Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Încă o întâlnire în crâşmă s-a sfârşit înecată în sânge. Să fi avut alcoolul vreun amestec în toată afacerea? Să vedem.Ştefan Gohoreanu (FOTO), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi: „Băut fiind, Daniel Pavel (27 de ani), din Stoicani, comuna Folteşti, l-a lovit sâmbătă spre duminică noaptea, pe consăteanul lui, Mitică Spiridoneanu (42 de ani)”. „Cel de-al doilea bărbat s-a prăbuşit, lovindu-se cu capul de podeaua de beton şi decedând în urma impactul ...
O femeie de 41 de ani din Drăguşeni zace pe un pat de spital din secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean. Viaţa ei va mai fi liniştită pentru câteva zile, până la externare, apoi se va dezlănţui din nou iadul. „Sunt însărcinată în luna a opta şi mai am acasă trei fete cu vârste între un 1 şi jumătate şi 8 ani. Aşa cum mă vedeţi, duminică, bărbatul meu m-a luat la bătaie pentru că nu voiam să stau cu copii într-un adăpost improvizat, la păzit pepeni. Am ...
* Rănit în accidentul în care a fost implicat şi directorul Teatrului Dramatic, Vasile O. declară că nu mergea cu viteză mare * Vineri, la ora 11,00 un accident a făcut ca două jeepuri Hyundai să se facă zob pe strada Melchisedec Ştefănescu, colţ cu Traian. Într-o maşină se afla Vlad Vasiliu, directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, în cealaltă, gălăţeanul Vasile O.„Şoferul nu a respectat indicatorul ˝Oprire˝”După ce Vlad Vasiliu ne-a asigurat vineri că el ...
Exclusiv VL – Cum s-a văzut Ziua Marinei de pe malul celălalt al Dunării
Marți, 16 August 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* VIDEO SPECTACULOS şi GALERIE FOTO * „Viaţa liberă” a trecut aseară Dunărea, pentru a vă oferi, din altă perspectivă, cel mai spectaculos moment al serbărilor Zilei Marinei: focurile de artificii. Poate că asta ar trebui să mai facă, din când în când, şi autorităţile Galaţiului pentru a ieşi din tiparele prăfuite de vreme: să mai schimbe perspectiva. ...
Transelectrica, în proces cu ArcelorMittal Galaţi
Marți, 16 August 2011 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul ArcelorMittal Galaţi a fost acţionat în instanţă de către Transelectrica, dosarul, înregistrat la Tribunalul Galaţi, având ca obiect pretenţiile pe care compania naţională de transport al energiei electrice le are faţă de producătorul siderurgic. Conflictul ajuns în instanţă are la bază neplata de către ArcelorMittal a unor creanţe care se ridică la nivelul milioanelor de euro pentru serviciul de transport al energiei electrice. Reprezentanţii combinatului sider ...
* Preţurile călătoriilor cu trenul spre Capitală au crescut cu 8 până la 11 lei * 8-9 lei s-au adăugat şi la tarifele curselor de Iaşi, Constanţa sau Braşov * Biletul de tren până la Tecuci costă cu aproape 2 lei mai mult * Scumpirea operată de CFR Călători nu afectează grila de tarife a operatorului privat Transferoviar Călători * Compania feroviară de stat CFR Călători a mărit cu 18 la sută preţul călătoriei cu trenul. Scumpirea, a doua din ultimele 12 luni, a fost ...
S-au dezmorţit campionii - Oţelul, 2-0 sub Pietricica
Duminică, 14 August 2011 03:00 | Publicat în SPORT
* GALERIE FOTO Roş-alb-albaştrii lui Dorinel Munteanu au învins Ceahlăul după o repriză de chin şi două decizii potrivnice ale arbitrului Florin Marcu * Filip şi Pena, din 11 metri, sunt marcatorii primei victorii „oţelare” în ediţia 2011-2012 a Ligii ICEAHLĂUL PIATRA-NEAMŢ – OŢELUL GALAŢI 0-2 (0-0)Meci disputat duminică în etapa a 3-a a Ligii I;Stadionul „Ceahlăul” – 4.000 de spectatori;Au marcat: Filip 65’, Pena 83’ pen.;Cartonaşe galbene: Gafiţa 42’ / Ne ...
Sus, pe feluca joasă, un pirat mic de stat – jurai că-i femeie! – îi dădea acum la mână bărbatului prins în lanţul cel lung tot ce putea fi folosit la spartul unor capete, aşa cum fac golanii cu pietrele din caldarâm. Ajutorul neaşteptat arunca din răsputeri în piraţi cu frumoase ibrice de aramă pentru ceai roşu, cu scânduri, cu puşti descărcate, cu peşte uscat, cu butoiaşe goale de praf de puşcă. Pentru că toată bătălia navală se petrecuse fulgerător, piraţii ...
Prenumele Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, este cel mai frumos nume. Este şi cel mai răspândit pe tot globul pământesc, fiindcă Maica Domnului este „cea mai înaltă decât cerurile”, este Maica lui Dumnezeu care prin acel „Fiat!” - „Fie Mie după cuvântul Tău, Doamne!”, acordat la vremea Bunei Vestiri - a schimbat sensul existenţei noastre. De 2.000 de ani, Maica lui Dumnezeu ne întăreşte în credinţă, ne cheamă şi ne mângâie, ne ridică şi ne îndreapt ...
* Continuarea interviului cu părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti * Am discutat despre însemnătatea Sfântului Botez, dar şi despre abaterile neliturgice pe care unii slujitori şi creştini le fac din necunoaşterea învăţăturii Bisericii Dreptmăritoare. Astăzi vom rămâne tot la aspectele care depăşesc canoanele şi rânduielile mărturisirii de credinţă, interlocutorul nostru fiind părintele dr. ...