Articole filtrate după dată: Ianuarie 2026 - Viaţa Liberă Galaţi
Accident spectaculos în apropierea bazei Aviasan
Vineri, 29 Martie 2013 11:08 | Publicat în EVENIMENT
Proprietarul unui Mitsubishi s-a ales cu o daună considerabilă după ce a ajuns cu maşina într-un copac din apropierea bazei Aviasan. Şoferul autoturismului Mitsubishi venea dinspre Vânători, când, în faţa sa, o altă maşină a fost acroşată de un şofer neatent. În încercarea de a evita impactul cu celelalte autoturisme, şoferul Mitsubishi-ului a tras puternic stânga de volan, a intrat pe contrasens, după care a pierdut controlul maşinii şi a ajuns într-un pom. Din fericire ...
Un scriitor cu mâna pe inimă. Dimitrie Lupu, în cArtESENŢE
Vineri, 29 Martie 2013 11:00 | Publicat în CULTURA
Un om foarte discret, cu cartea în/pe mână…
Scriitorului bun tare bine-i mai şade modestia! O lecţie de măsură şi modestie ne-a oferit-o, joi, prozatorul Dimitrie Lupu, la lansarea volumului său „Gambit” - prima carte din seria de proză a proiectului cArtESENŢE, al Editurii Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, reprezentată de directorul Centrului, Sergiu Dumitrescu, şi redactorul-şef al editurii, Florina Zaharia. Prozatorul numărul 1 din serie chiar este demn de ...
Cronică de cenaclu: “La marginea coliviei / fâlfâitul aripilor închipuite”
Vineri, 29 Martie 2013 10:30 | Publicat în CULTURA
Pereţii, coastele putrede, felinarul, coliviile, sârma ghimpată construiesc rama tablourilor Nonei Tatiana Ciofu. Pe a căror pânză îşi desenează în linii subţiri, ca de schiţă, poemele luptei în dragoste, în viaţă, în moarte. Lupta cu o lume mânjită, lupta stăruinţei în dragoste, o luptă a unor personaje care par caricaturi, dar doar par. Există conduită, o oarecare abţinere, încătuşare a leului în disperare. O trăire temperată, cum spune Anca Şerban Gaiu. „Su ...
Astăzi, în cafeneaua Bankers, superconcert AG Weinberger
Vineri, 29 Martie 2013 10:30 | Publicat în CULTURA
Celebrul bluesman AG Weinberger susţine vineri, alături de The BoomTown Pickers, un superconcert la Galaţi, în cafeneaua Bankers. Biletele costă 80 de lei la scenă şi 30 de lei în separeu. Orădean la origine, chitarist, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio, AG Weinberger este unul dintre numele foarte cunoscute peste hotare, în anii ’90 având nenumărate concerte în Germania, Elveţia, Israel, Turcia, Franţa, Ungaria. În iunie 1997 a câ ...
Consiliul Judeţului vrea să planteze milioane de salcâmi
Vineri, 29 Martie 2013 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului (CJ) vrea ca în oraşele, comunele şi satele gălăţene să se planteze, în cel mai scut timp, aproape trei milioane de salcâmi.Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, încă din 2011, suprafaţă ocupată de pădure în judeţul nostru era una mult prea restrânsă. Astfel, doar 37.000 de hectare din totalul de 446.000 de hectare pe care se întinde Galaţiul erau acoperite de pădure. Procentual, suprafaţa împădurită reprezintă 8 la sută din to ...
S-a dat startul la proiectele de mediu finanţate de UE
Vineri, 29 Martie 2013 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Lupta pentru conservarea biodiversităţii şi atenuarea schimbărilor climatice prin împăduriri, gestionarea deşeurilor sau apărarea de inundaţii, precum şi eforturile de conturare a unor politici de guvernare şi comunicare pe subiectul protejării mediului în România şi în celelalte state membre UE beneficiază de un nou imbold în urma realocării de fonduri pentru astfel de proiecte. Ţării noastre i-a fost prevăzut un buget de peste 11,7 milioane de euro anul acesta.Proiectele ...
Cât are şi cât cheltuieşte Consiliul Judeţului în 2013
Vineri, 29 Martie 2013 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bugetul Consiliului Judeţului, pe acest an, este unul echilibrat, ne-a declarat consiliera Viorica Sandu. Nu sunt mulţi bani, cheltuieli se strâng din belşug, aşa că se va recurge, fără doar şi poate, la excedentul de anul trecut pentru a putea acoperi nevoile de finanţare prevăzute pentru anul în curs. „Avem 178.531.000 lei prevăzuţi ca încasări. Apoi, la capitolul cheltuieli, avem sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor la nivelul judeţelor, în valoare de ...
Pensionarii trecuţi de 65 de ani au de ales: Abonament sau 30 de bilete pe lună
Vineri, 29 Martie 2013 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La propunerea viceprimarului PSD Florin Popa, Consiliul Local a decis să modifice facilităţile oferite în transportul local efectuat de Transurb. Astfel, gălăţenii cu vârsta peste 65 de ani vor putea alege între cele 30 călătorii gratuite pe bază de bilet şi un abonament gratuit pe o linie de transport. Facilitatea va fi aplicată de îndată ce hotărârea aleşilor va primi viza de legalitate. Ea nu împovărează cu nimic bugetul pentru că preţul unui abonament pe o linie este ...
Târgul Apicol îşi deschide porţile începând de sâmbătă
Vineri, 29 Martie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
A patra ediţie Târgului Apicol îşi va deschide porţile începând de sâmbătă, de la ora 8.00, la halele Agro-Dunărea (pe calea Prutului, vizavi de Piaţa Ruşilor). Organizat la iniţiativa apicultorului gălăţean Matei Saizu, târgul va fi deschis sâmbătă până la ora 17.00 şi duminică între 8.00 şi 15.00. „Avem deja 60 de apicultori care şi-au anunţat prezenţa. Mai sunt încă 27 de producători care au sunat şi ne-au spus că dacă vremea le va permite vor veni la exp ...
Un gălăţean a defilat în escorta preşedintelui american Barack Obama
Vineri, 29 Martie 2013 06:00 | Publicat în DIASPORA
* „Am simţit că mi se face o cinste ieşită din comun să mi se ofere şansa să prezint onorul Comandantului Suprem al Forţelor Armate Americane, domnul preşedinte Barack Obama” * „L-am privit în ochi, de la câţiva metri distanţă, când am trecut prin faţa podiumului cu oficialităţi: ne-a salutat cu demnitate şi respect, şi am simţit instantaneu că ceea ce facem ca militari în rezervă e important”
“Parada Inaugurală de la Washington a avut o surpriză foarte pl ...

