez care a murit de prea îmbuibat
Lui Henry I îi plăceau foarte mult chișcarii, niște pești care nu arată apetisant, dar nu au oase, iar pe vremea aceea carnea era scumpă, așa că, dacă aveai de gând să te îndopi cu ceva, chișcarul era o opțiune economică. Monarhul medieval avea interdicție din partea medicilor să consume chișcari (pentru că se consideră, chiar și în ziua de astăzi, că ar conține mercur), dar Henry I a luat decizia nefericită de a continua să mănânce acest pește lipicios și neobișnuit, în ciuda faptului că s-a îmbolnăvit de fi ecare dată. Din păcate, stomacului regelui nu i-a plăcut atât de mult peștele. Această masă i-a adus o stare distructivă și a produs convulsii bruște și extreme în corpul său îmbătrânit . În cele din urmă, acest regim alimentar i-a adus moartea. Regele a decedat în prima zi a lunii decembrie 1135, după ce domnise 35 de ani și trei luni.
Pentru Henri al II-lea al Franței, ”Doamna cu Coasa” a venit călare și înarmată cu o lance
Când a urcat pe tron în 1547, la numai 28 de ani, Henri al II-lea conducea una dintre cele mai puternice țări ale Europei. El a fost un rege activ și eficace, dar înclinația sa pentru sportul vremii i-a adus pieirea. Pasiunea sa principală a fost, încă din anii tinereții, lupta în turniruri cavalerești; regele se număra printre liderii „campionatelor europene” ale Evului Mediu.
În 1559, trebuia să înfrunte un scoțian, Contele de Montgomery. Cei doi călăreți s-au năpustit călare unul împotriva celuilalt, cu lungile lănci din lemn, de-a lungul barei care le despărțea culoarele de atac.
Țintind chiar capul adversarului, scoțianul a reușit să spargă viziera coifului regal; lancea s-a înfipt în ochiul încoronat, pătrunzând până în creier. Regele a supraviețuit rănii doar câteva săptămâni. N-a fost un motiv de mare bucurie pentru scoțian...
Ecaterina cea Mare a Rusiei a murit pe budă
Ecaterina a II-a, supranumită „cea Mare”, a fost una dintre reginele cele mai discutabile ale lumii. Apetitul său pentru amorul fizic i-a adus, din partea servitorilor asupriți, chiar neplăcuta bârfă că ar fi murit făcând sex cu un cal dar...ea a murit în urma unui accident vascular cerebral. În realitate, se pare că împărăteasa, grasă și bătrână, ar fi suferit AVC-ul în timp ce se scremea pe „tronul” băii sale. Cronicarul Curții a notat că acest eveniment ar fi avut loc în patul regal, pentru că nu prea era ok s-o pună pe defunctă într-o lumină atât de banală.
Alexandru al III-lea al Scoției a descălecat pe lumea cealaltă
Timp de patru decenii, Alexandru al III-lea a păstrat, prin luptă, autonomia Scoției nu numai în fața anglo-normanzilor, dar și a vikingilor. Viteazul rege, respectat nu numai de cronicari, dar și de adversari, a avut parte de o moarte mai puțin vitejească. În 1286, monarhul a încălecat la Edinburgh pentru a-și întâmpina viitoarea mireasă cu sânge franțuzesc. Întâlnirea s-a petrecut la Firth, în apropiere de faimosul Sheffield. Cuplul a decis să continue călătoria și pe timpul nopții, dar regele s-a rătăcit de suită. El a fost găsit a doua zi dimineață, cu gâtul frânt; se pare că decesul a survenit în urma căderii de pe cal. O fi adormit omul...
William al II-lea al Angliei a devenit din vânător - vânat
Fiu al lui William Cuceritorul, William „Rufus” (cel roșu, lat.), a preluat tronul după moartea – și ea stupidă – a tatălui, în 1087. Ca și crudul său părinte regal, William nu s-a bucurat de prea multă simpatie nici din partea poporului, nici a Curții. El a murit într-o vânătoare călare, la 13 ani după întronare, săgetat de unul dintre oamenii suitei sale. Ceea ce părea un simplu accident de vânătoare s-a presupus a fi un complot de Curte. Cavalerul Walter Tirel, cel care trăsese săgeata, a dispărut imediat, fără urmă, de la locul faptei. Din această cauză, curtenii au suspectat că adevăratul autor al „accidentului” ar fi fost nimeni altul decât fratele regelui, care i-a și moștenit tronul, sub numele Henry I.
