Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Ofertă dictată de Gigi Becali, din puşcărie: Jumătate de milion de euro pentru Neagu
* Mijlocaşul Oţelului se află pe lista de achiziţii imediate transmisă de patronul Stelei conducătorilor grupării din Ghencea Managerul general de la Steaua, Mihai Stoica, anunţase miercuri că are pe lista de achiziţii doi mijlocaşi de la Oţelul, Laurenţiu Cătălin Iorga şi Ionuţ Neagu, dar practic este de aşteptat să apară foarte curând o ofertă concretă doar pentru acesta din urmă. Aflat în închisoare, patronul Gigi Becali le-a trimis printr-o scrisoare, publicată ...
Festivalul Enescu va fi deschis de un gălăţean: Pianistul Radu Lupu – duminică, la Sala Palatului
Pianistul gălăţean Radu Lupu va deschide Festivalul Enescu într-un concert la Sala Palatului pe 1 septembrie, de la ora 19,30. El va cânta cu Staatskapelle Berlin, dirijată de Daniel Beremboim. În program: Rapsodia română nr. 2 în re major op. 11 de George Enescu, Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol major op. 58 de Ludwig van Beethoven, Simfonia nr. 2 în mi bemol major op. 63 de Sir E. Elgar. Radu Lupu s-a născut pe 30 noiembrie 1945, la Galaţi, părinţii săi fiind ...
Un comandant de navă de la AFDJ s-a înecat în Dunăre! Ipotezele anchetatorilor sunt teribile
Comandantul unei nave a fost găsit ieri mort în Dunăre, la trei zile după ce dispăruse de pe vasul pe care îl conducea. Pavel Motoc, de 57 de ani, din Brăila, nu mai fusese văzut de echipajul navei tanc "Brazi", aparţinând AFDJ Galaţi, pe care o comanda, de miercuri, Informaţiile furnizate de echipaj indicau faptul că acesta dispăruse în jurul orei 13,30, dar toate operaţiunile de căutare au eşuat. Misterul dispariţiei ofiţerului a fost elucidat vineri la prânz, când o pers ...
Pe strada Dogăriei: 800 de săraci iau masa la Cantina de Ajutor Social
Cantina de Ajutor Social (CAS) a Primăriei Galaţi asigură hrana zilnică pentru 750-800 de necăjiţi din municipiul Galaţi. 2.900.000 de lei (29 miliarde lei vechi) s-au alocat în 2013, în acest scop, alocaţia de hrană fiind de 8 lei de persoană pe zi. Cantina sprijină pe cei  ale căror venituri nu depăşesc 136 lei lună pe membru de familie. „76 la sută dintre cei care beneficiază de serviciile cantinei sunt minori; 13 la sută sunt gălăţeni cu boli cronice, 5 la sută bă ...
O tânără a fost violată în plină stradă! Suspectul este un recidivist cu acte în regulă
O tânără de 18 ani dintr-o comună gălăţeană a trecut prin momente de coşmar, după ce a căzut în mâinile unui infractor cu  puşcărie la activ pentru furt. Potrivit poliţiştilor, fata ar fi povestit că a ieşit să se plimbe noaptea singură, pe drum. N-a avut noroc să îşi termine promenada în linişte, pentru că drumurile i s-ar fi intersectat cu cele ale unui necunoscut, care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el. Scăpată din mâinile necunoscutului, tân ...
Meci caritabil în memoria fostului jucător de la United: "Prietenii lui Alin Ilie" intră în teren
Echipa de futsal United Galaţi organizează astăzi un meci caritabil în memoria fostului său jucător, Alin Ilie, care a decedat înecat în Dunăre în urmă cu două luni, la doar 21 de ani. În sala Siderugistul, de la ora 16,00, va avea loc un meci demonstrativ între jucătorii echipei de primă ligă şi o echipă „prietenii lui Alin Ilie”, scopul fiind colectarea de fonduri pentru susţinerea familiei regretatului fotbalist, aflată în impas financiar. „Este o acţiune la care ...
Încă un episod din circul formelor fără fond: Regionalizarea Ambulanţei, privită cu ochi răi la Galaţi
* După principiul românesc "Dacă ceva merge bine, atunci să stricăm!", reformarea serviciilor de ambulanţă mai mult creează probleme decât să le rezolve pe cele deja existente Proiectul de hotărâre privind regionalizarea serviciului de Ambulanţă stârneşte valuri în cadrul unităţii gălăţene, angajaţii structurii fiind bulversaţi nu atît de siguranţa posturilor, cât şi de celelalte consecinţe. Cum, unde şi când va fi gata dispeceratul integrat, cum vor fi reprezen ...
Carnagiu la 30 de kilometri de Budapesta: Trei gălăţeni au murit în drum spre Italia
* Microbuzul plin cu gălăţeni care terminaseră vacanţa în România şi se întorceau la muncă în Italia a fost lovit în plin de un TIR pe M5, în apropiere de Budapesta * Doi bărbaţi şi o femeie au pierit pe loc * Ministerul Sănătăţii a decis să trimită în Ungaria un avion militar pentru a-i aduce în ţară pe ceilalţi pasageri răniţi  O nouă tragedie rutieră în care au fost implicaţi cetăţeni români a avut loc vineri dimineaţă pe teritoriul Ungariei. Un micro ...
PAMFLET/ Proiect pentru renaşterea turismului la Galaţi: Gondole pentru Valea Oraşului
* Pentru renaşterea turismului în Galaţi, administraţia locală s-a decis să folosească resursele naturale din Valea Oraşului * Mica Veneţie va fi îmbogăţită cu stuf, nuferi şi pelicani Inundaţii folosite în folosul comunităţiiValea Oraşului va deveni în scurt timp unul dintre punctele de atracţie pentru turiştii din toată lumea. Învinse în mod constant de natură, autorităţile locale gălăţene s-au decis să nu mai înoate împotriva curentului, ci să valorifice ...
Campanie VL "Monumentele Galaţiului": „Unire” şi „Uitare” zac în iarbă
* Sculpturile de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor sunt vandalizate în mod repetat Trecem în fiecare zi pe lângă ele aproape fără să le vedem. Două lucrări de sculptură în piatră, cândva frumoase şi reprezentative pentru Galaţi, zac lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, pe latura dinspre strada Brăilei, aproape îngropate de vegetaţia din jur, ciobite şi neîngrijite, purtând urmele vandalizărilor repetate la care au fost supuse. Au fost trei Prima, cea înfăţ ...