Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Bobocii de la „Vasile Alecsandri” îşi savurează victoria
Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în SOCIETATE
De un sfârşit de săptămână pe cinste au avut parte bobocii Colegiului „Vasile Alecsandri”. Pentru cei care s-au distrat la Balul Bobocilor 2010, liceul lor, în holul încăpător al căruia a răsunat muzica şi s-a dansat în forţă, nu va mai fi niciodată ca înainte. Seara de vineri a fost mirifică mai ales pentru marii câştigători ai balului, Miss Anca Moscaliuc şi Mister Sabin Vasilache. Ambii sunt colegi de clasă (la IX-a C), la specializarea Ştiinţele Naturii, şi amb ...
Cu mare interes urmăresc încăpăţânarea cu care conducătorii noştri – de aici, din plan local şi de acolo, de la Bucureşti – iau decizii din ce în ce mai proaste, încercând, cu aceeaşi obstinaţie, să ne explice cât de sclipitori sunt în momentele lor de deplină inspiraţie într-ale guvernării. De fiecare dată însă, chiar înainte ca realitatea să demonstreze că decizia respectivă este greşită/imorală/ilogică etc, îmi vine în minte povestea regelui care s-a pli ...
Pregătiri de Sărbătorile Galaţiului - Poftiţi la licenţe!
Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
A devenit deja o tradiţie ca, de Sărbători, oraşul să se transforme într-un imens târg/talcioc de tot ce se poate: de la baloane colorate, leduri şi jucării fosforescente, la colaci secuieşti, vată de zahăr, mici şi bere, de la oale de lut şi vin fiert, la şosete şi chiloţi tanga. Pe site-ul propriu, Primăria municipiului Galaţi anunţă persoanele interesate că doar până pe data de 19 noiembrie se pot depune cererile pentru obţinerea licenţelor de ocupare a domeniului pu ...
Un loc de veci, cu 24 la sută mai scump
Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mai mulţi gălăţeni ne-au întrebat dacă nu cumva s-au privatizat cimitirele, fiindcă, în ultimul timp, s-au mărit preţurile serviciilor? „E o confuzie” - ne-a spus Eduard Grosu, directorul fostului serviciul ADP, actuala „Gospodărire Urbană” SRL. „De la 1 octombrie curent, fostul serviciu ADP s-a transformat în societate comercială cu răspundere limitată şi are ca acţionar unic tot Consiliul Local Galaţi”. „Această transformare din simplu serviciu în SRL a fă ...
Vânzătorii ambulanţi nu mai sunt verificaţi de DSV
Marți, 16 Noiembrie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comercianţii de produse alimentare care vor sosi la Galaţi la sfârşitul acestei luni pentru a participa la serbările oraşului nu vor mai trece prin filtrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din judeţul nostru. Ei vor merge direct la Primărie, pentru a primi spaţiul de comercializare. Obligativitatea obţinerii avizului DSVSA, care a fost o constantă până acum, a fost eliminată în urma unei modificări legislative, a anunţat directorul Direcţ ...
Antrenorul Oţelului, internaţionalul cu cele mai multe prezenţe în naţionala de fotbal a României, a declarat că se bucură nespus de mult pentru convocarea elevilor săi Cornel Râpă şi Silviu Ilie la reprezentativa lui Răzvan Lucescu. „Sunt fericit că avem doi jucători convocaţi la echipa naţională. Mă bucur că Răzvan a observat randamentul pe care l-au dat cei doi la Galaţi. Sunt sigur că se vor descurca foarte bine”, a comentat Dorinel Munteanu înaintea antrenamentul ...
* Dorinel Munteanu şi jucătorii săi au motive de satisfacţie după runda a XV-a a Ligii I, în ciuda faptului că au „remizat” pe teren propriu, scor 1-1 cu Victoria Brăneşti * „Nu mă interesează celelalte rezultate”, comentează antrenorul roş-alb-albaştrilor, dar este numai o declaraţie de faţadă *Marile candidate, trei puncte la un locEgalul de vineri după-amiază al „oţelarilor” a fost întâmpinat cu multe aplauze de tradiţionalele candidate la titlul de campioan ...
Elevii de la Liceul de Artă „D. Cuclin” vor organiza astăzi, începând cu ora 19, un spectacol umanitar - „Inimi pentru Andreea”, destinat strângerii de fonduri pentru tânăra de numai 16 ani care are nevoie urgentă de un transplant de inimă. Spectacolul va avea loc la Teatrul Muzical şi va cuprinde prezentarea unui film, poezie, muzică, dans şi teatru. Invitaţi speciali vor fi trupa de teatru D’Arte – profesor coordonator Elena Ilie şi trupa de street dance „Stance Cre ...
* Are o familie cu nepoţi şi stră-strănepoţi Astăzi, doamna Ioana Băcăleţ împlineşte o sută de ani! Puţini dintre trecătorii prin această lume ating această venerabilă vârstă. E vârstă de poveste sfântă, dar şi viaţa mamei Ioana este la fel. „Este o doamnă deosebită care a fost nelipsită din Biserică de i-a fost bine, de i-a fost greu”, ne povestea domnul Constantin Ghioc, unul dintre cititorii noştri constanţi, care a ţinut ca aniversarea domnei Ioana să nu ...
* Ori îi antrenăm pe cei mici ca pentru operaţiunile de gherilă, ori nu îi scoatem din casă * În parcurile noastre, ar putea să-şi rupă picioarele * Să se electrocuteze * Să se infecteze * Succes, părinţi! * Nu te numeşti gălăţean dacă nu ţi-ai plimbat măcar o dată paşii şi prichindelul pe aleile rupte ale Grădinii Publice. Dacă nu ai încercat să fii şmecher şi să-ţi duci juniorul la Zoo, la Gârboavele, marţea (când e închis). Dacă nu ai jucat cu puştiul tă ...