
George Marinescu
Vara fierbinte a centurii mari și a drumului expres
Joi, 25 Iunie 2020 09:00 | Publicat în ECONOMIE
La sfârșitul săptămânii trecute, a fost semnat de către CNAIR contractul de servicii "Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Focșani - Brăila". Acesta a revenit companiei Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA, având o valoare de aproximativ 15 milioane de lei fără TVA. El beneficiază de finanțare asigurată din fonduri europene nerambursabile și are o perioadă de doi ani de la data de începere a contractului.Cu ...
Politica gălățeană: ape mai limpezi sau șah etern?
Joi, 25 Iunie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Lumea politică gălățeană s-a dezmorțit și ne oferă o imagine destul de clară în acest moment în legătură cu propunerile ce s-ar putea afla în fața electoratului la alegerile locale. Acestea ar urma să se desfășoare, cel mai probabil, la finele lui septembrie și timp de relocări ”de trupe” ar mai fi, însă unele opțiuni par la acest moment destul de limpezi.
Poate nici nu ar mai fi cazul să reamintim că Partidul Social Democrat și-a desemnat cei doi candidați la fo ...
Aproape 60.000 de hectare calamitate în județul Galați
Miercuri, 24 Iunie 2020 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Culturile de toamnă ale fermierilor gălățeni au fost afectate puternic de seceta pedologică ce a marcat finalul anului trecut și începutul lui 2020.
Conform datelor Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ), un procent de 82 la sută din suprafețele declarate de fermieri ca fiind în cultură au fost declarate calamitate. Vorbim astfel de un total de aproape 60.000 de hectare afectate, mai exact 59.628,21. Directorul executiv al DAJ Galați, Floricel Dima ne-a reconfirmat că, î ...
Proiectul FOUAI Câmpia Covurlui a fost aprobat în urmă cu trei ani
Marți, 23 Iunie 2020 16:45 | Publicat în ECONOMIE
Există o concluzie a comisiei de anchetă constituite prin ordin al prefectului pentru verificarea infrastructurii de îmbunătățiri funciare aflată în exploatarea Federației de Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (FOUAI) Câmpia Covurlui care ar necesita câteva explicații suplimentare. Proiectul pe fonduri nerambursabile (PNDR) derulat în prezent de federație pe submăsura 4.3 ”Investiții pentru Dezvoltarea, Modernizarea sau Adaptarea Infrastructurii Agricole ...
8,5 milioane lei pentru două cămine culturale
Marți, 23 Iunie 2020 10:00 | Publicat în SATUL
La finalul săptămânii trecute, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației au fost semnate ordinele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru 93 de obiective de investiții, care vor fi realizate prin programele coordonate de Compania Națională de Investiții (CNI). Lucrările, în valoare totală de peste 550 milioane de lei, vor viza, în principal: conservarea/ restaurarea și reabilitarea unor monumente istorice și lăcașe de cult, construirea și d ...
Nereguli grave în administrarea sistemului de irigaţii
Marți, 23 Iunie 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dacă, prin absurd, am fi vreo specie de extratereștri ajunși prin teleportare pe meleagurile de la Dunărea de Jos, poate am fi uimiți de neglijența administrării sistemelor de îmbunătățiri funciare. Așa însă constatăm, fără surprindere, dar nu și fără nemulțumire, deschiderea unei adevărate cutii a Pandorei.
Timp de aproape o lună, o comisie mixtă, constituită în baza unui ordin al prefectului județului Galați a verificat infrastructura de îmbunătățiri funciare a ...
Spitalul Județean se reface din subsol până la acoperiș
Marți, 23 Iunie 2020 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Luni, 22 iunie, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, ne-a propus o conferință de presă sui-generis. Practic, aceștia au vizitat, în decurs de circa 75 de minute, toate zonele de lucrări care se desfășoară la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei”.
”Vrem să le arătăm oamenilor ce s-a făcut aici într-un an și jumătate, ce vrem să facem în continuare și cam cum va arăta acest spital atunci când vom finaliza toate aceste inv ...
A fost semnată începerea lucrărilor la depozitul de deșeuri de la Valea Mărului
Sâmbătă, 20 Iunie 2020 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prezentarea detaliilor tehnice ale proiectului Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor (SMID) din județul Galați are în prim-plan absolut stația de tratare mecano-biologică ce urmează a fi realizată în municipiul Galați.
Circa șaizeci la sută din valoarea SMID este reprezentată de această investiție, dotată cu un digestor şi o turbină de producere a energiei electrice din deșeuri. "După ce se va realiza partea de sortare, deşeurile vor fi tratate mecano-biologic. S ...
Calendar de verificări și plăți la APIA. Final pentru campania de depunere a cererilor fără penalități
Vineri, 19 Iunie 2020 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Galați, ne informează, printr-un comunicat de presă semnat de directorul executiv, Alexandru Sîntion, că a finalizat Campania de depunere fără penalități a cererilor unice de plată pentru anul 2020, în cadrul căreia au fost înregistrate 17.864 de cereri, cu o suprafața totală de 285.477,14 de hectare. Aceasta reprezintă 100,66 hectare la sută raportat la suprafața depusă în Campania 2019. În c ...
Bilanțul prefectului, la șase luni de mandat
Joi, 18 Iunie 2020 22:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Potrivit ultimelor informații primite la redacție, vineri, 19 iunie 2020, prefectul județului Galați, Gabriel Avrămescu, își va prezenta bilanțul activității, după șase luni de mandat.
De asemenea, pe agenda conferinței de presă din sala de ședințe a Instituției Prefectului se află raportul referitor la pandemia de COVID-19.
Tot pe ordinea de zi, se mai află un raport al Gărzii de Mediu cu privire la situația stațiilor peco, în urma exploziei produse pe strada Frunzei, ...