Articole filtrate după dată: Iunie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Angela Baciu a primit recent Premiul Revistei „Hyperion” la cea de-a VII-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie a Piesei de Teatru într-un Act „Mihail Sorbul” pentru scenariul „Viaţa de dincolo de moarte”. Competiţia s-a desfăşurat între 29-31 octombrie, la Botoşani. ...
„Gânduri de la gălăţeni pentru Adrian Păunescu”, la „V. A. Urechia”
Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
Vă doare dispariţia lui Adrian Păunescu? Simţiţi că odată cu el a murit o parte importantă a copilăriei sau tinereţii voastre? Sau poate v-aţi jurat să-i păstraţi memoria recitându-i versurile de câte ori le simţiţi umplând paharul. Atunci nu pregetaţi să faceţi o vizită la Biblioteca „V. A. Urechia” până pe 14 noiembrie pentru a scrie în cartea omagială „Gânduri de la gălăţeni pentru poetul Adrian Păunescu”. Puteţi aduce şi lumină şi flori. Cartea va ...
„eua” de Florina Zaharia, lansată la „Gaudeamus”
Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în CULTURA
Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, organizat la Bucureşti, peste două săptămâni, va găzdui lansarea a cel puţin unui volum semnat de un gălăţean. Florina Zaharia, căreia Editura Paralela 45 i-a publicat versurile, îşi va lansa cartea „eua” la standul editurii din Pavilion Central Romexpo. Evenimentul are loc vineri, 19 noiembrie, începând cu ora 15. Invitaţii autoarei vor fi Dan Mircea Cipariu, Andra Rotaru şi Dmitri Miticov.Majoritatea poemelor din acest volum ...
Pe 8 noiembrie, creştinătatea ortodoxă prăznuieşte Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, zi care s-a impus în Biserică prin veacul al V-lea. „Mi-ca-el” - „Cel ce este ca Dumnezeu” Ştim din Sfânta Scriptură că la început toţi îngerii erau buni. Însă, din mândrie (cel mai mare păcat, ne atenţionează Sfinţii Părinţi) „s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul (identificat cu Satan sau Lucifer) şi îngerii lui răi ...
De astăzi, timp de o săptămână, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” se îmbracă în straie de sărbătoare. Conducerea instituţiei de cultură şi bibliotecarii vă aşteaptă la numeroasele evenimente prilejuite de aniversarea a 120 de ani de la înfiinţarea bibliotecii gălăţene.Manifestările debutează astăzi, 8 noiembrie, la ora 11, la sediul central, cu un moment festiv în cadrul căruia vor fi conferite diplome şi plachete aniversare. La eveniment participă reprezentan ...
* interviu cu prietenul de gât * R - Vasile, tu chiar crezi că a trecut aproape o jumătate de secol de când am absolvit împreună Filologia ieşeană?- Nu, nu cred. Eram aproape toţi săraci, dar tineri. Adică fericiţi! Profesori şi colegi de excepţie. Spectacole, plimbări, fete zglobii, petreceri, uneori chiar cu lăutari. Am stat în cameră cu celebrul Ghiuţă, un soi de nepot al lui Kafka, cu prozatorul spaniol de origine română Costică Ciubotaru, cu anglofilul Paul ...
Începe săptămâna Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu”
Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Elevii şi profesorii de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” intră de astăzi în sărbătoarea prilejuită de „Porţile deschise ale liceului”. Cum sunt aşteptaţi cât mai mulţi oaspeţi, o ocazie ar fi să le faceţi o vizită marţi, la ora 13, când profesoara Vali Crăciun va prezida Cenaclul „Cuvinte”. Invitaţi de onoare vor fi poeţii Dionisie Duma şi Angela Baciu. Vor citi din creaţiile proprii atât cei doi oaspeţi, cât şi elevii liceului. ...
O blondă apetisantă a făcut o prezentare fierbinte turismului românesc. Goală puşcă, dezinvoltă şi sigură că telespectatorii se uită cu ochii ieşiţi din orbite sau cu limba scoasă (după caz!), ea a prezentat România ca fiind cea mai cool destinaţie a verii din Europa şi cea mai complexă destinaţie de iarnă. Nu, prezentatoarea nu era din ţara noastră. Şi nu, Ministerul Turismului de la noi nu a avut nicio legătură cu originala prezentare.E posibil ca lucrul pe care nu l ...
Finkelstain candidează din nou la Primăria Tecuci
Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Actualul primar al Tecuciului, Eduard Finkelstain, a fost desemnat de Organizaţia Judeţeană a PDL drept candidatul partidului la alegerile din 2012 pentru funcţia de primar în aceeaşi localitate, a declarat ieri preşedintele organizaţiei, deputatul Mircea Toader. Primarul declarase de curând că nu era hotărât dacă să mai candideze, condiţiile fiind într-o permanentă mişcare. Anunţul vine „la pachet” şi cu asumarea unor promisiuni, făcute ieri de deputat: „Anul viit ...
Conferinţa UNPR – cu uşile închise!
Luni, 08 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prima Conferinţă Judeţeană a Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR) Galaţi, desfăşurată sâmbătă seara în sala Auditorium a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, s-a ţinut cu uşile închise! Uşa – păzită de un membru de partid, nu s-a deschis decât ca să intre sau să iasă tineri UNPR-işti. Niciun afiş, niciun banner, în afară de cel pe care scria „Fructe şi seminţe”, dar era bannerul Grădinii Botanice…Presa, anunţată să fie prezentă, ...