Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Cel mai modern observator astronomic din sud-estul Europei funcţionează, de joi, la Galaţi, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Graţie unui proiect european, atât observatorul, cât şi planetariul instituţiei au dotări în valoare de aproape 500.000 de euro. Deşi o parte din aparatură se poate valorifica la maxim doar în cercetarea ştiinţifică, ambele secţii ale muzeului au fost deschise ieri şi pentru publicul larg. Singurul telescop din ţară cu acoperiş retractabilCe ...
* (prolegomene la fierăria lui Iocan) * Dacă vrei să faci vreo sfârâială, te rog să iei cuvântul „cap”, să-l aşezi pe buricul nicovalei şi să-i dai lovituri de ciocan până vezi că-i sare muştarul! Apoi, precum victoriosul de la maraton, aprinde-ţi o ţigară şi suflă cercuri cătuşiforme, că ai făcut cea mai mare sfârâială din viaţa ta plăcută şi utilă!Desigur, am să te aplaud frenetic, am să-ţi donez lacrimi de crocodil, am să-ţi cânt la divorţul multaş ...
Un concert de Paşti nu putea lipsi în această perioadă din stagiunea Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Ca urmare, duminică seara, de la ora 18, gălăţenii sunt aşteptaţi la concertul „Stabat Mater”, de Gioacchino Rossini, susţinut de corul şi orchestra teatrului, sub bagheta dirijorului Dan Eugen Drăgoi. Pentru aproximativ o oră, pe scena teatrului vor urca soliştii Liana Podlovski, Gianina Munteanu, Călin Brătescu şi Pompei Hărăşteanu. Preţul biletului întreg la ace ...
Vineri seară, în Scena Cafe, va avea loc un concert susţinut de Puya. Concertul va începe la ora 20, iar fanii vor trebui să plătească 18 lei pentru intrare.Tot astăzi, 26 martie, în Club Divino va mixa celebrul Adrian Eftimie.Cei care nu sunt interesaţi de club sau de concerte pot merge la Teatrul Dramatic, unde vor putea vedea spectacolul "Visezi...", de Jean Claude Grumberg. Regia spectacolului este asigurată de Cătălin Vasiliu. Pasionaţii de teatru pot vedea sâmbătă, de la o ...
Ierusalimul („Urushalim) - Oraşul Păcii, Oraşul Sfânt de la care iradiază Lumina sfântă la prezentul continuu al lui Dumnezeu şi unde vizează să ajungă măcar o dată în viaţă Dreptmăritorul creştin, pelerin din lumea pravoslavnică (ortodoxă), cât şi din cea iudaică şi chiar islamică. Este cea mai importantă aşezare biblică din Ţara Sfântă - cu o vechime de peste 5.000 de ani, fiind menţionat pentru prima dată în cel de-al III-lea mileniu înainte de Hristos - ...
Sărbătoarea „Buna Vestire” este un prilej de întâlnire în Hristos şi cu Hristos pentru creştinii gălăţeni cu dor de Dumnezeu, aflaţi pe drumul Învierii. La marea sărbătoare ce a pus început creştinătăţii, gălăţenii au fost prezenţi în sfintele locaşuri, dar mai ales la Biserica „Buna Vestire” din Galaţi, aşezare zidită cu mai bine de 150 de ani în urmă (în 1859). În ultimii ani, părintele paroh Cătălin Titi Oprea a purtat rugăciunea în Parohia „Buna ...
Cu ocazia praznicului „Bunei Vestiri”, maternitatea gălăţeană care îşi desfăşoară activitatea sub acest patronat spiritual a fost în sărbătoare. Joi, începând cu ora 11.30, în incinta spitalul a avut loc o slujbă religioasă, oficiată de părintele Constantin Oprea şi încheiată cu un frumos cuvânt de învăţătură al preotului. La ceremonie şi predică a asistat o parte a personalului medical din spital, printre care şi directorul medical al „Bunei Vestiri”, dr. ...
Sute de mii de lei daune pentru urmaşii lui Marian Ivan
Vineri, 26 Martie 2010 02:00 | Publicat în JURIDIC
Reprezentanţii Tribunalului Teleorman au confirmat, în cele din urmă, faptul că ucigaşii lui Marian Ivan au fost condamnaţi la închisoare. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei respective, magistratul Petrică Gudac, în urmă cu trei zile instanţa a anunţat pronunţarea în acest dosar de cursă lungă, stabilind pedepsele pentru cei doi declaraţi vinovaţi de uciderea capului lumii interlope din Galaţi, în urmă cu 2 ani, dar şi valoarea daunelor care trebuie achitate ur ...
Galaţiul va avea patru reprezentanţi la faza naţională a olimpiadei juniorilor la limba şi literatura română, care se va desfăşura la Iaşi, între 15-18 aprilie. Lotul este format din Ioana Ruxandra Cotos de la Colegiul Pedagogic, Ana-Maria Fotache şi Alina Cristea de la Şcoala Nr. 29 şi Nicoleta Dragu de la Şcoala Nr. 13. ...
* Între 6-11 aprilie, va avea loc, la Galaţi, concursul pe meserii la specializările alimentaţie publică, industrie alimentară, turism şi comerţ, la care vor participa aproximativ 250 de elevi din toată ţara * Cum ministerul a alocat numai o sumă de opt lei pentru fiecare elev, conducerea ISJ e în căutare de sponsori pentru a acoperi masa, premiile, dar mai ales materia primă pe care o necesită un astfel de concurs. E ruşinos pentru minister că plasează astfel răspunderea pe c ...