SPORT - Viaţa Liberă Galaţi
HALTERE | Andrieş punctează pentru Tokyo
Scris de Gheorghe Arsenie Vineri, 03 Ianuarie 2020
Gălăţeanca Elena Andrieș (CS Universitatea Galați/Olimpia București) și Irina Lepșa (Olimpia), componente ale lotului naţional de senioare, însoțite de antrenorii Constantin Urdaş și Petre Becheru, au participat la "Qatar Cup", competiţia de la Doha fiind cuprinsă în calendarul etapelor de calificare pentru Jocurile Olimpice din acest an. Elena Andrieş, care…
S-au apucat de jucat şi-au pornit la urat! Pluguşorul unor inimoşi din Liga a V-a (VIDEO și FOTO)
Scris de Marian Căpăţînă Marți, 31 Decembrie 2019
Un platou de filmare decorat în spiritul Crăciunului, în care fotbaliştii îşi ocupă locurile, atenţi la aşezarea în “teren” cu o concentrare mai ceva ca la meciuri. În faţă n-au adversari, ci lumini şi camere de filmat, care-I fac pe unii să danseze în crampoane mai ceva ca înaintea unui…
Gălăţeanca Patricia Țig, premiată de FR Tenis
Scris de Sonia Baciu Luni, 30 Decembrie 2019
Jucătoarea gălățeană Patricia Țig, locul 114 în ierarhia mondială, a fost recompensată, vineri, de către FR Tenis, cu premiul pentru ”cea mai rapidă ascensiune în clasament WTA”, în cadrul ”Galei Tenisului Românesc”. La aproape doi ani în care a stat în afara terenului de tenis, perioadă în care a devenit…
Performanțele sportive ale anului, pe echipe și individual
Scris de Sonia Baciu Luni, 30 Decembrie 2019
Chiar dacă finanțarea pentru sportul gălățean a fost una sub necesar, caz pe care l-am prezentat deja în "Viața liberă", sportivii au reușit să facă performanță, atât în sporturile de echipă, cât și în cele individuale. Echipa de volei CSM Arcada a cucerit, în premieră, titlul de campioană, după ce…
Gabriela Talabă, logodnă de Crăciun
Scris de Sonia Baciu Duminică, 29 Decembrie 2019
Pentru Gabriela Talabă, locul 306 WTA, anul 2019 a fost unul bun, pe care l-a încheiat cu un trofeu la simplu (primul pe hard din carieră, la Redding - ITF, 25.000 de dolari) și trei la dublu, la Fort Worth (Texas, SUA), Guayaquil (Ecuador) și Naples (Florida, SUA), toate de…
Simona Halep și Horia Tecău, cei mai buni în România
Scris de Sonia Baciu Duminică, 29 Decembrie 2019
În cadrul ”Galei Tenisului Românesc”, eveniment ce a avut loc pe 27 decembrie, Simona Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare din România. Simona Halep este câștigătoarea de la Wimbledon 2019, acesta fiind al doilea Grand Slam din cariera sa, după Roland Garros în 2018. Tot în 2019, echipa…
Handbal. CSM Galați, program intens de pregătiri
Scris de Gheorghe Arsenie Sâmbătă, 28 Decembrie 2019
Pentru fetele de la CS Municipal Galați, vacanța competițională din luna decembrie a fost judicios folosită. După cum se știe, această vacanță a fost determinată de Campionatul Mondial, găzduit de Țara Soarelui Răsare, unde "tricolorele" s-au clasat pe locul 12. Până la vacanță, s-au jucat meciurile unui tur și ale…
Două dintre cele mai performante echipe ale Galațiului sunt în situaţie critică
Scris de Sonia Baciu Vineri, 27 Decembrie 2019
Două dintre cele mai performante formaţii ale sportului gălăţean, United la futsal şi FC Universitatea la fotbal feminin, sunt într-o situaţie foarte grea, după ce promisa completare a finanţării dinspre autorităţile locale nu s-a mai produs. Cele două echipe au avut un parcurs foarte bun în acest an, ambele încheind…
Baschet. Juniorii gălățeni, în turnee semifinale
Scris de Gh. Arsenie, Sonia Baciu Joi, 26 Decembrie 2019
Echipele de juniori Under 15 și Under 16 participante în Campionatele Naționale de baschet, au avut comportări notabile, ambele obținând ”cartea verde” de participare la turneele semifinale. Juniorii de 16 ani, pregătiți de cunoscutul cuplu de antrenori Gelu Cazanoschi - Tudose Teodorașcu, au disputat meciurile ultimului turneu pe teren propriu,…
Volei. O gălățeancă, în ”echipa ideală”
Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Joi, 26 Decembrie 2019
Federația Română de Volei a stabilit echipa turului sezonului regulat din Divizia A1 - feminin, pe baza performanțelor înregistrate în teren de jucătoarele din prima ligă. Pe poziția de centru, în echipa ideală a turului se află o jucătoare de la CSU Belor, Borislava Saykova. Bulgăroaica de 19 ani a…
Ce transfer! Un hocheist care a jucat în NHL vine la Galați
Scris de Marian Căpăţînă Marți, 24 Decembrie 2019
Transferul pe care cei din conducerea CSM Galați spuneau înainte de turneul Cupei României că este în faza de negocieri a fost perfectat. La CSM „Dunărea” va juca un hocheist cu un CV impresionant: Konstantin Puşkariov (34 de ani). Atacantul născut în Kazahstan are la activ două sezoane în cel…
Fabrica de fotbalişti a început să producă
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 24 Decembrie 2019
Împreună cu Sorin Haraga, antrenorul-coordonator, şeful Centrului de Copii şi Juniori, am analizat parcursul din parte parte a campionatelor naţionale de juniori la care au fost prezente echipele ACS Suporter Club Oţelul Galaţi. La acest club activează un mare număr de copii şi juniori, la cinci categorii de vârstă, de…
Moş Crăciun este pe drum spre viitorii campioni de la CSM
Scris de Marian Căpăţînă Luni, 23 Decembrie 2019
Pe adresa de e-mail a Clubului Sportiv Municipal Galaţi s-a primit un mesaj din Laponia: Moş Crăciun a transmis conducătorilor clubului cu două titluri de campioană în 2019, la volei masculin şi baschet - Under 20, că vine încărcat cu daruri la festivitatea de final de an, ce va avea…
Puştii de la United, primul loc la ”Fulg de nea”
Scris de Gheorghe Arsenie Luni, 23 Decembrie 2019
Două cluburi rurale din județul Brăila, cele din din Cazasu și Măxineni, au organizat o competiție de minifotbal pentru echipele de copii de 8 ani și 10 ani. Între participante s-au aflat și echipele clubului United Galați, pregătite de antrenorul Costel Străinu. Competiția a fost găzduită de Sala Polivalentă din…
David Carteputredă, sferturi la ”Orange Bowl”
Scris de Sonia Baciu Luni, 23 Decembrie 2019
Juniorul gălățean David Carteputredă (12 ani) - unul dintre cei mai promițători jucători de tenis din Galați a încheiat sezonul cu participarea la renumitul turneu ”Junior Orange Bowl” - cel mai important pe plan mondial la aceste categorii de vârstă - cu 384 de sportivi la start, 256 în calificări…
“Cupa României” la VOLEI | CSM Arcada a intrat în Final Four
Scris de Marian Căpăţînă Luni, 23 Decembrie 2019
În sferturile de finală ale Cupei României, formaţia masculină CSM Arcada şi-a respectat statutul de favorită şi s-a impus cu 3-0 în partida din deplasare cu Unired Dej. La fete, CSU Belor a fost foarte aproape de a produce surpriza, CSM Târgovişte având nevoie de eforturi suplimentare în setul decisiv…
Ciocan a lovit năpraznic din prima rundă
Scris de Marian Căpăţînă Luni, 23 Decembrie 2019
Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan a avut, sâmbătă, un nou meci la profesionişti, într-o gală care a avut loc în Germania. Ciocan a boxat cu bolivianul Saul Farah, pe care l-a învins foarte repede, prin KO încă din prima repriză. Astfel, gălăţean a bifat a 25-a victorie la profesionişti şi este…
Departamentul Sport al cotidianului Viața liberă | Mai repede, mai sus, mai puternic!
Scris de Viaţa liberă Luni, 23 Decembrie 2019
"O să renunţ la abonamentul la ziar, pentru că nu daţi tenis!", îşi strigă omul nemulţumirea, intrând vijelios în birou. "Cum să nu dăm tenis? Avem astăzi o pagină întreagă cu Simona Halep", încerc să contracarez supărarea evidentă a omului. "Nu mă interesează Halep! Ce dacă a câştigat Wimbledonul? N-aţi…
HANDBAL | Încă o lovitură pentru naţionala feminină
Scris de Marian Căpăţînă Luni, 23 Decembrie 2019
Misiunea echipei naționale feminine de handbal de a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo devine din ce în ce mai dificilă. Turneul de calificare, în care România va întâlni Norvegia, Muntenegru şi Coreea de Nord în 19-22 martie, a fost încredinţa spre organizare Muntenegrului, principala adversara pentru a…
BASCHET | CSM Galați, succes categoric pe final de an
Scris de Sonia Baciu Duminică, 22 Decembrie 2019
Baschetbaliștii de la CSM Galați au încheiat anul cu o victorie clară, scor 101-73, cu CSM Tg. Jiu, în meciul disputat sâmbătă seară, în deplasare, în Grupa B a Ligii Naționale. Primul sfert a fost dominat de gorjeni, însă din minutul 13, jocul a ”curs” în favoarea oaspeților, cu trei…
CSM Arcada - în Final 4, CSU Belor - oprire în sferturile Cupei
Scris de Gheorghe Arsenie și Marian Căpăţînă Sâmbătă, 21 Decembrie 2019
UPDATE: CSM Arcada s-a calificat în turneul final al Cupei României, după ce s-a impus, scor 3-0, în fața formației Unirea Dej. Fetele de la CSU Belor au ratat intrarea în primele patru echipe din ”Cupa României”, după un meci cu CSM Târgoviște, intens, decis în cinci seturi. Cele două…
UPDATE HOCHEI | CSM „Dunărea” a ratat la limită finala
Scris de Marian Căpăţînă Vineri, 20 Decembrie 2019
UPDATE | Deşi a avut o evoluţie foarte bună, formaţia gălăţeană CSM „Dunărea” a pierdut meciul decisiv pentru calificarea în finala mare a turneului Cupei României, la limită, scor 1-2, în faţa celor de la SC Miercurea Ciuc. Echipa gălăţeană a condus cu 1-0 şi a fost egalată până la…
VOLEI | Combinata CSS - Arcada, tot pe primul loc
Scris de Gheorghe Arsenie Vineri, 20 Decembrie 2019
În Campionatul Naţional de minivolei s-au disputat meciurile a trei din cele patru turnee. Echipa gălăţeană, o combinată CS Şcolar - Arcada, face parte din grupa B, împreună cu echipele din Ploieşti, Buzău şi Tulcea. După primele două turnee, de la Tulcea şi Galaţi, gruparea pregătită de antrenorul Alin Andrei…
Moș Crăciun vine pe bicicletă, dar și pe apă
Scris de Sonia Baciu Vineri, 20 Decembrie 2019
"Există magie! Trebuie doar să crezi în ea!", spunea în urmă cu ceva vreme o participantă la cursa de Crăciun "CicloMoșii", iar Clubul de Ciclism Galați ne invită la o nouă ediție a "CicloMoșilor", cei care vor aduce puțină "culoare" orașului. Timp de trei zile, zeci de bicicliști, costumați corespunzător,…