Autorul celebrului „Luni de fiere”, psihologul Pascal Bruckner, zice/decretează, printre altele, că eliberarea de stresuri şi de angoasele inevitabile într-un timp uniform accelerat, într-o lume care şi-a uitat rostul pe planetă şi, mai ales, într-un cuplu modern (femeie/bărbat)... (era să scriu „bielă/manivelă”)... se poate (cu siguranţă) obţine/câştiga prin metode simple, la îndemâna oricui! Aşadar, cine se confruntă cu aceşti duşmani teribili ai contemporaneit� ...

(!) şi merg, şi merg... poate ajung tocmai atunci, tot şi de tot, din depărtarea de acum, să pot a zice, fără milă: ERGO SUM, chiar dacă SUM prin grâu, prin gară şi prin lunci - uitat de zei, chiar dacă SUM prin râpi adânci, şi plâng şi dorm cu beladona sub trifoi, şi îmi ascult singurătatea mâinii stângi cum cere "am", cum cere "în", cum cere "doi" (!) (!) şi merg şi merg... poate ajung să văd măcar ce am uitat, ce m-a uitat, ce n-am uitat de când n-aveam habar c ...

Sigur n-ai uitat cum şi când şi unde m-ai prins cu amanta! Cum să uiţi şi să treci cu vederea un moment „delicat” şi „hotărâtor” din viaţa ta? Da, m-ai (sur)prins! Eram în iatac! Făceam fluiere de fag! Şi de os! Şi de cucută! Cică fluierele astea sunt cele mai bune! Cele mai bune deoarece cântă încet şi mult şi bine! Şi, dacă le auzi, cazi în braţe şi în prag, începi imediat a spune: un tăciune şi-un cărbune, trebuie să-ncerc degrabă, cât mai degrabă, ...

(!) nu te mai căţăra, nu te mai sui şi nu mai râvni să ajungi la orizont - acolo se află marginea cerului şi tot acolo se află şi marginea pământului - poţi să cazi, poţi să rămâi fără formă şi fără fond (!) (!) poţi să cazi dintr-unul într-altul şi să te amesteci cu cerul şi cu pământul - fii cuminte, păstrează distanţa, lasă-l să facă şi să sprijine curcubee - să ştii că orizontul se cucereşte doar învăţându-l (!) (!) uită-te oleacă din parte ...

Ar trebui să-ţi spun „dumneavoastră”, că aşa se cuvine vizavi de Măreţia Ta! Ar trebui să te salut cu onoruri militare în fiecare zi, că eşti mai important decât tot ce te înconjoară în/din lumea/mulţimea poporului tău! Ar trebui să scriu despre tine cele mai elegante eseuri, să te eternizez în toată memoria pământului, să-ţi transmit în fiecare seară „spor la muncă”, nu „noapte bună”! Şi ar trebui să fii aclamat pe toate dealurile cu burta în jos şi ...

(!) a fost odată perpendiculară/ - acuma-i ostenită şi străină, e tot mai înclinată şi amară,/ închide-n ochi o flacără puţină (!) (!) şontâc-şontâc, se duce să apună/ frumos, tăcând, încet, ultima oară - şi toţi întunecaţii or să spună:/ ducă-se naibii, că a fost o chioară (!) (!) a fost a lui - a celui care ştie/ ce pui în beznă ca să faci lumină, ce pui în ou, ce pui în păpădie,/ ce pui să n-aibă nimeni nici o vină - a fost a celui cu arcade spart ...

N-am avut niciodată! N-am avut de unde să am! Şi doar am căutat! Mult şi bine am căutat! Dar n-am găsit! Nimic n-am găsit! Ori, mai bine zis, nimic am găsit! Oare să cred că n-am umblat unde trebuie? Să cred că nu am ales coordonatele corespunzătoare? Oare m-a păcălit cineva? Oare cine se ţine de şotii în această Întindere/ Extindere/ Destindere hulpavă? Şi doar am ascultat cu mare atenţie, şi am respectat cu sfinţenie, şi am propovăduit cu grijă şi seriozitate toat ...

(!) timp azvârlit în spaţiu de când - (LUMINĂ CALDĂ, să păcălească lumea aceasta şi cealaltă) - clipa dintâi se vede, s-aude şi acum, sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum (!) (!) spaţiu - (nimic în sine, bigbang) - să-ncapă totul, apoi - (din clipa-ntâia în clipa-ntâia) - rodul scâncind fără de lege, spre lege - (şi-n delir) - hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir (!) (!) ce viaţă? şi ce moarte? - (ce fleacuri în mişcare, vecie-n dorul lelei, subli ...

Recunosc! Sunt cel mai mare pânditor din partea de Sud a Universului de Nord! Şi nu de alaltăieri, de ieri, de azi... ci tocmai de când m-a dat mama de mâncare şi de băutură la indiferenţa marelui Anonim, la deferenţa micului Cunoscut şi la rapacitatea eternului Nimic!... Şi pândesc încet, corect şi insistent, din adăpostul luminii, din adăpostul întunericului, din adăpostul închipuirii, din cele mai fine şi mai greu de bănuit unghere al Deşertăciunii... poate-poate mă p ...

Sunt personajul visului Celest, cel mai frumos din ceastă Veşnicie pe care mă crucesc şi mă închin la Demiurgul condamnat să-(mi) scrie şi să-mi trimită-n fiecare zi tot ce vroiesc să-i cer întruna pentru toţi in/egalii mei în/depărtaţi de-un punct numit (apocaliptic) Centru, umplut cu tot ce cred că (nu) se poate n-această Viaţă şi n-această Moarte! Mă rog la cel mai Nalt decât acest motiv de-a face urme pe Pământul visat (şi el) n-acelaşi somn divin, să-l aibă- ...