Articole filtrate după dată: Mai 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Sfânta regulă a constructorilor şi a Primăriei este că, după găurire, o stradă trebuie adusă la stadiul la care era înainte de a fi „atacată” cu lucrări de reparaţii sau investiţii. Lucrările ISPA au lăsat în urmă nu doar canalizări şi conducte fericite, ci şi gălăţeni nemulţumiţi de noul look al străzilor. Domnul Damian Dumitru Ioan a venit la redacţie pentru a se plânge de ceea ce se întâmplă pe strada pe care locuieşte de 26 de ani, Bălcescu (nr. 5). Găl ...
* Astăzi, vă aşteptăm la spectacol * Alexandra Sima (FOTO) e la vârsta magică, în care orice e posibil. Chiar şi zborul cu o singură aripă. E la vârsta când poţi să cânţi, să dansezi, să ai prieteni minunaţi care ştiu să te iubească aşa cum eşti, pentru că eşti special. Însă cu toţii ştim că anii trec, oamenii se schimbă şi visele se pot stinge.De aceea, ne vom întâlni în seara aceasta la Teatrul Dramatic, la ora 17, la spectacolul în care Alexandra cea magic ...
* În aşteptarea scrisorilor de la mămiciPentru perioada 18-23 decembrie 2010, Primăria Galaţi şi Asociaţia „Euro Dezvoltare” pregătesc o nouă incursiune a celor mici în „Ţara lui Moş Crăciun”. Este un proiect care anul trecut le-a adus multă bucurie celor mici din familiile gălăţene cu nevoi şi, implicit, celor mari. Anul acesta, pe lângă programul obişnuit, Moş Crăciun invită mămicile să scrie o epistolă Moşului în care să ilustreze dragostea pentru cop ...
A doua ediţie a târgului de antichităţi şi-a închis porţile
Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în MAGAZIN
Duminică după amiază şi-a închis porţile cea de-a doua ediţie a târgului de antichităţi organizat de grupul de firme Agro-Dunărea. Dornici de a vedea lucruri frumoase şi de a participa la un eveniment inedit, gălăţenii au făcut abstracţie de vremea rece de afară şi s-au bucurat de o expoziţie organizată impecabil. Tot din cauza vremii, copii nu au putut călări sâmbătă frumoşii cai Appaloosa şi Gypsy Horse, aduşi de la Herghelia din Tuluceşti, dar au avut parte de ...
* Oameni buni precum pâinea * Ieri, Biserica Sfântul Spiridon din municipiul Galaţi a adunat la Sfânta Liturghie mulţime de creştini, pelerini care au dorit să fie alături de Sfântul prăznuit, de Arhiereul locului - Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian al Dunării de Jos, de gazde şi de întreaga Adunare dreptmătoare de aici. Biserica de zid şi curtea locaşului au fost neîcăpătoare, acestea ilustrând lucrarea aleasă pe care o continuă aici părintele paroh Vasile Mogoş ...
* Ajunul Crăciunul a venit mai devreme * Pentru sutele de gălăţeni care, sâmbătă seara, au umplut până la refuz sala Dramaticului, acceptând să stea şi în picioare doar ca să-l asculte colindând pe Ştefan Hruşcă, Ajunul Crăciunului a sosit mai devreme. Vrăjiţi de colind şi de vocea unică, dumnezeiască a artistului, mulţi s-au simţit uşor dezamăgiţi, când au ajuns acasă, constatând că nu-i aşteptau cadouri sub brad, iar până la Crăciun mai e cale lungă... S ...
Cum ne vom lua concediu de creştere a copilului?
Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
E lege – părinţii copiilor care se vor naşte până la finele anului în curs vor beneficia, pe durata concediului de creştere a celui mic, de indemnizaţii al căror cuantum e reglementat de legislaţia în vigoare până pe 8 decembrie. Cu alte cuvinte, părinţii au dreptul la indemnizaţia în cuantum fix de 600 de lei, la care se adaugă alocaţia fiecărui copil care nu a împlinit încă doi ani, în valoare de 200 lei lunar. În locul indemnizaţiei fixe, părintele poate opta pent ...
Crăciun pentru toţi copiii la Şcolile 22 şi 26
Luni, 13 Decembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Elevii de la Şcoala Nr. 22 şi de la Şcoala Nr. 26 au confecţionat din materiale refolosibile felicitări dedicate sărbătorilor de iarnă. În săptămâna 6 - 10 decembrie, s-au organizat la cele două unităţi expoziţii cu vânzare de felicitări, intitulate „Crăciun pentru toţi copiii”. „Cu banii colectaţi, încercăm să aducem puţină bucurie copiilor defavorizaţi din cele două şcoli, oferindu-le în prag de sărbători cadouri cu dulciuri, jucării, rechizite şcolare ...
Doi elevi gălăţeni au obţinut rezultate deosebite la Concursul Naţional „Lumina Math”. Călin Profir, de la Şcoala Nr. 28, s-a numărat printre cei 22 de elevi de clasa a IV-a din toată ţara care au obţinut punctaj maxim, 100 de puncte. Tot în fruntea clasamentului, la clasa a VII-a, se află şi Ioana Bouroş, de la Colegiul Naţional „C. Negri”, ea fiind singura elevă de la această grupă care a obţinut cel mai mare punctaj. Un rezultat deosebit a marcat şi Cătălin Pa ...
Bietul nostru preşedinte chiar este depăşit de situaţie. Până şi atunci când are câte ceva de spus, Traian Băsescu nu reuşeşte să scape de consecinţele dezastruoase ale zicerilor sale. Întoarse pe toate părţile de „răuvoitori”. Ducându-se în grabă la Covasna, să-i mângâie pe creştet pe partenerii PDL la guvernare (UDMR), preşedintele tuturor românilor, nu doar al celor înregimentaţi în aceste partide, a dat cu barda în stat, făcând filozofie uşurică şi acu ...