Moto: „!şi mai adânc şi mai adânc/ tot mai înalt tot mai înalt/ acest liman (nu)-i nicăieri/ (nu)-i nici limanul celălalt!// !eu nu ajung eu sunt ajuns/ n-acelaşi loc pe altă stea/ unde nimicu-mi zice cum/ văd toată moartea uite-aşa!” (Iolanda Cremene)   !înalt suav nu văd prezent şi plus în lumea viitoare văd mai puţin decât acum numai nimicul în mişcare!   !acum e-aşa e cum necum (ne)vrednic pentru fiecare (ne)mulţumit (ne)fericit răspuns perfid la întrebare!   ...

Cred că pleacă. După cum cată cu ochii pe lângă mine, pe lângă fiinţe şi lucruri, pe lângă secunde şi pe lângă rosturile lumii, cred că pleacă. Tăcerea-i suspectă, ce poate să însemne altceva decât plecare? Supărarea-i nejustificată nu poate să spună altceva decât pregătire de plecare, decât plecare iminentă. Nu, nu-i prima oară când mi se întâmplă să particip la un asemenea eveniment! Au mai fost şi am mai trăit toamne şi ierni şi primăveri şi veri umpl ...

!a fost frumos foarte frumos/ nu cred că a mai fost vrodată ceva mai mult ceva mai rar/ secundă mai îndelungată!...   !nu cred...fiindcă nici acum/ şi cred că nici o altă oară alt cineva n-a mai umblat/ cu sufletul pe dinafară... alt cineva n-a mai venit/ când toată lumea stă sau pleacă alt cineva n-a spus de ce/ când toată lumea spune dacă!   !alt cineva n-a mai plecat/ când toată lumea stă sau vine alt cineva nu-i oare ce/ când lumea nu-i nici oare cine!   !a fost frum ...

Imediat...după ce a fost declanşată/izbucnită (şi scăpată de sub control) Marea Panaramă Tragică din Decembrie ’89...mă poartă picioarele tremurând de frică pe strada Caragiale. Cum să nu-mi fie teamă când, iată, un descreierat îşi umblă Dacia cu 150 de kilometri/oră, pe capota din faţă a vehiculului purtând tabloul lui Ceauşescu în flăcări? Cum să nu dârdâi când cretinul claxonează nebuneşte, şi zbiară isteric, şi are ochii roşii de băutură, şi ruleaz� ...

!bună dimineaţa doamnă/ cred că am trecut de toamnă şi tot merg aşa-ntr-o doară/ poate-ajung la primăvară poate-ajung şi-ncep o altă/ mai adâncă mai înaltă stare fără de oprire/ ca-ntr-un fel de bălsămire ca-ntr-un fel de-mprospătare/ dup-atâta alergare prin pustiuri verzi şi albe/ fără nici un strop de-aproape fără nici un pic de apă/ nici târziu şi nici degrabă! !bună dimineaţa iată/ sunt cuvântul de-altădată azi am să mă duc la tine/ foaie verde cred c� ...

Atunci, în ziua cu pricina peţitului, prezumtiva „jumătate” mă roagă să-i cetesc „o poezie frumoasă, deşteaptă, să placă la toţi prezenţii, să se convingă şi să se crucească toate neamurile şi toţi apropiaţii ambelor părţi ce fată superbă a lăsat cel de sus să umble pe jos”! Şi, fireşte, cum să pot refuza o astfel de rugăminte devastatoare, mai ales că ai ei se gudură şi salivează, îşi freacă palmele, nu mai au răbdare, o mănâncă din ochi şi din ...

Supărată profund şi definitiv pentru că n-am fost „gentleman” când m-am dus să-i cer mâna, şi pentru că, atunci, i-am lecturat un „pretext” circumstanţial de peţire, dar şi pentru că am îndrăznit să „cerşesc” în ziarul de ieri, iată ce hal de misivă îmi azvârle Florica Spulber în cutia poştală! Citesc şi mă tăvălesc de râs pe dinăuntru şi pe dinafară: „nenorocitule cum îndrăzneşti tu boule să-mi ceri mie pământ după ce m-ai făcut de cacao c� ...

Hai, vino până la mine, vino să vezi cum nimeni nu mai trece să se înfrupte din livada mea...!... nu pot veni, nu pot veni... locuiesc într-o pasăre cu picioarele rupte! Pasărea aceea... care a fost în livadă când toţi pomii erau albi ca nişte mirese... un om flămând a zvârlit cu praştia... şi acum zboară continuu, nu are pe ce să se aşeze! Zboară continuu... zboară până moare... pot să spun că pasărea asta locuieşte în zbor... încep să tremur, începe să-mi fi ...

Eu n-am avut răbdare niciodată... am căutat-o-ntruna... şi o caut în pas alert (sălbatic) de pian, şi-n tânguiri (domestice) de flaut, şi-n tril (devastator) de liră spartă, şi-n fluierat de mierlă părăsită, şi-n glas îngânător de cuc stingher, şi-n braţe (lungi) de vis şi de iubită... dar toate (negreşit... şi fiecare) au spus şi spun: aşteaptă, ai răbdare! Sigur că da... mi-a dat de toate mama (din prima până-n ultima secundă a frumuseţii sale pe pământ) ...

Pentru că n-am fost „şic” şi „gentleman” când m-am dus să-i cer mâna oficial, domnişoara ingineră metalurgică, specialistă (cu doctorat peste multe graniţe) în sârmă, cuie şi lanţuri, m-a hulit „elegant” numai în târg şi numai la moară, m-a pârât la popime, m-a spus la icoane şi la toţi sfinţii tehnicolori pe pereţi, m-a turnat pe la ghicitoare ca să-mi strice viitorul. A ajuns până acolo cu mândria-i şi răutatea-i nevertebrată încât i-a sugerat pro ...