SATUL - Viaţa Liberă Galaţi

Peste o sută de hectare de teren dintr-o comună gălățeană sunt inundate/ Autoritățile ridică din umeri (GALERIE FOTO)

Scris de Miercuri, 05 Martie 2014
* Terenul este acoperit de apă cât vezi cu ochii * Autorităţile îşi pasează responsabilitatea rezolvării problemei * Solul se degradează, iar oamenii şi statul pierd bani Anual, peste o sută de hectare de teren din comuna Piscu sunt inundate. Nu vorbim aici despre vreo ploaie mai serioasă, ci despre…

Pe drumurile judeţene/ Şofezi de dai în gropi! (FOTO)

Scris de Miercuri, 05 Martie 2014
Toacă mărunt din buze şoferii care au drumuri prin judeţ. E adevărat că starea covorului asfaltic e ceva mai bună, comparativ cu primăverile trecute, în care unele drumuri aveau mai multe gropi decât asfalt. Totuşi, n-am fi de părere că prin Galaţi, pe drumurile judeţene, se circulă acum în condiţii…

„Eu cred că oul nostru e mai curat!”/ Ce mănâncă găinile

Scris de Miercuri, 05 Martie 2014
„Noi producem, la acest moment, doar ouă de la găini crescute în baterii îmbunătăţite. Dar le hrănim legal şi curat, fără adaosuri chimice. Chiar consider că acest ou este foarte curat. Şi cu siguranţă este mai bun chiar decât cele produse în state mai dezvoltate. În primul rând, gândiţi-vă că…

Multe interese, dar numai două cereri pentru concesionarea Lacului Brateş

Scris de Vineri, 28 Februarie 2014
Deşi interesele sunt multe şi adesea obscure în ceea ce priveşte câştigarea concesiunii Lacului Brateş, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) a răspuns solicitării noastre scrise, spunându-ne că doar doi oameni de afaceri au depus cerere de concesiune. Unul dintre ei este Alfonso Calderoni, celălalt, ing. Grigore Mihalache.

Proiect: 16 mai, Ziua Costumului Popular Românesc

Scris de Miercuri, 26 Februarie 2014
Mai mulţi deputaţi vor ca data de 16 mai să fie Ziua Costumului Popular Românesc. Măsura, spun aleşii, are ca scop punerea în evidenţă a costumului popular ca document artistic şi istoric. „Într-o lume globală, România îşi poate păstra suveranitatea şi prin conservarea valorilor autentice româneşti”, se arată în expunerea…

Fermierii gălăţeni ar putea fi scutiţi de termene de depunere a proiectelor pe noul PNDR

Scris de Miercuri, 26 Februarie 2014
Agricultorii care se încumetă să depună proiecte pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) ar putea fi scutiţi de necesitatea de a se încadra în termene de depunere, informează Ministerul Agriculturii. Mai exact, proiectele s-ar putea depune pe toată durata anului, evitându-se astfel aglomeraţia de la Oficiile Judeţene de…

Lege nouă/ Se vrea combaterea speculei din pieţele agro-alimentare

Scris de Miercuri, 26 Februarie 2014
* Proiectul a trecut de Senat şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional Vremuri extrem de grele i-ar putea aştepta pe samsarii care cumpără marfă la negru şi îşi croiesc drum până la tarabe în baza unor acte de producător obţinute pe nedrept! A trecut ieri de Senat un proiect…

Amenzi colosale pentru cumpărarea fierului furat din sistemul de irigaţii

Scris de Miercuri, 26 Februarie 2014
Dacă proiectul de lege propus, zilele trecute, de opt deputaţi ar trece, iar normele i s-ar aplica întocmai, nimeni n-ar mai risca să cumpere fier provenit din sistemul de irigaţii. Mai exact, acest proiect de lege prevede amenzi de până la 75.000 de lei (contravaloarea aproximativă a unei garsoniere –…

ANALIZĂ VL/ Ţăranul gălăţean trăieşte ca-n Evul Mediu, fără apă şi canalizare

Scris de Miercuri, 26 Februarie 2014
* Multe dintre comunele gălăţene nu au nici sistem de alimentare cu apă potabilă, nici canalizare * Pentru bugetele locale ale comunelor din nordul judeţului, transportul deşeurilor până la gropile de gunoi de la Tecuci şi Galaţi costă împovărător de mult * Populaţia din zona rurală mai are de aşteptat…

Internet sătesc în bandă largă, cu fonduri nerambursabile/ Fermierii gălăţeni pot obţine până la 200.000 de euro

Scris de Luni, 24 Februarie 2014
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) informează că de la începutul acestei săptămâni şi până pe 28 martie se desfăşoară sesiunea de depunere de proiecte pe Măsura 322 e) „Investiţii privind infrastructura de broadband în spaţiul rural”. Potrivit APRDP, ”beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 322…

Deja cinci focare de rabie în judeţul Galaţi, de la începutul anului

Scris de Sâmbătă, 22 Februarie 2014
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a înregistrat deja cinci focare de rabie, de la începutul acestui an. Detalii ne-a oferit purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Ştefan Vasile. „Unul dintre cazuri a apărut în extravilanul Galaţiului, într-o gospodărie situată aproape de lacul Brateş. A fost vorba…

Carnea şi laptele se vor scumpi, potrivit producătorilor

Scris de Vineri, 21 Februarie 2014
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) informează că – în condiţiile scumpirii carburantului, gazelor şi energiei – preţul de cost al produselor zootehnice va creşte cu 20-30 la sută. Această scumpire, informează Federaţia, se va reflecta, fără doar şi poate, în creşterea mare a preţurilor produselor lactate şi…

Minunile comunale gălăţene/ Un mini parc Viva se construieşte la Şendreni

Scris de Vineri, 21 Februarie 2014
* Primăria ar putea plăti în jur de 80.000 de euro pentru locul de joacă, pe lângă cei 100.000 de euro nerambursabili care vor fi investiţi în acelaşi obiectiv * De ce au ales autorităţile comunale să cheltuiască banii în acest fel? Comuna Şendreni nu-şi face momentan nici sistem de…

Calendar rural/ Târguri şi evenimente agricole

Scris de Miercuri, 19 Februarie 2014
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri la Fundeni şi Schela. Joi e târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are…

Agricultura ecologică ia avânt rapid

Scris de Miercuri, 19 Februarie 2014
Cu 3,7 la sută (aproximativ 10.000 de hectare) culturi ecologice din totalul exploataţiilor agricole, Galaţiul ocupă un loc bun în topul judeţelor cu agricultură eco. Media, pe ţară, e de doar 0,4 la sută, iar media europeană e de 3,7 la sută. Cele mai recente date ale Comisiei Europeaneindică faptul…

În atenţia agricultorilor gălăţeni!/ Peste un miliard de euro pe an pentru agricultură, până în 2020

Scris de Miercuri, 19 Februarie 2014
* Per total, ar trebui să putem absorbi opt miliarde de euro până în 2020 * În perioada 2007-2013, agricultura a avut cel mai bun grad de absorbţie a fondurilor europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) România şi-a trasat deja strategia de investiţii în agricultură până la finele…

Unde spun fermierii gălăţeni că trebuie investit

Scris de Miercuri, 19 Februarie 2014
Prea puţine sunt şansele ca ceva să se mai schimbe radical în noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Evident, parte dintre nevoile agriculturii şi industriei noastre rurale vor rămâne neacoperite. În schimb, altă parte va fi mai bine finanţată decât a fost până acum. Cel mai bine ştiu unde…

Noua politică agricolă comună/ Subvenţii mai mari şi sisteme simplificate de plată

Scris de Luni, 17 Februarie 2014
* Agricultorii români vor primi aproape 200 de euro pe hectar "Agricultorii români trebuie să fie liniştiţi, după părerea mea, pentru că au ce să facă în noua politică agricolă comună", ne-a spus europarlamentarul Marian Jean Marinescu. Adoptată, anul trecut, de Parlamentul European, noua politică agricolă comună prevede subvenţii mai…

Bani europeni pentru dezvoltare rurală/ 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi au atras sute de mii de euro în doar un an

Scris de Marți, 11 Februarie 2014
Cele 13 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Galaţi şi Vaslui, membre ale Gal-Covurlui, au investit nu mai puţin de 770.000 de euro în utilaje grele pentru întreţinerea infrastructurii sau pentru lucrări de deszăpezire, în modernizarea căminelor culturale ori în construcţia de pieţe săptămânale. La cele 770.000 de euro atrase de către…

Bani dispăruţi de la Primăria Cuca în urma unui „fenomen inexplicabil”

Scris de Vineri, 07 Februarie 2014
În urma unui control realizat în cursul anului 2012, Curtea de Conturi constatase că, la Primăria comunei Cuca, se petrecuseră fapte cu iz penal, după ce din casieria instituţiei dispăruseră „disponibilităţi băneşti”. Cine luase banii? Ne-a spus-o primarul comunei. „Am avut într-adevăr o problemă. Fata care lucra la casierie ne-a…

Grupul austriac Agrana a cumpărat fabrica de zahăr de la Lieşti

Scris de Vineri, 07 Februarie 2014
* Şansele ca fabrica să funcţioneze în următorii ani şi să ofere din nou locuri de muncă în zonă sunt minime Grupul austriac Agrana Zucker A.G. cu care colaborează toţi cei 15 cultivatori gălăţeni de sfeclă a cumpărat, recent, de la Lemarco SA, fabrica de zahăr de la Lieşti, la…

Calendar rural/ Târguri şi evenimente agricole

Scris de Miercuri, 05 Februarie 2014
Marţea se ţine târg la Braniştea şi Vârlezi, iar miercuri la Fundeni şi Schela. Joi e târg la Tecuci, Vlădeşti şi Nămoloasa. Vinerea este târg şi la Jorăşti, iar sâmbătă la Tudor Vladimirescu, Slobozia-Conachi, Rădeşti şi Frumuşiţa. Duminică sunt tot patru târguri: la Drăguşeni, Măstăcani, Pechea şi Cudalbi. Nicoreştiul are…

Plăteşte cineva pentru solariile rupte? Daunele mătcașilor se ridică la zeci de mii de euro

Scris de Miercuri, 05 Februarie 2014
Ninsorile de săptămâna trecută au rupt iarăşi foliile de pe multe dintre solariile mătcaşilor, cauzându-le pierderi serioase. Unele dintre asociaţiile de producători estimează pagubele la câteva zeci de mii de euro, având în vedere faptul că puţini au fost legumicultorii din comună care au scăpat fără ca povara zăpezii să…

Topirea zăpezii îi poate inunda pe mătcaşi

Scris de Miercuri, 05 Februarie 2014
Pe mătcaşii care au case în zone inundabile îi paşte iarăşi potopul, odată ce se vor topi zăpezile. Din păcate, cel puţin până la acest moment, nu s-a găsit soluţia administrativă care să le ofere familiilor o alternativă pentru a se putea muta din calea furiei apelor. Detalii despre situaţia…
Pagina 32 din 52