* Continuarea interviului cu părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti *
Am discutat despre însemnătatea Sfântului Botez, dar şi despre abaterile neliturgice pe care unii slujitori şi creştini le fac din necunoaşterea învăţăturii Bisericii Dreptmăritoare. Astăzi vom rămâne tot la aspectele care depăşesc canoanele şi rânduielile mărturisirii de credinţă, interlocutorul nostru fiind părintele dr. Nicolae D. Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.
- Prea cucernice părinte profesor dr. Nicoale D. Necula, vă propun să ne explicaţi dacă este posibilă repetarea Tainei Sfântului Botez?
- Taina Sfântului Botez dă calitatea de fiu al Bisericii Dreptmăritoare şi ea se administrează împreună cu Taina Mirungerii şi a Sfintei Împărtăşanii. Şi în Biserica Romano-Catolică şi în cea Protestantă, Botezul conferă calitatea de creştin şi cel care doreşte să intre în Biserica Ortodoxă trebuie să parcugă o perioadă de pregătire, de catehizare, sub toate aspectele, urmată de primirea Tainei Mirungerii şi a Sfintei Împărtăşanii.
- Înţelegem că nu e posibil „al doilea botez”?
- Creştinii mai sunt numiţi hristofori, adică purtători de Hristos, efectul Botezului fiind cel de ştergere a păcatului strămoşesc, de moarte şi de înviere cu Hristos. Dacă Taina Botezului este săvârşită corect prin întreita afundare în numele Sfintei Treimi, păcatul strămoşesc fiind iertat, el nu se mai repetă.
Păcatele personale săvârşite de creştin după Botez se şterg printr-o viaţă aleasă a creştinului, în ascultarea de Dumnezeu, punând în faptă cuvântul lui Dumnezeu. După Botez, în diversele etape ale vieţii, păcatele creştinului sunt şterse şi prin Taina Mărturisirii şi a apoi prin unirea cu Hristos prin primirea Taina Sfintei Împărtăşanii.
- În ultimii ani, realitatea imediată ne oferă atâtea situaţii în care creştini de diferite confesiuni şi-au unit inimile prin căsătorie. Cum se procedează în aceste situaţii din perspectiva învăţăturii Bisericii Dreptmăritoare?
- Dacă credinciosul este în Biserica Romano-Catolică sau Luterană ori Calvină sau aparţine altor culte neoprotestante în care se săvârşeşte botezul în numele Sfintei Treimi şi doreşte să treacă în Biserica Ortodoxă, acestuia nu i se mai repetă Botezul, el fiind considerat creştin.
I se administrează doar Mirungerea, bineînţeles, în urma unei perioade de pregătire, de catehizare, şi a mărturisirii de credinţă făcută în scris şi declarată public de cel ce vine la credinţa ortodoxă.
Se administrează botezul doar dacă cel care urmează să fie încreştinat vine din spaţiul musulman, iudeu, hindus... În aceste situaţii, după o pregătire aşa cum urmau catehumenii în primele veacuri creştine, aceştia pot primi Taina Botezului, apoi, Mirungerea şi Sfânta Împărtăşanie.
- În aceste situaţii, cum e posibilă tripla afundare, fiindcă nu mai avem prunci, ci adulţi?
- Prin folosirea unor vase mai mari, pentru administrarea corectă a botezului.
- Sunt şi situaţii de ortodocşii care au trecut la o altă confesiune creştină. În această situaţie, cum se procedează?
- Botezul celor care trec la o altă confesiune Romano-Catolică, Greco-Catolică sau la alte secte nu trebuie să se repete. A repeta Botezul este o ignoranţă teologică, rea-voinţă şi dispreţ faţă de lucrarea harică a Duhului Sfânt. Referitor la acest aspect, teologul Paul Evdokimov spune „că nu ne situăm unii împotriva celorlalţi, nici alături de ceilalţi, ci în faţa tainei lui Dumnezeu”...
- Am dorit prin aceste lămuriri să se înţeleagă că nu pledăm pentru un ecumenism ieftin care i-a cuprins pe unii contemporani, care nu au prea mai ajuns pe la biserică de la Botez...
- Tema ecumenismului e una diferită şi nu e vorba de aliniere la o anumită tendinţă a societăţii secularizate de astăzi, care încearcă să semene confuzie şi să transforme în show de televiziune anumite evenimente ale bisericii noastre.
În ciuda unor agresiuni care au existat în toate perioadele, Biserica Dreptmăritoare are datoria prin slujitorii ei să clarifice unele aspecte cu care ne confruntăm, să acceptăm şi unele scăpări şi să le abordăm din perspectiva învăţăturii Sfinţilor Părinţi şi a sinoadelor ecumenice din primele veacuri creştine.
Dorinţa de dialog trebuie să ne caracterizeze. În rest, este bine ca fiecare să meargă mai departe cu credinţa şi învăţătura bisericii în care s-a născut şi să o şi mărturisească acolo unde viaţa l-a dus, prin fapta bună, ziditoare. Multele noastre parohii ortodoxe din străinătate sunt o expresie a libertăţii de credinţă prin care români dau mărturie de credinţa lor milenară în „biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”.
