(!) bate vântul la poartă/ - al dracului bate - nemurirea e moartă/... şi multe sunt toate (!) (!) şi mă duc să nu văd/... şi mă duc să n-aud - se anunţă prăpăd/ pe rotundul de lut (!) (!) bate vântul prin artă/ - al dracului vânt - vioara e spartă/... şi multe mai sînt (!) (!) şi mă duc şi mă-ntorc/... mă întorc şi mă duc - mi se pare noroc/ pogorârea pe rug (!) (!) intru-n artă haihui/ şi găsesc doar lozinci - rugineşte-n statui... leonardo da vinci (!) (!) s ...

Sigur că da! Iată, simpatici şi simpatizaţi şi simpatizanţi aplaudă pe/trecerea lui Petrică Păpuşă prin faţa Teatrului Dramatic, unde actorul şi-a lăsat/aşternut câte oleacă din Sufletul său la fiecare spectacol în care a jucat, dar nu s-a jucat! Iată, chiar Duhul actriţei Fani Tardini se aude şi se înclină într-aceste ultime secunde ale lui Petrică pe pământ! Iată, chiar şi Văzduhul se închină întru memoria sa! E frumos şi trist, e tragic... e o Divină Traged ...

Era târziu când am aflat/ Sufletul tău Nenumărat... era târziu când am pierdut/ Sufletul tău Neînceput... era târziu când am deschis/ Sufletul tău Ne/manuscris... era târziu când am visat/ Sufletul tău Ne/predicat... era târziu când am citit/ Sufletul tău În Măr Murit... era Încet când m-ai ucis,/ Sufletul meu Între Deschis... între Acuma şi Atunci,/ între Avari şi Nibelungi... între Ce Este, dacă nu-i/ Cruce în Credere şi-n Cui...?! Era devreme când era/ Nimic în ...

Într-o zi frumoasă, dar tristă, alaltăieri, am fost după/cu actorul Petrică Păpuşă! Unii spun că l-am condus pe Ultimul Drum! Însă nu despre asta facem scriere aici şi acum! Eu cred/consider că l-am condus pe Primul Drum... fără de care nu se poate ajunge exact Înainte de Naştere, unde a fost fiecare, chiar dacă nu vrea să priceapă că Viaţa nu-i altceva decât distanţa dintre Des/Cântecul de Leagăn şi Prohod! Însă nu despre asta facem scriere aici şi acum! Desigur, ...

Moto: "unul câte unul, trec atâtea vise./ n-am nici un păianjen, parc-am asfinţit./ vine răzbunarea păsării ucise./ intră noaptea-n mine ca o maică-n schit./                                                                                        (Iolanda Cremene) Stau la capătul Sosirii,/ poate se îndură, poate mă aude şi mă vede,/ şi mă trece-n cont, şi vine să-mi deschidă poarta, uşa,/ ge ...

Dacă am dreptul la linişte? Îl am. Cu vârf şi îndesat, vorba celui care dă un ciur de făină cu titlu de împrumut. Am dreptul la linişte exact din secunda zero la puterea minus patruzeci, după cum a calculat nenea Max Planck. Chiar am şi ţidulă de proprietate, şi certificate, şi scrisori de acreditare. Dar ce nu am eu ca să dovedesc dreptul la linişte?! Numai că, ăsta-i chichirezul, toate aceste înscrisuri sunt inutile, sunt egale cu domnul Zero. Fiindcă sunt mult mai mulţ ...

De o viaţă-mi pun aceeaşi întrebare: ce înseamnă Pur şi Simplu, cum să fac şi la cine să mă rog să mi se-ntâmple (o secundă) cest miracol scump şi drag?! Trec naiv, încet, încolo şi încoace, sus şi jos şi înainte şi-napoi, mă-ntristez - nimic-nimic nu mi s-arată, doar o lacrimă săracă n-ochii goi! Cea mai Pură şi mai Simplă clipocire mă îndeamnă să mă mir, să fiu atent într-o vreme hărţuită şi săracă, într-un timp ne-nsufleţit, indiferent! Ce minu ...

Himera mea, naiva mea - şi rai şi iad - nu mi se pare că împreună vom intra la naiba-ntru purificare! La cel de genul ambigen - indiferent şi-n rău şi-n bine, viclean şi pururi temător, şi sfânt şi fariseu, ca tine! Cât de curând va să vedem ce a fost viaţa laolaltă - ne-am păcălit neîntrerupt, cu una rece şi-una caldă! Himera mea, înaltul meu drum care duce în pustie - văd şi aud şi ştiu că eşti desen de fum pentru vecie! ...

Trebuie neapărat să aduc mulţumire Cuiva, chiar osanale, pentru că mi-a dat posibilitatea să trăiesc, să traversez şi să las în urmă o copilărie curată, fabuloasă. Indescriptibilă, pot spune. Chiar şi acum, cărările şi drumurile spre casa părintească îmi tulbură Alcătuirea aproape de sfârşit. Şi acum, când mă duc sau când mă întorc, mă ia de mână o pădure de salcâmi şi mă roagă să mai stau măcar preţ de o suflare prin frunze, prin păsări, prin râpi � ...

Şi toţi prietenii (din ce în ce mai puţini, însă foarte importanţi) consideră că-i cea mai proastă alegere să vreau să fac ceva, dar să nu fac, deşi, şi ei, procedează la fel. Şi toţi duşmanii (din ce în ce mai mulţi, însă lipsiţi de orice valoare socială, sufletească) se pronunţă aidoma, deşi, şi ei, devin, din când în când, victimele şi judecătorii propriilor tare de comportament, propriilor apucături care-i transformă în supra/fiare, în unelte violente, ...