Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Ce este expertiza medico-legală

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Ce este expertiza medico-legală
Certificatul eliberat de medicul legist în urma expertizei de specialitate le poate fi absolut necesar gălăţenilor, în anumite situaţii. Spre exemplu, le este indispensabil celor care au suferit agresiuni şi doresc să demonstreze acest lucru autorităţilor. Violul se probează tot cu certificat medico-legal şi tot acest serviciu medical de ocupă de analize toxicologice, de autopsii şi de examinarea altor probe materiale. De fapt, ne-a explicat conf. dr. Iuliu Fulga, din cadrul servic ...

Banii sau capul (spart)!

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Banii sau capul (spart)!
Pentru că nu şi-a plătit datoriile la timp, Marius G., un bărbat de 32 de ani din Băneasa, a luat bătaie de toţi banii restanţi. Ba chiar de mult mai mult, am putea spune, având în vedere faptul că omul se află internat acum în secţia de Neurochirurgie a Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, cu capul bandajat. „Erau cu o căruţă de nisip pe acolo şi când ne-am întâlnit s-au luat de mine. Erau doi. În cunosc, chiar eram prieten bun cu ei, că sunt consăteni cu mine.  Treb ...

Evitaţi deshidratarea copiilor!

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Evitaţi deshidratarea copiilor!
* Bebeluşi sunt sensibili la temperaturile ridicate * Se recomandă administrarea de lichide în cantităţi mici, la intervale scurte de timp * Fiţi vigilenţi când vine vorba despre calitatea produsele administrate celor mici * Chiar dacă mercurul termometrelor nu mai stă constant peste pragul de 30 de grade Celsius, trebuie să aveţi mare agrijă atunci când vine vorba despre modul în care copiii dumneavoastră suporta efectele temperaturilor încă ridicate!Dr. Iulia Negrea, medic pe ...

Curier juridic - Recalcularea pensiei

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC

Domnul Ion Dimitriu ne întreabă de ce acte are nevoie pentru a depune la Casa de pensii în vederea recalculării pensiei. „Aş dori să ştiu exact cum e cu recalcularea pensiei prin adăugarea stagiului de cotizare asimilat în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, pentru pensiile stabilite înainte de 1 aprilie 2001?”.Recalcularea pensiei, la cerere, prin adăugarea stagiului de cotizare asimilat în care asiguratul a urmat cursurile de zi ale înv ...

Informaţii notariale - Împărţirea bunurilor după divorţ

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC

Doamna Mihaela K., din Galaţi, doreşte să ştie tot ce înseamnă partaj. «Cum se împart bunurile după divorţ? Cine trebuie să se ocupe de acest lucru şi conform cărei legi se face partajul?», ne întreabă cititoarea noastră. Domnul notar George Schin ne-a răspuns la dilemă.Prin partaj se înţelege operaţiunea juridică prin care un bun sau mai multe bunuri stăpânite pe cote părţi sunt împărţite materialmente între copărtaşi, fiecare devenind proprietar exclusiv pe un ...

Încercare de mituire cu trei repetiţii

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC

Basarabeanca Silvia G., în vârstă de 35 ani, a prezentat la intrarea în România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, o copie a unui permis de şedere în Grecia. Poliţistul de frontieră i-a comunicat femeii că trebuie să prezinte documentul original şi nu copia acestuia, fapt pentru care nu îşi poate continua călătoria, pentru că nu îndeplineşte condiţiile legale. În acel moment, Silvia G. a încercat să-i ofere poliţistului de frontieră, în trei rânduri, suma d ...

Ucigaşii de păduri

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în JURIDIC

Ucigaşii de păduri
* Cantitatea de arbori tăiaţi clandestin, 9-10 metri cubi * Poliţiştii şi pădurarul Hurduc au urmărit RABA până la depozitul lui Andone, de la Căzăneşti-Tg. Bujor * Duminica trecută, după-amiază, agenţii postului de poliţie Bereşti-Meria şi pădurarul Neculai Hurduc, de la Cantonul Silvic nr.15, au dat o grea lovitură bandei de hoţi din Băneasa, a lui F., specializată în furturi de material lemnos. La ora 12.00, infractorii se aflau în pădurile din extravilanul satului ...

Elevii, persecutaţi politic

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Elevii, persecutaţi politic
* Puţinii bani care s-au alocat anul acesta pentru investiţiile în învăţământ s-au dat după culoarea politică a primăriilor * S-au dat bani pentru 25 de instituţii din comunele cu primari PSD sau PC, pentru 11 cu primari PDL şi doar pentru una singură PNL * Elevii învaţă la şcoală că un împărat roman  spunea despre bani că nu au miros. În acelaşi timp, pe propria piele, ei descoperă că banii au totuşi culoare politică. Culoarea politica a ministrului Educaţiei  de ...

Lupii tineri şi nesimţiţi

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în EDITORIAL

Cine aştepta schimbarea clasei politice cu speranţa că primenirea pionierească are să stârpească elefanţii balerini din magazinul cu porţelanuri mioritice are îndeajuns de multe motive să îşi scrijelească venele de la încheieturi cu o lamă Sputnik ruginită. Schimbul s-a făcut deja, iar lupii tineri urlă a pustiu prin parlament, prin agenţii... ce mai, prin toate structurile ţărişoarei ăsteia. Drama e că foştii lipitori de afişe şi ştergători de bocanci de mamut poli ...

Ţărăniştii se apucă de văruit copacii

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

Ţărăniştii se apucă de văruit copacii
Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, ţărăniştii se apucă vineri de văruit pomii din oraş. Nu contează că e deja jumătatea lui august şi că bunicii noştri făceau acest lucru primăvara. „Dacă Primăria nu a avut bani sau bunăvoinţă pentru acţiuni pe care un om gospodar le face, cum ar fi văruirea pomilor, le facem noi. Nu e greu să aloce în buget câteva sute de kilograme de var. Noi avem vineri o acţiune, văruim pomii pe bulevardele principale, dar nu v ...