Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
O fereastră deschisă la parterul blocului Y22 din Micro 40 n-a însemnat, la început de Cuptor (5 iulie 2009, ora 16,00), doar aerisirea apartamentului respectiv, ci şi o oportunitate pentru un hoţ. Cum s-a dovedit ulterior, Marcu Florin n-a escaladat geamul degeaba. A găsit şi a luat un card bancar, o legitimaţie de serviciu şi doar 50 de lei.A fost ceva, dar numai pentru moment, întrucât, după aproximativ două ore, a repetat figura la blocul Z1 de pe strada Traian Vuia. Acolo, la ...
Revenim cu un alt dosar ce are ca miez tot alcoolul la volan. O asemenea cauză a fost rezolvată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. Prin rechizitoriul acestei unităţi, Cosmin C., de loc din Bucureşti, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame la mie alcool pur în sânge.”Dosarul cu pricina – nr.59/P/2009 a fost rezolvat la această unitate ...
Tineri sau mai în vârstă toţi trebuie să facem mişcare. Ştiu, este uşor de afirmat, dificil de îndeplinit, dar nu imposibil! Putem să renunţăm la micile noastre vicii pentru o ieşire în aer liber, unde să petrecem una-două ore în compania amicilor. Însă, nu o escapadă la tradiţionalul grătar, ci la o mişcare - mai mult sau mai puţin - organizată.Primul sfat se îndreaptă către faleza Dunării. Dimineaţa, când temperatura permite, o alergare uşoară poate da multiple ...
Ne-am plimbat prin Europa, cu maşina, timp de cinci săptămâni, deşi traseul pe care l-am descris poate fi făcut cu mare uşurinţă în două săptămâni. După ce-am trecut prin Budapesta, Viena, Frankfurt, Bruxelles şi Amsterdam, astăzi vom încheia turul cu ultima oprire: Praga.Momentul ideal pentru a vizita oraşul este începutul primăverii. Odată cu luna aprilie, apar şi primii turişti în căutarea locurilor pitoreşti ale oraşului. Nici la sfârşitul lui iunie nu e o perio ...
* Dănuţ Busuioc se bate în Justiţie de doi ani jumătate şi pentru doborârea deja defunctului fabulo-brand… * Gălăţeanul Dănuţ Busuioc, inginer, preşedintele Asociaţiei „JOB”, s-a adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cerând anularea brandului turistic al României – „Land of choice”. El a propus în schimb preluarea din oficiu a unei propuneri proprii, care are în primul rând calitatea de a fi complet gratuită. Pe lângă anularea brandu ...
Nu trece săptămână fără să îl vedem pe primul ministru Emil Boc ieşind la tribuna oficială a Guvernului, de unde anunţă, cu voce napoleoniană – este că v-aţi gândit instantaneu la statură?! – că urmează nişte reduceri de personal, comasări ori desfiinţări în sistemul public. Între noi, fie vorba, anunţatele reduceri sunt mai mult… verbale, pentru că raportul dintre declaraţiile oficiale şi numărul actelor normative pe această temă este de 10 la 1…Dar să r ...
Potrivit unui comunicat de presă semnat de liderul Organizaţiei de Tineret a PSD Galaţi, Dorin Butunoi, în perioada 6–9 august, TSD Galaţi organizează, sub egida „O Românie Curată”, Trofeul Naţional „Delta Dunării”. Scopul acestei acţiuni este acela de a aduna toate organizaţiile TSD din ţară în cea mai mare activitate de igenizare a Deltei. Potrivit preşedintelui TSD Galaţi, Dorin Butunoiu, în cadrul taberei vor avea loc acţiuni de igienizare, concursuri şi focuri ...
* Comuna Vânători şi-a extins intravilanul cu 99 de hectare pentru a cuprinde terenurile şi casele construite de gălăţeni * Cereri de extindere vin în continuare, dar doritorii trebuie să mai aibă răbdare * Criza se simte, dar cererile pentru autorizaţii de construcţie a caselor curg * Agenţiile imobiliare se întrec în oferte tentante pentru terenuri la Vânători, Sat Costi şi Odaia Manolache * La Vânători, o vilă de fiţe poate costa peste 300.000 de euro * Cu ce politician ...
* Alexandru Avram, Sebastian Agache şi George Cârjan sunt sportivii cu care clubul de prim eşalon întăreşte concitadina din eşalonul secund * Alţi trei jucători au fost trimişi, temporar, la CSM Rm. Sărat * Kaka, în liga secundăTranzacţia numită Alexandru Bourceanu – 700.000 de euro de la FC Timişoara – a reapropiat principalele cluburi de fotbal din Galaţi. Banii nu le-au despărţit, fiecare va lua jumătate din suma care va fi achitată în 2010 de Timişoara, care se afl ...
* Alături de „taxa Pogea”, controalele şi inspecţiile sunt principalele obstacole reclamate de întreprinzătorii mici şi mijlocii * Din topul piedicilor din calea IMM-urilor nu lipseşte birocraţia * Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii consideră că impozitul minim, inspecţiile şi controalele sunt principalele obstacole în dezvoltarea afacerilor lor, reiese dintr-un sondaj prezentat ieri de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). "Majoritate ...