
Maria Măndiţă
Cum să te doară creierii dacă nu îi ai?
Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
„Dacă urăsc ceva în lumea asta este sexy-fan, sexy-proful, sexy-Brăileanca” , ne-a spus, în cuvinte puţine, atâtea câte avea la el, Răzvan, comentând, astfel, informaţia potrivit căreia pentru al treilea an consecutiv (vai, ce plictiseală, tu!) a fost ales printre primii patru sexy-star TV. După care, la fel de nonşalant ca şi la comentariul de dinainte, Răzvan i-a făcut „intrarea” sexy-asistentei din platou care a început să facă ce ştie ea cel mai bine şi, ...
Urlând, vioi, pe lângă voi
Miercuri, 16 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
Recunosc, nu am mai urmărit demult emisiunile de divertisment de la televiziunile româneşti. Reluând acest obicei, realizez cât mult timp de pierdut trebuie să ai pentru a urmări pseudoproducţiile cu pretenţii de „entertainment” româneşti. De pildă, „X-Factor”, o emisiune în care totul se reduce la aşteptare. Concurenţii aşteaptă să fie nominalizaţi. Prezentatorii aşteaptă să li se dea replica. Până şi publicul aşteaptă să i se indice să aplaude. Şi nu ...
Mesaj cu fularul la gură: nu vă mai bateţi joc de oraş!
Marți, 15 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În timp ce autorităţile Galaţiului aruncă vina unii pe alţii în războiul căldurii, zeci de mii de gălăţeni tremură de frig în apartamente. Cu bebeluşi încotoşmănaţi, cu bătrânii înveliţi în plapumă ziua în amiaza mare, cu multe calorifere electrice în priză, sau cu aragazul în funcţiune, gălăţenii secolului XXI cer dreptul la o viaţă normală.
Bebeluşi „căliţi” la 15 grade Miruna are doar un an şi câteva luni şi deja plânge cu sughiţuri când ...
Glume pe gustul bucătarului
Marți, 15 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
*„Am să torn cu paharul votcă, aşa ca să vedeţi că chiar torn votcă”, ne-a asigurat bucătarul de la „The Flavours” (Prima TV), o emisiune care l-ar năuci de nervi pe Jamie Oliver, văzând cât de chinuit este imitat. După ce a turnat nu ştiu câţi centilitri de alcool în pepenele roşu, s-a apucat să gătească ciupercile „porcini” şi să comenteze, în acelaşi timp obiceiul italienilor de a face „abuz de ciuperci porcine, trufe şi femei bune”. Având în vedere ...
Gălăţenii tremură, autorităţile ridică din umeri
Luni, 14 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* În timp ce oamenii văd cum li se răcesc apartamentele, responsabilii îşi aruncă unul altuia vina * În oraş au început să circule zvonuri pro şi contra Apaterm şi Electrocentrale * Există dovada că Romgaz nu vrea să-i lase pe gălăţeni în frig şi toate autorităţile o ştiu!
Din ce în ce mai mulţi gălăţeni se plâng de frigul din apartamente şi nu ştiu care este motivul. Sesizările curg din diferite zone: Micro 19, Micro 20, Port ...
Războiul căldurii, explicat de secretarul de stat Mihai Capră
Luni, 14 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în SOCIETATE
După aproape două săptămâni de când Guvernul a alocat pentru plata energiei termice doar 500.000 de lei, în comparaţie cu alte municipii, mai mici decât Galaţiul, care au primit sume superioare, secretarul de stat MAI Mihai Capră intervine. Potrivit acestuia, din cauza declarării insolvenţei la Apaterm, Galaţiul a primit o astfel de sumă mică şi a fost chiar la un pas de a nu primi niciun leu. Mai mult, secretarul de stat MAI spune că, din cauza situaţiei Apaterm, Electrocentr ...
Bilă albă, bilă neagră
Luni, 14 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bilă albă - Viceprimarului Nicuşor Ciumacenco, pentru că a avut curajul să facă ce nu a făcut nicio autoritate publică numită sau aleasă în ultimii zece ani de zile: să-i ceară demisia directorului Teatrului Muzical „N. Leonard”, Florin Melinte, şi să continue să facă asta până la rezolvarea problemei. Fără ezitările iniţiativelor dinainte (vezi tergiversarea cazului Panetta, care a transformat un act administrativ într-un circ media) şi argumentând logic, viceprima ...
Chirurgul-senator Ichim taie în carne vie
Luni, 14 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Este cel mai căutat parlamentar gălăţean, de către pacienţii care urmează să fie operaţi, dar, paradoxal, este cel mai uşor de găsit chirurg din Brăila. Este un senator unic în ţară, nu prin iniţiative legislative, ci prin interdicţia de a mai profesa în Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei. Nu în ultimul rând, este evitat de politicieni, care intuiesc în el rezerve imense de reacţie atunci când este atacat.- Chirurgul Paul Ichim îi reproşează senatorului Paul Ichim ...
Conspiraţia televiziunilor şi mafia meditaţiilor
Luni, 14 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în TV MANIA
Ani de zile greşit am crezut că profesorii sunt cei care au creat acest obicei păgubos pentru părinţi, dar extrem de eficient pentru cadrele didactice, „tradiţia” de a-ţi trimite copilul la pregătire, la cât mai mulţi profesori şi, dacă se poate, în tot timpul liber pe care îl are elevul de când iese pe poarta şcolii şi până intră înapoi. Ei bine, doamnelor şi domnilor, nu este adevărat! Televiziunile şi numai ele sunt vinovate de această tradiţie nenorocită care a ...
Cum mi-am petrecut iar sfârşitul lumii
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDITORIAL
M-am trezit dimineaţă cu aceeaşi dorinţă naivă ca ultimii 20 de ani de democraţie să fie doar un coşmar personal, faţă de realitatea de pe străzi. Am vorbit cu mama la telefon care mi s-a plâns încă o dată că nu are căldură în apartament, deşi autorităţile locale se laudă în presă că în Brăila sistemul de termoficare funcţionează sută la sută, nu ca la Galaţi, unde sunt sincope! Nu m-am mai mirat, apoi, că la Galaţi, într-o zi avem căldură, în alta deja nu ...