Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Canalizare în termen record - Noile blocuri din Cantemir sunt funcţionale
Miercuri, 19 Septembrie 2012 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lucrarea de canalizare a celor trei blocuri nefuncţionale, dar date în folosinţă în Cartierul Dimitrie Cantemir s-a încheiat. Totul a durat doar o săptămână în loc de două, cum fusese anunţat iniţial, iar prin soluţia găsită de inginerul Săvel Rotaru şi executată de SC Criomec, economia la buget depăşeşte 80 de miliarde de lei. Alternativa ar fi fost ca locatarii să aştepte cu cheile în mână încă vreun an de zile ca să se poată muta. „V-am chemat aici ca să ved ...
România Dreaptă, fără Neamţu: Noua Republică a rămas în afara alianţei
Miercuri, 19 Septembrie 2012 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Duminică, s-a semnat protocolul de înfiintare a alianţei politice „România Dreaptă” între PDL, PNŢCD şi Forţa Civica. Noua Republică, partidul lui Mihail Neamţu, a rămas, cel puţin deocamdată, pe dinafară. Motivul pentru care cooptarea republicanilor nu a mai fost posibilă acum a fost o contestaţie privind înfiinţarea partidului. „Din păcate, birocraţia sistemului judiciar şi două contestaţii din care o plângere total nefondată, trimisă de un domn Bălăceanu R. ...
ÎN EDIŢIA DE MÂINE: Mafia imobiliară, în vizorul "Vieţii libere"
Miercuri, 19 Septembrie 2012 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând de mâine, cotidianul „Viaţa liberă” lansează o serie de dezvăluiri incendiare, în exclusivitate, despre mafia imobiliară de la Galaţi. După cum veţi avea ocazia să citiţi într-o pagină specială din ziarul de joi, 20 septembrie 2012, escrocheriile grupării Boldea nu sunt decât o parte din jaful generalizat care s-a întâmplat la Galaţi în privinţa afacerilor cu terenuri cu statul.
În linii mari (detalii şi probe zdrobitoare veţi găsi în ziarul de mâine), ...
Pregătiri de primăvară! A început "coafarea" teilor din Ţiglina
Miercuri, 19 Septembrie 2012 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Echipele ADP au descins marţi în zona A-urilor din Ţiglina 1, unde au început să ajusteze coroanele teilor care au o vechime de circa cinci decenii. Ramurile falnice au căzut una câte una, angajaţii ADP intrând serios cu drujbele în coronamentele copacilor, spre uimirea şi chiar indignarea unora care au surprins operaţiunile ce se desfăşurau în parcare. "Nu ştiu de ce îi taie. Poate sunt interesele celor de la cabluri, să nu le agaţe ramurile. Eu ştiu însă că toate cabluri ...
Toate facultăţile care au scos locuri la concurs în cea de-a doua sesiune de admitere au afişat primele rezultate, iar astăzi este ultima zi în care cei declaraţi admişi îşi mai pot depune diplomele de bacalaureat în original. Deja după primele estimări, se pare că vor rămâne neocupate peste 200 de locuri finanţate de stat, în special la facultăţile tehnice. În rest, cu câteva excepţii, s-au ocupat toate locurile bugetate şi o parte dintre cele cu taxă. Joi se va afişa ...
Nereguli şi cârpeli la Sala Sporturilor (I): Renovare fără modernizare
Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în SPORT
La finalizarea lucrărilor, moment estimat a se produce în această toamnă, Polivalenta va arăta la fel ca-n secolul trecut * Cu excepţia suprafeţei de joc şi a scaunelor din tribune, sala va avea acelaşi tip de dotări arhaice ca înainte de închiderea de acum 12 ani
Dacă acum un an chiar arăta a şantier unde se munceşte de zor, acum imaginea este dezolantă. La renovarea Sălii Sporturilor mai participă doar şapte muncitori, de parcă ar fi vorba de un apartament cu d ...
"Metoda angajatorului" - O nouă escrocherie cu coduri de reîncărcare
Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Noi metode de înşelătorie prin mica publicitate, cu cartele telefonice
"Cautăm femei şi bărbaţi necalificaţi pentru agricultură, construcţii, zootehnie, şoferi, paznici, tractorişti pentru muncă în Italia şi Germania. Transport asigurat" - aşa sună un anunţ publicat la mica publicitate. Destul de ofertant pentru persoane aflate la ananghie şi care au ajuns la concluzia că singura soluţie pentru un trai mai bun ar fi munca pe alte meleaguri. Oferta este c ...
Campanie VL - Case care mor: Fostul consulat rus, ruinat de proprietari
Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Deşi au ţinut să aibă camere în buricul târgului, chiriaşii şi proprietarii lasă imobilul de pe Culturii Nr. 7 să se prăbuşească
Scări rupte, pereţi coşcoviţi, crăpături să bagi pumnul prin ele, un acoperiş lăsat de izbelişte, prin care ploaia se infiltrează în voie în fundaţie, afectând structura de rezistenţă a clădirii. Doar statuile impozante, aproape în mărime naturală, care străjuiesc intrarea, mai povestesc astăzi despre glorioasa clădire ridicat ...
Campanie VL - „Lanţul scumpirilor”: Toamna vine cu creşteri de preţuri
Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
„Viaţa liberă” ia la bani mărunţi scumpirile care îi ard la buzunar pe gălăţeni
De o vreme încoace, magazinele româneşti au început să-i bage în sperieţi pe gălăţeni. Preţurile la unele dintre produsele de bază par a să o fi luat razna, clienţii fiind prinşi într-un veritabil lanţ al scumpirilor. De altfel, primele semne că toamna va fi bogată în… scumpiri s-au simţit încă din luna august. Potrivit datelor statistice furnizate de INS, pe parcursul unei s ...
Biletul zilei - Am câştigat în ultimul minut
Miercuri, 19 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Cine ar fi crezut că emoţiile la biletul de luni vor veni de la partida FC Vaslui - Turnu Severin, acolo unde gazdele s-au impus cu un gol marcat în ultimul minut de joc. În rest, n-am avut griji deloc, Tromso a defilat acasă cu Lillestrom, scor 5-1, iar Lech Poznan şi-a păstrat invincibilitatea şi după victoria 1-0 pe terenul celor de la Belchatow (cotă 2,10!). La duelul din Cehia dintre Jihlava şi Banik Ostrava ne era de ajuns şi un egal, dar gazdele ne-au eliminat orice emoţie od ...

