Mare e zestrea de carte veche donată Bibliotecii „V. A. Urechia” de Vasile Alexandrescu Urechia însuşi! Dna bibliotecară Cornelia Bejenaru, de la Colecţii speciale, din cadrul bibliotecii noastre judeţene, dedică întemeietorului de sfântă limbă românească Antim Ivireanul mai multe pagini interesante, bogat ilustrate, în numărul pe martie al revistei de cultură "Axis Libri", editate de bibliotecă. Perfect, suntem în leatul decretat de Sinodul BOR, anul Sfântului Antim Ivireanul.
Bibliotecara mi-a semnalat o lucrare cuprinzătoare despre toate tipăriturile vechi din seiful încăpător cât o căsuţă de vacanţă, cu pereţi blindaţi, al instituţiei: “Carte românească veche în Biblioteca V. A. Urechia”, bibliografie de prof. G. Hâncu (1965). Aflăm astfel că preotul bănăţean Emilian Micu (un alt Badea Cârţan) se lupta cu cenzura vameşilor austro-ungari, aducându-i cumpărătorului generos Urechia carte românească interzisă. Urechia adunase 78 volume până la 1890: carte românească veche, pentru propriile studii de istorie naţională. Până în 1901, cifra a urcat la 310 titluri. După moartea donatorului, doar şapte titluri noi au mai fost achiziţionate, în peste şase decenii. Colecţia a fost consultată de mari savanţi: Ion Bianu, director al Bibliotecii Academiei şi primul şef de catedră la Istoria Literaturii, Nicolae Cartojan, cercetător istoric literar, istoricul C. C. Giurescu, Iorga şi alţii.
Şapte dintre cărţile de la Galaţi nu se găsesc nici în arhivele Academiei! La Galaţi, cărţile erau aduse ca acum ţigările de contrabandă, prin Bucureşti, tocmai de la Orşova, Timişoara, Arad sau chiar Buda, de la Orăştie, Poplaca ori Răşinari, Târgu Mureş ori de la Bucium, din nordul Ardealului. Lista comorilor începe cu “Evangheliarul slavonicesc” al lui Coresi, Braşov, 1562, şi se termină cu „Dorinţele supuşilor către monarhul lor” - Buda, 1830.
Un gruzin care predica în româneşte
Foarte bine e reprezentat aici „chir” Antim Ivireanul! De pildă „Ohtoihul”, tipărit în 1712, pe banii mitropolitului Antim şi sub voia Brâncoveanului (Galaţiul era atunci ars de tătari, după înfrângerea lui Cantemir!). Cucernicul cărturar s-a născut gruzin - în baştina necredinciosului Stalin, numită pe atunci Iviria. Gutenbergul levantin a orânduit tiparniţe la Râmnicu Vâlcea, Târgovişte şi Bucureşti. Scoate 63 de cărţi, el însuşi lucrând, tipograf şi pictor, la 38 dintre ele (24 chiar în limba română!). Liturghierul său greco-arab din 1701 a fost una dintre primele tipărituri din lume cu litere mobile, cu caractere arabe. Dar se implică politic, asta aducându-i şi sfârşitul, aşa cum o păţise şi cronicarul Miron Costin, scurtat de cap de vodă Constantin Cantemir, tătânele savantului Dimitrie. Cu vorbe alese, cel care a compus minunate „Didahii” („Învăţături”, predici), a ştiut şi… să se apere, de două ori, magistral, ca veritabil avocat, Brâncoveanu (vodă îl adusese în ţară, prin 1690) iertându-l de acuzarea de complot.
Artistul-scriitor
Născut pe la 1650, a fost botezat Andrei. Tânărul, ajuns rob în Turcia, învăţase, după eliberare, pictură, xilogravură, sculptură, caligrafie. Ştia greaca, turca şi araba. Străin la noi, a introdus liturghiile în româneşte, pe texte sacre traduse de el! A studiat lucrări teologice, dar şi filozofi antici! Teologii îi studiază Didahiile. Călinescu scria că „Procedeele sale stilistice, comparaţiile şi metaforele, imaginile plastice şi epitetele îl aşează printre marii scriitori ai literaturii noastre medievale". „Liturghierul” din 1713, cumpărat de părintele Micu cu 15 florini în 1896 (el i se adresa lui Urechia cu „Magnifice Domnule!”), a ajuns la Galaţi. Biblioteca se mai mândreşte cu Evanghelie (1697), Carte sau Lumină (1699), Mărturisirea credinţei ortodoxe (1699), Noul Testament (1703), Antologhion (1705), Octoih (1712), Liturghii (1713), Ceasoslov (1715), „Carte de lumină” de Maxim Peloponezianul (1699).
Domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, om învăţat, l-a acuzat însă pe învăţatul Antim, capul Bisericii valahe, că s-a aliat cu austriecii împotriva turcilor. L-a arestat, întemniţat, caterisit (despreoţit) şi exilat la Muntele Sinai. Unde nu a ajuns, căci escorta militară turcă l-a ucis pe drum, noaptea, de teama intervenţiei credincioşilor. I-au aruncat trupul într-un râu, lângă Adrianopole… Nemaipomenit, artistul fusese acuzat de… vrăjitorie, de „meşteşuguri sataniceşti” şi caterisit („fiind vizată, de fapt, îndemânarea sa artistică neobişnuită” - găsim în „Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900”)! Canonizat, ziua sfântului e pe 27 septembrie.
Ciuma şi… nicotina
Şi vodă Nicolae Mavrocordat avea să piară: de ciumă. A fost însă un grec fanariot venit cu gândul să schimbe viaţa grea a ţăranilor (dări mai mici, muncă la boier doar câteva zile-n lună, un început de Constituţie, desfiinţarea „rumâniei” - iobăgia). Vodă, „un eminent literat”, a scris şi, parcă-n ton cu 2016, „Cuvânt împotriva nicotinei” (Iaşi, 1786). Şi fiul său, domnitorul Constantin, deşi grec, a interzis greaca în administraţie. Lingăilor care îl luau pe greceşte le răspundea ţâfnos. La vremea ciumei de la Galaţi, răbufnea: “De ce ne scrii greceşte? (…) „ci româneşte să ne scrii”! A avut model administrativ austriac, Iorga îl trecea la „reformatori”. Vodă e legat de Galaţi: în Războiului ruso-turc din 1769-74, s-a retras din faţa ruşilor la Mănăstirea Sf. Precista, unde a fost luat prizonier, iar un soldat l-a ucis.
Pentru a DESCOPERI mai multe COMORI DE PATRIMONIU, CLICK AICI
