Pe 23 aprilie, pictorul Nicolae Mantu (23 aprilie 1871 - 8 septembrie 1957) ar împlini 145 de ani. Da, un om poate fi comoară în patrimoniul cultural! Născut la Galaţi, plecat în lumea de Dincolo tot de la Galaţi, după o viaţă dedicată Galaţiului, ca artist, ca profesor de artişti şi ca un implicat cetăţean - membru al Comisiei de înfrumuseţare care a vegheat dezvoltarea armonioasă a urbei şi a împiedicat excesele arhitectonice, Mantu începe să devină un „caz” de conştiinţă publică. Căci iată, tocmai a apărut, la Galaţi, în semn de recunoştinţă, un adevărat monument… de hârtie: Albumul „Nicolae Mantu”, scris de neobositul critic şi istoric de artă gălăţean Corneliu Stoica, cel care ne-a dat şi până acum un raft întreg cu lucrări de bază pentru memoria artistică a Galaţilor: dicţionare despre artişti (e un adevărat Vasari de la Dunărea de Jos!), despre monumente de artă, inclusiv religioase, cronici ale multor vernisaje pe simezele gălăţene, în ţară şi străinătate, ale artiştilor plastici din Galaţi şi din Brăila, dar şi ale unor artişti veniţi aici din ţară sau chiar din străinătate. Lucrarea vede acum lumina tiparului la o editură potrivită cu o astfel de întreprindere necesară: Axis Libri, a Bibliotecii „V. A. Urechia”, care i-a mai editat recent şi o altă preţioasă lucrare - „Monumente de for public din municipiul Galaţi”. S-au găsit şi fondurile care au permis acum această restituire aproape completă a artistului cunoscut pentru peisajele sale danubiene sau cu imagini de război, naturi statice sau portrete, dar şi cu imagini de cai, câini, păsări, şi alte vieţuitoare greu de surprins, pictorii animalieri fiind şi foarte rari. Studiile urmate de maestru în Germania, la Academia Regală de Arte Frumoase din München, cu pictorul Heinrich von Zugel, o celebritate a epocii, îl fac pe Mantu un imbatabil portretist, care reuşea să surprindă starea, expresia vietăţii pe care, nu-i aşa, nu o poţi convinge, ca pe un om, să-ţi pozeze, după cum îmi spunea cândva regretatul pictor şi profesor Nicolae Spirescu.
„Personalitate emblematică”!
„Nicolae Mantu, personalitate emblematică pentru cultura gălăţeană, pictorul căruia îi consacrăm acest studiu monografic, este ctitorul mişcării plastice din Galaţi, singurul dintre artiştii plastici români care s-a născut, a trăit, a activat şi a murit în cetatea dunăreană”, scrie autorul. Cartea de format generos, de abecedar, are 187 de pagini, dintre care aproape două treimi cuprind planşe - schiţe de front desene alb-negru, caricaturi din presa bucureşteană a vremii, tablouri reproduse color, dar şi fotografii superbe de familie, din Galaţi, de la München sau la călărie, la pescuit sau vânătoare, multe inedite pentru ochiul lectorului - cuprinde cronologie, alte date biografice, mărturii despre cel poreclit de domnişoare „ŞarMantu”, corespondenţă, acte oficiale, multe culese de autorul-reporter, interviuri, corespondenţe ale autorului cu martori sau deţinători de documente. Găsim amintiri de la plasticieni ca Marius Bunescu, care i-a dedicat o carte, Nicolae Spirescu, cel care venea la Galaţi în ´46 şi lucra împreună cu maestrul, de la care a păstrat un tablou şi desene, Mala Zamfirescu Bedivan, care scria „Îl divinizam şi în fiecare zi aveam emoţii pentru ce voi lucra” şi alţii. O Istorie! Cu o bibliografie pe cinste! Admirăm reproduceri după tablouri, desene şi şarje: Mantu a făcut caricatură socială şi politică, muşcătoare (atacă de pildă represiunea răscoalei la 1907), pentru ziare centrale, inclusiv pentru „Moftul român” scos de Caragiale.
Ce ne-a mai rămas după Mantu
O stradă (pe centură!), o şcoală - Şcoala Gimnazială nr. 1, singura nou-clădită după revoluţie şi prima închisă, din lipsă de elevi, un nume dat Galeriilor de Artă (realizare a lui Nicolae Spirescu, elev al maestrului), Casa Mantu, cu modificări, ascunsă după gard şi nesemnalată, casa fratelui său, Menelas, ruina care poartă greşit placa de casă memorială Mantu, o placă purtând numele artistului pe faţada Facultăţii de Inginerie, pe Domnească, şi atât! Muzeul de Artă Vizuală se poate lăuda cu patru dintre pânzele maestrului. În 1978, Muzeul de Artă reuşea să-i adune în expoziţie, din colecţii particulare din ţară, 74 de lucrări. Acum, istoricul de artă adună într-o „expoziţie” tipărită multe dintre lucrări; din păcate, deşi a bătut drumuri lungi şi s-a căciulit pe lângă mulţi proprietari, nu le-a putut reproduce aici pe toate. Pe unele proprietarii lor nu doresc să le facă publice, ori le-au înstrăinat; mai sunt lucrări în ţară, dar chiar şi în… Noua Zeelandă!
Vis neîmplinit, retrovertit într-o carte
Profesorul Spirescu spunea mereu că nu poate muri până ce nu va vedea casa memorială Mantu. Aşa cum şi-a dorit acesta, întemeietor al unui cenaclu al plasticienilor, scriitorilor şi jurnaliştilor, sâmbure al filialei Uniunii Artiştilor Plastici: o casă a plasticienilor şi scriitorilor. Fundaţia Mantu, al cărui preşedinte a fost Spirescu, a reuşit să adune un fond din subscripţie publică, dar casa s-a pierdut. Fondul este oricum insuficient pentru a reconstrui ceva, dar a găsit acum o excelentă întrebuinţare, prin editarea acestei cărţi, care se poate găsi la Galeriile «Mantu».
În foto 1, din galerie, desen, "Amintiri"; 2. Asociaţia "Patria" a studenţilor de la Munchen; 3. Nicolae Mantu, copil; 4. Taboul de război "Din ordin" (ulei); 5. Pictorului îi plăcea să călărească în natură, îndrăgea mult caii; 6. Căţeluşa Havana; 7. Adevărata Casă Mantu - str. Al. I. Cuza nr. 46, aşa cum era înainte de reabilitare şi transformare; 8. Autoportret; 9. De la dreapta la stânga, fraţii Gheorghe (medic eminent, fotograf de mare artă) Menelas (cu Dreptul la Paris, ajuns preşedinte al Curţii de Apel, abil pianist) şi pictorul Nicolae Mantu; 10. Caricatură politică; 11. Caricatură publicată în "Moftul" lui Caragiale; 12. Pictură ulrei - "Trandafiri roz"; 13. Studiu de portret (în creion); 14. Artistul, călărind sălbatec; 15. La Munchen, tânărul Mantu, vâslind; 16. Nicolae Mantu
Pentru a DESCOPERI mai multe COMORI DE PATRIMONIU, CLICK AICI
