Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Mercurial - Pepeni şi ştiuleţi, dar nu împreună!
Sâmbătă, 17 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ne apropiem cu paşi repezi de jumătate verii şi parcă n-ar fi prea devreme ca preţurile la verdeţuri, fructe şi legume să mai scadă, măcar puţin. Ne bucurăm că măcar roşiilor le-a mai venit mintea la cap şi au revenit la preţuri acceptabile de 3 sau 3,5 kilogramul. N-am mai văzut ieri „inimile de bou” la 5 sau 6 lei kilogramul. Poate că atunci când va reapărea pe tarabe, chiar şi acest sortiment de roşii va costa ceva mai puţin. Şi preţul castraveţilor a revenit la ...
Dintre toate meseriile care şi-ar putea mărturisi afecţiunea pentru piaţa europeană a muncii, pe care o tot testează românaşii bejeniţi de pe plaiul mioritic, numai una nu căpătase certificare UE. E vorba despre întreţinerea străzilor, făcută la noi empiric, fără certificate de atestare şi diplomă de condus mătura pe vreme de zi. Pentru că la Galaţi, după cum se ştie, noaptea nu mătură decât vântul. Aşa că ce şi-or fi zis specialiştii în domeniu? De ce n-ar pune ...
Clădirea de pe Domnească 24 cade bucată cu bucată
Sâmbătă, 17 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Toţi gălăţenii care trec pe lângă ruina de pe strada Domnească nr. 24, se întrebă cât va mai dura până când aceasta o să se prăvălească peste vreun trecător. Ei bine nu mai este mult de aşteptat până la momentul în care clădirea va dispărea. Faţada încă rezistă, dar nu acelaşi lucru se poate spune de spatele clădirii. În urmă cu câteva zile, o bucată din acoperişul casei a zburat. Şi câteva cărămizi au început să cadă. „Am spus că s-a dărâmat toată ...
* Întotdeauna, la „ospăţul credinţei” de la Cantina „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Galaţi rămâne loc şi pentru străini * La Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, de aproximativ 12 ani Liturghia de la Sfântul Altar este prelungită în comunitate în mod real. Cum altfel, decât prin înfiinţarea Cantinei „Cuviosa Parascheva”, proiect social ce a demarat din dorinţa părintelui paroh Ion Golo ...
Faptul că tehnica militară a evoluat nu înseamnă că a devenit şi mai accesibilă pentru publicul larg. Totuşi, conflictele trebuie rezolvate cumva, de preferinţă într-un mod cât mai violent. Aşa că părţile beligerante trebuie să se descurce cum pot. Care cu furci, care cu topoare… În lipsa uneltelor agricole, merge şi o sabie. Din nefericire, urmările duelurilor nu pot fi şterse prea uşor. „A fost internat de urgenţă în secţia de Chirurgie III a spitalului nostru ...
Marţi, în ziua 20 a lui „Cuptor”, vom prăznui ziua Sfântului Proroc Ilie. Gălăţenii au o biserică cu acest hram, unde sunt aşteptaţi la rugăciune, atât la privegherea de luni seara, cât şi marţi la Sfânta Liturghie. Preoţii de aici, părintele Dr. Marian Stamate, profesor la Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie, părintele Ilie Ştefan şi părintele paroh Nelu Perţea, consilier eparhial, vă invită la sărbătoare. Sfântul locaş este situat în Micro 17, viza ...
În 21 iulie, în Biserica noastră sunt prăznuiţi Sfinţii Rafail şi Partenie de la Agapia Veche. Este o zi de mare însemnătate la Dunărea de Jos, fiindcă Sfântul Rafail este născut la Bursucani, în judeţul nostru. Călugăr rugător s-a născut însă la Mănăstirea Agapia în cel de-al XIV-lea veac, fiind numit în cronicile vechi „Fericitul stareţ Rafail”. „Prin grija Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, la Bursucani, în ultimii doi ani, a fost restaurată ...
Frână, frână, FRÂNĂ! Oricât ai frâna, în zona băncilor, pe Brăilei, e totuna. Maşina se zdruncină din toate încheieturile, inclusiv până la 20 km/h pasagerii fiind aruncaţi în portiere de parcă ar merge pe uliţă, printre bolovani. Deformat de timp, căldură, îngheţ, soluţii aşternute pentru deszăpezire, trafic intens, asfaltul s-a ondulat dramatic în Mazepa, în faţa ţâţelor de cauciuc de la bănci. Cu atât mai rău pentru noi, că asfaltare nouă n-o să mai ved ...
Se ia un trotuar. Se asezonează cu nişte semne de circulaţie la care dacă te uiţi te ia durerea de cap. Se denivelează apoi, uşor, să nu facă notă discordantă cu restul peisajului. În loc de bordură, pentru aspectul de sezon, se lasă iarba să-i dea savoare şi culoare. Nu trebuie făcut prea lung pentru că nu intră între sensuri, nici cele de circulaţie, nici cele ale unei logici oarecare. În cele din urmă, se bagă la copt în plin soare gălăţean, în zona Casei de Ap ...
* Maşinile mai grele de zece tone nu au voie, însă, să urce pe bac * După două săptămâni în care au fost trase la mal din cauza apelor crescute ale Dunării, care au inundat culoarele de îmbarcare, cele două bacuri mari care fac legătura între municipiul Galaţi şi localitatea I. C. Brătianu din judeţul Tulcea şi-au reluat activitatea. Ele circulă la fiecare 30 de minute, de la ora 6.00 dimineaţa până seara, la ora 22.00, însă cu restricţii de tonaj. „Deocamdată, bacu ...