Este cazul (cred că-i cazul) să ne dăm o ţâră sama/ cât de mare e distanţa de Si Vis Amari, Ama!.../ cât de mult se-ndepărtează de la rost şi de pe cale/ ceşti cuplaţi la zgomotoare, ceşti săriţi din balamale,/ ceste lungi şi scurte dive prin "boema" lustruită/ de triumful decadenţei începând din crisalidă,/ de victorii fără luptă şi de glorie măruntă,/ de urât, de gol, de lene pe-o cărare ce se-nfundă,/ pe un drum cu orizontul chiar sub nasul lor de "vază".../ D ...

!pe fiecare frunză scrie toamnă cu galben în caligrafii de vânt şi iartă-mă şi bună seara doamnă mi-i frig mi-i dor şi parcă nu mai sînt! !de ce mi-i dor e singura-ntrebare caut răspuns zburându-mă în gol o pasăre de-a pururi călătoare de-a pururi rătăcindu-se de stol! !în toamna asta nu mai plec de-acasă nici o plecare nu mai are preţ rămân să-ţi mângâi umbra de mireasă şi să-ţi păzesc iubirea de îngheţ! ! şi parcă nu mai sînt de-atâta brumă tăcere ...

Sigur că da! Cu picioarele pe jos merg spre Nord! N-am cum să merg în alt fel! Că doar n-am să mă sui cu grădina-n troleibuz! Deşi ar cam trebui să miroase a grădină (măcar oleacă, să nu te sufoci, dacă mai mult nu se poate) şi-n troleibuz, şi-n autobuz, şi-n tramvai...!...nu numai a rachiu şi usturoi, nu numai a sudoare de mâna întâia, dar şi de mâna a doua...!...nu numai a râgâială şi a slin de neam prost...!...Da, nu-i aşa grea grădina (suspendată) pe umăr, dar ...

!eu, de astăzi, jur: nu mă mai joc fără noimă...iată, cum se vede şi s-aude împrejurul tot (şi al meu, şi-al tău) pe îndelete,   dincolo de garduri şi de uşi, de pereţi, de mofturi, de răbdare!... (ştiu că m-am jucat pe sama cui a murit frumos...şi încă moare...)!   !ştiu că am zvârlit dinspre urât, dinspre rău şi dinspre-mpovărare, cu securea, să dau luna jos... luna asta...luna următoare...!   !ştiu, m-am furişat (de-atâtea ori) prin livezi cu mere interzise ...

Aşa-mi porunceşte, cum scriu în ziarul de ieri: „să vii la mine mâine, exact când bate clopotul pentru vecernie!”...şi pleacă. Pleacă, dar fără să-mi spună unde stă şi fără să-mi dea vro adresă, vrun reper. Sigur că vreau şi trebuie să mă duc, dar nu ştiu unde. Şi, uite, nici grădiniţa asta suspendată nu şi-a luat-o! Numai pentru ea am cărat-o în spinare, atâta amar de vreme! Oare de ce n-a luat-o? Nu pot să cred că nu-i place! Ştiu că că-i împătimită ...

Eu n-am avut nimic...şi nici nu am... şi pot să spun că totul mi-i totuna: şi-aproape, şi departe, şi egal cu viaţa, cu deşertul, cu minciuna!   Mă uit la cer şi-mi zic frumos: e „sus”... dar dacă-i „jos”, şi eu n-am nici o ştire?... mă mir, admir, de/scriu, adun şi scad mulţime de tandreţe şi iubire!   Mă-ndoi, mă îndoiesc şi mă învârt... [abia mai poate eu(l) să respire]... şi nici un punct nu văd la orizont, dar tot mai sper să ies din cercuire!   Flui ...

Da...femeia frumoasă şi (încă mai cred) inteligentă mă lasă câteva minute lungi în suspans. Nu articulează nici un cuvinţel. Oare de ce? Nu cumva şi-a dat sama că-s cel de Atunci şi de Acolo? Şi oare de ce nu-mi spune să-i citesc ce-am scris în conformitate cu ce mi-a pozat? Şi oare ce ascunde-n tăcerea asta criminală? Chiar o rog foarte frumos: „Te rog foarte frumos să nu mai taci atâta! Şi te rog la fel de foarte frumos pentru ca să mă laşi să-ţi spun poezia asta, ...

Am astă clipă...o păstrez întruna, ca pe-un secret curat, ca pe-un odor... (e prima...celelalte sunt murdare...)... s-o am atuncea, când va fi să mor!   Am astă clipă...o ascund în suflet... numai acolo-i locul cel mai sfânt... în rest, e destrămare şi minciună, timp sfărâmat şi steauă fumegând!   Am astă clipă...clipa cea mai lungă şi grea printre devreme şi târziu şi printre minus/plus...ultima clipă... s-o am atuncea, când va fi să fiu!...   Vezi ce frumos vibr ...

Învăţătorul meu m-a învăţat cum să primesc şi cum să-mi dau citire la naştere şi moarte... cum să trec pe linia precară şi subţire dintre acestea, spre adânc, spre nalt, în rugăciune simplă, cuvioasă, de ploaie şi zăpadă pentru grâu... şi cum să stau cu fulgerul la masă! Învăţătorul meu m-a dezvăţat să nu-mi opresc pierzania-n clondire, să nu mă uit la cel de sus când jos e trist şi n-are cine să se mire, când cel de jos e orb şi surd şi mut, şi-şi ...

Da... uite-aşa scrie femeia asta frumoasă, în caietul cu linii paralele şi orizontale, Acolo, pe mirabila şi admirabila margine sudică a mijlocului dintre Moldova de sus şi Moldova de jos! uite-aşa: „Te rog să ierţi că nu te-am aşteptat/ şi am fugit cu-n fante de spatie,/ crezând că mă iubeşte până când/ m-oi dezbăra-ntru veci de poezie!// N-a fost aşa, cum am crezut... a fost/ o glumă proastă, o nenorocire,/ un vis urât...!... Numai nălţimea ta/ îmi poate-aduce pac ...