EVENIMENT - Viaţa Liberă Galaţi

Gălăţenii sunt invitaţi joi la două CONCERTE

Scris de Joi, 17 Decembrie 2015
În apropierea sărbătorilor, Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi (CCSG), în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Liga Studenţilor din Galaţi, organizează un concert tradiţional de Crăciun, cu invitaţi speciali. Evenimentul denumit „Doamne, Ocroteşte-i pe Români” va avea loc joi, 17 decembrie, începând cu ora 19,00,…

Îndemnul senatorului Paul Ichim: "Haideţi să punem fiecare în geam o ghirlandă!"

Scris de Joi, 17 Decembrie 2015
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Paul Ichim îi îndeamnă pe gălăţeni să-şi împodobească geamurile pentru a întâmpina cu lumini sărbătoarea Crăciunului. „O să vă rog ceva, pe toţi cei cărora ne e drag oraşul acesta, unde ne-am născut, am ajuns cu valul vieţii sau am…

LUMINĂM oraşul Galaţi, de SĂRBĂTORI

Scris de Miercuri, 16 Decembrie 2015
Dacă tot suntem trişti că de sărbători oraşul nu are ornamente, Dana Roşca Potorac vine cu o alternativă ce va lumina cu adevărat oraşul şi viaţa celor ce îşi duc traiul aici. În opinia acesteia, lumina vine din faptele noastre, din educaţia noastră, din bunătate şi nu în ultimul rând…

ÎNGRIJORĂTOR! Aproape 3.000 de gălăţeni - diagnosticaţi cu VIROZE şi PNEUMONII. Ce RECOMANDĂ medicii

Scris de Miercuri, 16 Decembrie 2015
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a continuat monitorizarea în cazul infecţiilor respiratorii şi a pneumoniilor. "Săptămâna trecută am avut 2.467 de cazuri de infecţii respiratorii, în 68 de situaţii fiind necesară internarea pacienţilor. Numărul cazurilor a crescut faţă de săptămâna precedentă, când au fost 1.407 de viroze", ne-a explicat Liliana…

„TOŢI PENTRU NONY BORŞAN”, miercuri, la Teatrul Dramatic. CUMPĂRAŢI invitaţii şi obiecte de artă donate de tineri gălăţeni

Scris de Miercuri, 16 Decembrie 2015
* Vocile Galaţiului vor cânta pentru prietenul lor * Câţiva tineri artişti plastici, coordonaţi de profesorii lor, vor dona lucrări pentru a sprijini cauza lui Nony Adrian Enache şi Andreea Antonescu şi-au lăsat baltă toate treburile la Bucureşti pentru a veni să-l susţină pe prietenul lor Nony Borşan, participând la…

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Miercuri, 16 Decembrie 2015
Miercuri, 16 decembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Tecuci şi Calea Galaţi. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi, pe DN 25, la Hanu Conachi şi Drăgăneşti, iar pe DN 26, la Tuluceşti şi Frumuşiţa. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi…

Legea care interzice FUMATUL în spaţiile publice a fost ADOPTATĂ. Sunt vizate şi ŢIGĂRILE ELECTRONICE. Care sunt AMENZILE, dacă va fi încălcată

Scris de Marți, 15 Decembrie 2015
Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată, marţi, 15 decembrie, de plenul Camerei Deputaţilor, urmând să fie transmisă preşedintelui spre promulgare, a relatat europafm.ro. Cine nu respectă regula privind fumatul în spații publice închise riscă o amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei. În…

În prag de sărbători, parlamentarii şi-au făcut cadou PENSII SPECIALE. Ce spuneţi de asta, gălăţeni?

Scris de Marți, 15 Decembrie 2015
În timp ce mulţi dintre români, şi implicit gălăţeni, duc un trai la limita subzistenţei şi fac eforturi colosale pentru a avea ce pune pe masă de Crăciun, parlamentarii şi-au făcut, astăzi, cadou controversatele pensii speciale. Aleşii din Legislativ au respins cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis şi au…

Clinica ARESTETIC aduce la Galaţi excelenţa în CHIRURGIE ESTETICĂ

Marți, 15 Decembrie 2015
Clinica Arestetic este cel mai nou centru de excelenţă în chirurgie estetică, înfrumusețare și modelare corporală apărut în Galați. Într-un ambient futurist și luxos, clinica aduce, în premieră în Galați, cele mai moderne și mai eficiente aparate de modelare corporală, anticelulită, tratamentul vergeturilor, petelor de culoare sau cicatricilor. O echipă…

DESCINDERI la tejghea şi la colţul străzii. Patru persoane, acuzate de CONTRABANDĂ

Scris de Marți, 15 Decembrie 2015
Peste o sută de pachete de ţigări aduse ilegal în ţară au fost confiscate de poliţişti din trei locaţii diferite, două din judeţ şi una de pe raza municipiului Galaţi, ceea ce dovedeşte că traficanţii au găsit o nouă modalitate de a-şi vinde marfa: în cantităţi mici, care nu atrag…

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Luni, 14 Decembrie 2015
Marţi, 15 decembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului şi Calea Smârdan. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi, pe DN 25, la Şendreni şi Piscu, iar pe DN 26, la Vânători şi Brăneşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi…

ANUNŢ INEDIT: Porc de jumătate de tonă, scos la vânzare pe internet

Scris de Luni, 14 Decembrie 2015
Un bărbat din localitatea gălăţeană Slobozia Conachi are o ofertă mai puţin obişnuită pentru cei care îşi doresc bunătăţi pe masa de Crăciun. Este vorba despre un porc de aproape 500 de kilograme. Botezată Corina, porcina a fost scoasă la vânzare pe internet. Doritorii nu s-au înghesuit la cumpărat, motiv…

CONCURS: Moş Crăciun premiază cele mai frumoase scrisori

Scris de Luni, 14 Decembrie 2015
Moş Crăciun este hotărât, anul acesta, să le dea cadouri copiilor din Galaţi şi în bani, nu numai dulciuri şi jucării, dar, în acelaşi timp, să le pună şi creativitatea la încercare. Astfel, potrivit Partidului Social Românesc Galaţi, bătrânul cu barbă albă şi cu tolba mereu plină organizează un concurs…

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Scris de Luni, 14 Decembrie 2015
Luni, 14 decembrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Calea Smârdan şi pe bulevardul George Coşbuc. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi, pe DN 25, la Şendreni şi Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, la Şiviţa şi Brăneşti. Pe DE 581, o autospecială cu…

DOLIU în lumea literară. S-a stins din viaţă VIOREL ŞTEFĂNESCU

Scris de Duminică, 13 Decembrie 2015
Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Sud-Est, prin preşedintele ei, poetul Corneliu Antoniu, anunţă cu tristeţe încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a criticului literar şi scriitorului Viorel Ştefănescu, membru apreciat al filialei. A fost o personalitate remarcabilă a vieţii culturale de la Dunărea de Jos, realizând…

Fenomen astronomic rar: LUNA PLINĂ va fi vizibilă de CRĂCIUN, pentru prima dată în ultimele patru decenii

Scris de Duminică, 13 Decembrie 2015
Luna plină va fi vizibilă pe cer de Crăciun, marcând astfel un moment inedit, care nu s-a mai produs în ultimele patru decenii, potrivit weather.com. Pentru prima dată în acest secol, Luna plină va străluci pe cer în prima zi de Crăciun. Potrivit site-ului The Weather Channel, ultima Lună plină,…

CUTREMUR de 3 grade în zona Vrancea

Scris de Duminică, 13 Decembrie 2015
Un cutremur s-a produs duminică, 13 decembrie, la ora 8,52, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter, seismul a avut epicentrul în judeţul Buzău, a precizat INFP. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 132 de kilometri, iar oraşele cele mai…

ATENŢIE la actele personale! Ce pot face HOŢII cu o carte de identitate furată

Scris de Duminică, 13 Decembrie 2015
O persoană care călătorea cu un tren care a trecut prin gara din Tecuci s-a ales cu o pagubă nebănuită, după ce, fără să ştie, s-a întâlnit cu doi tineri plini de imaginaţie. Omul şi-a uitat portofelul cu actele personale pe bancheta trenului, iar cei doi tineri, unul de 18…

Zi de SĂRBĂTOARE pentru urmaşii lui Gutenberg. LA MULŢI ANI!

Scris de Duminică, 13 Decembrie 2015
Tipografii, magicienii literelor, sunt cei care trudesc toată noaptea pentru ca amatorii de informaţie să poată cumpăra ziare încă de la prima oră a dimineţii. Mai mult decât o revoluţie, tiparul a însemnat o evoluţie pentru omenire. Informaţia "fierbinte", enciclopediile, dicţionarele, cultura de masă, tot ceea ce cunoaştem şi ne…

ROMÂNIA - FRANŢA va fi meciul de deschidere al EURO-2016. Care sunt celelalte ADVERSARE ale naţionalei de fotbal a României

Scris de Sâmbătă, 12 Decembrie 2015
UPDATE: Reprezentativa României va evolua în grupa A la Euro-2016, alături de selecţionatele Franţei, Albaniei şi Elveţiei, s-a stabilit, sâmbătă, la tragerea la sorţi de la Paris. Reprezentativa României va juca în compania Franţei la 10 iunie 2016, pe arena Saint-Denis, acesta urmând să fie meciul de deschidere al Campionatului…

ACCIDENT pe DN 25 - Bătrână din Umbrăreşti LOVITĂ de o MAŞINĂ

Scris de Sâmbătă, 12 Decembrie 2015
Un accident de circulaţie s-a petrecut ieri pe DN 25, pe raza comunei Umbrăreşti, vineri, 11 decembrie, în jurul orei 15,20. Un bărbat în vârstă de 40 ani, aflat la volanul unui autoturism Ford, a accidentat o femeie în vârstă de 81 ani care s-a angajat în traversare prin loc…

Femeie LOVITĂ pe TRECEREA DE PIETONI, într-o intersecţie din Galaţi

Scris de Sâmbătă, 12 Decembrie 2015
Neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni a fost, după toate aparenţele, cauza unui accident care a avut lor vineri, 11 decembrie, în jurul orei 10,25, în intersecţia străzii Basarabiei cu strada Domnească. Potrivit datelor furnizate de Poliţia Rutieră Galaţi, un bărbat în vârstă de 48 ani care circula pe…

UPDATE/ Încă o AVARIE la o conductă a CET. Mii de gălăţeni, FĂRĂ CĂLDURĂ şi APĂ CALDĂ

Scris de Sâmbătă, 12 Decembrie 2015
Sâmbătă, 12 decembrie, ora 11,00: Livrarea de agent termic în cele peste 1.700 de apartamente a fost reluată, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, conform Calorgal, astfel că, în prezent, gălățenii din Țiglina I, pe porțiunea cuprinsă între strada Saturn și bulevardul Cloșca, primesc căldură și apă caldă. Vineri,…

AVERTISMENT al APĂ CANAL/ Dacă vă ÎNGHEAŢĂ CONTORUL, sunteţi buni de PLATĂ

Scris de Sâmbătă, 12 Decembrie 2015
Gălăţenii care beneficiază de branşament individual şi nu vor lua măsuri pentru a-şi proteja contorul ce măsoară apa rece consumată şi dispozitivul de citire la distanţă, împotriva îngheţului, au toate şansele să scoată bani din buzunar pentru aceste accesorii, în cazul în care aparatele li se vor defecta din cauza…
Pagina 414 din 818