Despre Ticăloşi (V)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 14 Februarie 2018 00:00

Un prototip special şi în vehementă ascensiune şi diversitate pe geografia oraşului este nesimţitul din staţia de autobuz, microbuz, tramvai. Acesta sfidează orice cod etic, nu pune în balanţă nici o observaţie, ce-i drept, foarte rară şi riscantă pentru cel care îndrăzneşte să-l mustre pe ticălos. În aşteptarea mijlocului de transport, acest mocârţan trânteşte flegme pe asfalt, zvârle chiştoace şi ambalaje şi pahare, dă şuturi la tot felul de cutii aruncate de alţi bădărani, vorbeşte tare ca să vadă lumea că-i deştept, că nu se duce el la şcoală, aşa, ca prostul. Când soseşte autobuzul, mojicul se năpusteşte şi-ţi suflă ultimul fum de ţigară în nas, pe scară şi chiar mai sus. Sigur că da!... Iată, spre exemplu, pe ce culmi magnifice poate ajunge educaţia de acasă şi de la şcoală, miercurea trecută, pe la ora 6, în staţia traseului 9, la joncţiunea "Oltului" cu "Brăilei"!... Parol, o mamă şi un copil aşteaptă. Cred că aşteaptă 9 sau 104. Mama... cam 45 de ani, grijulie, îmbrăcată decent. Copilul... cam 25 de ani, cu pantalonul tăiat şi scămoşat, cu inscripţii bizare pe tricou, cu bocanci descheiaţi, cu şuruburi în tot şi-n toate, cu cabluri în urechi... Mama discută cu copilul în tonuri calde. Copilul răspunde în coordonate stridente, în doi peri. Să se prindă şi aşteptătorii ceilalţi câtă tandreţe se poate revărsa în familie, dincolo de familie, pe stradă, oriunde, oricând. Şi câtă libertate trebuie acordată progeniturilor, cum trebuie ele, aceste alcătuiri modorane, dirijate şi duse de mână până la 80 de ani, cum trebuie ei, aceşti mitocani, lăsaţi să-şi manifeste apucăturile neghioabe, cum trebuie încurajaţi şi lăsaţi să se exprime, să-şi verse "educaţia" pe toate canalele reale şi imaginare, să-şi afirme dreptul de a încălca legile civile, bunul simţ genetic, placentar. Desigur, cât discută tot felul de năzbâtii şi dodii, mama nu-i "mama", ci mamy; iar copilul nu-i "copil", ci puy. Desigur, puyul bea cafea cu zgomot, fumează cu pasiune şi, aţi ghicit, scuipă la fiecare fum de ţigară, în faţa lui mamy. Desigur, mi se face scârbă, mai ales că nu-i singurul cuplu în desfăşurare!... Sigur că da!... Iată, mama spune "pa, puy!"... şi rămâne în staţie, iar copilul spune "pa, mamy!"... şi se zvârle într-un automobil pe care citesc "Brilliant"...!... Iată, apare autobuzul. O ploaie de chiştoace şi pahare năpădeşte caldarâmul şi gardul viu. Pe scară, primesc porţia de fum în nas. Mă sui. Aici, mi se dă gratis tot felul de damfuri de/odorante asortat cu discuţii tari, fără conţinut!... Hai cu bomfaierul, Niculino, că-i jale!... (Stai puţin!)