Mai puţin de la Guvern, mai mult din fonduri europene. Sumă-record pentru investiţii la Consiliul Județean

Mai puţin de la Guvern, mai mult din fonduri europene. Sumă-record pentru investiţii la Consiliul Județean
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Bugetul Consiliului Judeţean Galaţi, aprobat ieri, 20 februarie, în şedinţă ordinară, este, în acest an, de 163 de milioane de euro. Este cel mai mare buget aprobat vreodată la Galaţi. Aproape jumătate din bani înseamnă fonduri europene.

Anul acesta, Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi are un buget de 769.812.000 de lei, cu 31 la sută mai mare faţă de anul precedent şi cu 350 la sută mai mare faţă de anul 2016, atunci când Costel Fotea a devenit preşedintele Consiliului Judeţean. 

“Este cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Consiliul Judeţean Galaţi. Asta pentru că am atras fonduri europene din toate axele de finanţare pe care am putut să depunem proiecte. Să nu uităm că, anul acesta, Guvernul a dat Galaţiului cu 23 de milioane de euro mai puţin faţă de anul precedent. Faptul că prioritatea noastră a fost atragerea de fonduri europene a dus la creşterea bugetului, astfel că, în 2020, aproape jumătate din buget înseamnă fonduri europene, respectiv 369 de milioane de lei. În ultimii ani, ponderea banilor europeni în bugetul judeţului Galaţi a crescut de an la an, de la zero în 2016 la 48 la sută  în 2020." 

Două treimi din buget, pentru dezvoltarea judeţului

Anul acesta, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 73 la sută pentru investiţii şi 27 la sută pentru funcţionare. Sumele cheltuite pentru dezvoltarea judeţului au crescut spectaculos, în condiţiile în care, în urmă cu patru ani, investiţiile reprezentau doar 6 la sută din bugetul Consiliului Judeţean.

“Anul acesta avem un buget record pentru investiţii - 559.888.000 de lei, cu 45 la sută mai mult faţă de 2019 şi de 43 de ori mai mare faţă de bugetul din 2016. Cea mai mare sumă este alocată pentru transporturi, adică 389.860.000 de lei, cu 40 la sută mai mult faţă de 2019. De asemenea, sănătatea are un buget cu 110 la sută mai mare faţă de anul trecut, respectiv de 160.022.000 de lei”, a explicat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Încep lucrările la Drumul de Centură

Un proiect major de investiţii prevăzut în bugetul pentru acest an este extinderea la patru benzi şi modernizarea completă a Drumului de Centură, inclusiv construirea unui pod hobanat care va fluidiza traficul pe varianta ocolitoare a Galaţiului. Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că lucrările la cel mai mare proiect de infrastructură al Galaţiului din ultimii 30 de ani vor demara în curând.

De asemenea, în 2020, vor fi continuate toate investiţiile aflate în plin proces de implementare, atât cele din bani europeni, cât şi cele finanţate din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean sau din bugetul de stat.

Este vorba despre modernizarea drumurilor judeţene, consolidarea şi transformarea celui mai mare spital din judeţ într-o unitate medicală modernă şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie sau de extindere şi dotare a Unităţii de Primiri Urgenţe.

Alte fonduri consistente, pentru sănătate și pentru cultură

În plus, pentru prima dată, Galaţiul va avea o secţie de cardiologie intervenţională, astfel încât pacienţilor care au suferit infarct miocardic li se vor putea monta stenturi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Mai mult, în bugetul pentru acest an au fost alocaţi bani şi pentru amenajarea unei unităţi pentru tratarea pacienţilor care au suferit un accident vascular cerebral. Investiţiile vor continua şi la noul Centru regional de Tratare a Cancerului. Anul acesta va fi achiziţionat un aparat ultramodern pentru depistarea celulelor canceroase şi va fi adus la Galaţi un al doilea accelerator liniar de particule.

Fonduri au fost prevăzute, anul acesta, şi pentru finalizarea noului sediu al Muzeului de Artă Vizuală şi pentru încheierea lucrărilor la noul spital de la Boli Infecţioase şi de la Găneşti, acolo unde s-a construit de la zero un spital pentru pacienţii cu afecţiuni psihice grave.

De asemenea, vor fi demarate noi investiţii, precum construirea unei sere de plante exotice la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii (în locul imenselor fiare ruginite şi inestetice din grădina muzeului), înlocuirea conductelor, a instalaţiilor de fluide menajere, a lifturilor şi a tâmplăriei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă sau extinderea şi dotarea Ambulatoriilor de Specialitate de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi şi Spitalul orăşenesc Târgu Bujor.

 
Citit 9887 ori Ultima modificare Duminică, 23 Februarie 2020 10:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.