Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
* 756 de milioane de lei este diferenţa dintre ArcelorMittal Galaţi şi Apă-Canal SA * Sau altfel spus, dintre primul şi ultimul loc din Top 100 al celor mai profitabile firme din Galaţi, care au fost premiate, ieri, la Hotel Mercur * Clasamentul, realizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi pe baza rezultatelor financiare înregistrate la sfârşitul anului 2008, întăreşte încă o dată ceea ce deja se ştia: siderurgia este încă imbatabilă în Galaţi, profitul ...
Colosul şi iazurile infernului - Mălina şi Cătuşa
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în ECONOMIE
Lacurile din apropierea combinatului siderurgic au fost privite întotdeauna ca şi când ar fi fost nişte mlaştini otrăvite, iar percepţia respectivă nu a fost nicicum prea departe de adevăr. Tot felul de substanţe, de reziduuri provenite de la Combinat ajung de zeci de ani aici, pentru ca mai apoi să fie deversate în Siret şi să se împrăştie în Dunăre. Chiar dacă par nişte mlaştini smulse parcă din iad, asta numai pentru că înghit atâta mizerie industrială, ne-am obişn ...
Copiii au drepturi în fiecare zi, de 20 de ani încoace, de când Convenţia cu privire la Drepturile Copilului a fost adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi a marcat această aniversare, mai ales că este membră a Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil. Trebuie să ştiţi că “Inimă de Copil” derulează din 1996 proiecte pentru copii şi tineri în dificultate, abandonaţi sau trăind în familii sărac ...
Să fi fost un semn? Vineri dimineaţă, un şobolan se plimba nestingherit pe strada principală a Galaţiului. Trecătorii îl priveau o clipă, după care îşi vedeau netulburaţi de treburile lor. Fiind ora 10,00, circulaţia din zona magazinului Fondului Plastic, locul ocupat de neplăcuta apariţie, era aproape inexistentă, aşa că musafirul n-a creat panică, n-a adunat curioşi şi n-a trezit indignare. Oraşul, ca un vapor lovit în costă de criză, alegeri, şomaj, lehamite şi nep ...
Se scumpesc din nou poliţele de asigurare auto obligatorii. Mai exact de la 1 ianuarie, anul viitor. Asiguratorii anunţă creşteri, în medie, cu 20-30 la sută. Motivele invocate de reprezentantii firmelor sunt în principal creşterea numărului de accidente şi scumpirea pieselor de schimb. Mi se pare normal să crească numărul de accidente pentru că a crescut şi numărul de maşini, dar asta implică creşterea numărului de asigurări încheiate, şi deci mai mulţi bani încasaţi d ...
* …cu multe excepţii * Magazinele care comercializează bunuri sub sloganul „Orice produs x lei” au fost temeinic verificate de Protecţia Consumatorului Galaţi. Cum era de aşteptat – pentru cei care umblă prin aceste magazine şi le ştiu pline de „excepţii de la regulă” – comisarii au găsit nenumărate nereguli. Şapte din şapteAstfel, explică Gina Stanciu, directorul delegat al Protecţiei Consumatorului Galaţi, la toţi cei şapte operatori controlaţi (SC Moris SRL, ...
* Vasile Stângă a făcut de unul singur mişcare de rezistenţă * „N’am fost şi nu voiu fi comunist”… * Am aniversat căderea Zidului Berlinului fără să amintim că şi în România a existat rezistenţă… Cu pălăria sa burgheză şi ţinuta pedantă, pensionarul Vasile Stângă continuă şi astăzi să se lupte cu comunismul, pe care îl descoperă prin foşti activişti sau securişti ajunşi acum în mănoase slujbe democrate. Rău de gură în timpul dictaturii, s-a pus ...
* Cursuri la Castellon: În Spania, la Castellon, aproximativ 160 elevi români urmează cursul de limbă, cultură şi civilizaţie românească sub îndrumarea profesoarei Daniela Ilea.* Hram la parohia „Sf. Andrei” din Mississauga: Biserica ortodoxă română „Sfântul Apostol Andrei" din Mississauga îi invită pe credincioşii români din toate parohiile ortodoxe române din Toronto şi împrejurimi să vină duminică, 29 noiembrie 2009, la hramul Sf. Apostol Andrei al parohiei, ca ...
Menage a trois înecat în sânge, la Crăieşti
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Deşi aparent acceptase relaţia dintre George şi Axinta, lui Iordache i-a trebuit doar un pahar în plus ca să îl omoare în bătaie pe rivalul său * Ucis acasă la soţul înşelatGeorge Buhoci, de 38 de ani, din Crăieşti, comuna Vârlezi a fost găsit mort la ora 3,30 dimineaţa, pe 10 noiembrie, în spatele casei consăteanului Iordache Frunză. Cei doi bărbaţi aveau o relaţie veche, amândoi bucurându-se, conform mărturiilor, de favorurile Axintei Frunză, nevasta lui Iordache. ...
* Duminica, de alegeri, zi (în special) contraindicată călcării vitezei regulamentare * Poliţiştii rutieri nu vor sta acasă de alegeri. Din contră: „Numărul echipajelor Poliţiei Rutiere Galaţi care vor patrula în oral se va mări în ziua alegerilor, de la patru – câte sunt în mod obişnuit, la şase”, declară comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al instituţiei. „Tot efectivul de poliţişti va fi prezent la serviciu, pe Drumul Naţional 25 fiind planificate ...