POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

77 de mii de euro pe an un subprefect?

Scris de Vineri, 16 Iulie 2010
Suma considerabilă a fost lansată în eter de însuşi premierul Emil Boc, cu ocazia semnării deciziilor de eliberare din funcţie a subprefecţilor, secretarilor şi subsecretarilor de stat. Primul ministru a spus că pe parcursul unui an costurile legate de activitatea unui subsecretar de stat, pot ajunge la 33.000 de euro…

Sală pentru şedinţele în plen

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
* Subsolul va reuni Arhiva CJ * Acum, arhiva instituţiei e împrăştiată prin alte clădiri instituţii, de la Prefectură la Casa de Cultură! * Lucrările trebuia să înceapă în 2008 * Acum, că s-a blocat pentru nu se ştie câtă vreme construcţia viitorului Centru de Afaceri de lângă Prefectură, la…

Autonomie locală, cu ordin de la centru

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
Marţi, 13, primarii au primit normativele de personal comunicate de către Prefectura Galaţi şi aprobate de către Ministerul Administraţiei. Ieri, primari fierbeau în suc propriu, făcând calcule, mutări şi permutări, doar-doar s-or încadra în numărul maxim de personal impus. Revolta unora sporeşte şi când îşi aduc aminte de „principiul autonomiei…

Ambele lucrări întârziate din cauze naturale şi financiare

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
Deşi, mult timp, primarul Dumitru Nicolae a vorbit doar de întârzierile în planul de lucrări ale firmei turceşti Yapi, acum edilul spune că şi consorţiul SoaresdaCosta-MonteAdriano-Vega93’ are întârzieri în programul de lucrări. Cauzele ar fi iarna lungă şi … vara ploioasă!„Lucrările la reţeaua de apă şi canalizare sunt realizate în…

Nu s-a „copt” destul Guvernul, ca să cadă?

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
PSD vrea să ajungă la guvernare doar după convocarea de alegeri anticipate, pe care este convins că le va şi câştiga, dar politica viitoare exactă va fi stabilită în şedinţa Biroului Executiv Naţional de astăzi al partidului, a declarat ieri deputatul PSD Florin Pâslaru. Deputatul nu crede că vor fi…

Starea Civilă, la teatru?

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
Lucrările de la blocul A 4, de pe strada Traian, se vor finaliza la sfârşitul acestei luni, a anunţat, recent, primarul Dumitru Nicolae. Această veste nu îi va bucura pe angajaţii de la Starea Civilă, care deja au aflat că, într-un oarecare viitor, vor fi mutaţi cu tot cu ……

Deputatul Pâslaru nu are secrete

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
Social-democratul Florin Pâslaru este ultimul deputat gălăţean care şi-a reactualizat declaraţia de avere şi nu a făcut un secret din asta, aşa cum au preferat ceilalţi şapte. Comparativ cu declaraţia de avere anterioară, diferenţele nu sunt majore, dar există. Noutatea ar fi aceea că parlamentarul şi-a cumpărat o casă de…

ISPA întârzie, însă vrem alţi bani

Scris de Joi, 15 Iulie 2010
* Lucrările care au transformat oraşul într-un mare şantier sunt întârziate * Autorităţile au cerut o prelungire cu un an a termenului limită * În plus, Galaţiul vrea alte 129 milioane de euro! * Nu mai este niciun secret faptul că lucrările de înlocuire a reţelei de apă şi canalizare,…

Măcel în administraţie

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
* Nu mai puţin de 265.642 de cetăţeni din comunele judeţului vor fi păziţi de … 31 de poliţişti comunitari * Cei 366 de poliţişti comunitari, câţi rămân la nivelul întregului judeţ, sunt, totuşi, ceva mai mulţi decât medicii de familie - 255 * Municipiul Galaţi va rămâne cu doar…

Ironii de preşedinte

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
Până pe 16 august, preşedintele Consiliului Judeţului va trebui să decidă cum reduce 103 posturi. O variantă, desigur ironică, ar fi să înceapă restructurarea cu şefii: „Culmea, în norma de personal sunt introduşi şi demnitarii, preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţului. O să începem restructurarea cu ei - preşedintele, vicepreşedinţii -…

Ochii pe diguri!

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
Ministrul de Interne, Vasile Blaga şi Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely (FOTO), le-au cerut prefecţilor, ieri, la videoconferinţă, să stea cu ochii pe diguri care, de atâta presiune a apei, s-au înmuiat. „Grijă mare pe diguri! De peste două luni stau sub presiunea apei şi s-au produs infiltraţii la…

Primăria are trei spitale

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
* În total, cele trei unităţi au o datorie de 3,53 milioane lei, pe care ar trebui să o achite Ministerul Sănătăţii * „Astăzi am semnat protocolul de preluare a celor trei spitale în administrare. Este vorba despre Spitalul de Psihiatrie «Elena Doamna», Spitalul de Copii «Sf. Ioan» (FOTO) şi…

Apărăm digurile!

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
Deşi râul Prut îşi menţine tendinţa uşor crescătoare pe teritoriul judeţului Galaţi, Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad ne asigură că nu există pericolul revărsării apei peste coronamentul digului naţional de apărare, pe sectorul Vlădesti – confluenţa cu fluviul Dunărea. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, digul Brateşul de Sus…

Prezent de inundaţii

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
* Vârf de viitură pe Prut la Fălciu, intrarea în judeţul nostru * Râul Prut a înregistrat ieri, la Oancea, la ora 12,00, o cotă de 667 de centimetri, cu 56 de centimetri peste cota de pericol, depăşind cota istorică (648 de centimetri) înregistrată în august 2008. Îndiguirile sunt monitorizate…

Un dig pentru liniştea oraşului

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
* De-a lungul Dunării ar trebui construit un dig lung de 10 kilometri care ar putea costa şapte milioane de euro * Să sperăm că intenţia nu va rămâne la stadiu declarativ, aşa cum s-a întâmplat după viitura din 2006 * Specialiştii de la Proiect SA lucrează la un studiu…

Cine îşi face bagajele la Prefectură?

Scris de Miercuri, 14 Iulie 2010
* Din doi subprefecţi Galaţiul va rămâne doar cu unul * Între Paul Florea (FOTO 1) şi Daniel Ovidiu Tudorache (FOTO 2, dreapta), va câştiga, se pare, coaliţia de guvernare… * Din cei doi subprefecţi ai Galaţiului, unul va trebui să elibereze biroul. Cel vizat se pare că este Paul…

Ministrul Blaga îşi omoară „copiii”

Scris de Marți, 13 Iulie 2010
* Ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, fostul „tătic” al inspectorilor guvernamentali, vrea acum desfiinţarea acestor posturi * Deputatul PNL Victor Paul Dobre, autorul legii prefecţilor, nici nu vrea să audă de aşa ceva * Cu puţine excepţii, prefecţii şi subprefecţii fostelor Cabinete Tăriceanu I, Tăriceanu II şi Boc I, II… etc.…

Ziua Z pe valuri

Scris de Luni, 12 Iulie 2010
* Pentru ca Galaţiul să nu fie inundat, mii de oameni au lucrat la dig, zeci de ore, fără întrerupere * Lunea trecută, Dunărea a atins nivelul maxim istoric de 680 cm * Sâmbătă, la viitură, Dunărea avea doar 660 cm! * În şase zile, fluviul a crescut cu 28…

În loc de viitură pe Dunăre, îngrijorare pe Prut

Scris de Luni, 12 Iulie 2010
* Din 8 comune, în 6 erau mici probleme * În timp ce Dunărea scădea, sâmbătă dimineaţă, la 656 de cm (cu 21 de cm mai puţin faţă de maximul de 677 cm, anunţat de hidrologi ca în vârf de viitură!), Prutul atinsese, la Oancea, cota de pericol, de 600…

Gunoaie cu stil european la Folteşti

Scris de Luni, 12 Iulie 2010
Soarta gunoaielor menajere din comuna gălăţeană Folteşti e, categoric, una mai bună decât cea a gunoaielor din Galaţi. Uitaţi-vă pe fotografiile alăturate şi veţi observa lesne că unul din punctele de colectare din Mazepa I (FOTO 2), unul dintre cele mai vechi şi mai titrate cartiere gălăţene, arată jalnic în…

Reţea de cooperare non-guvernamentală România-Ucraina-Moldova

Scris de Luni, 12 Iulie 2010
Asociaţia „Euroregiunea Dunărea de Jos” şi reprezentanţii Consiliului Judeţului Galaţi au promis ONG-urilor gălăţene că le vor sprijini să-şi găsească parteneri peste Prut pentru realizarea de proiecte în cadrul Programului Comun România–Ucraina–Moldova. Angajamentul a fost luat în cadrul unei întâlniri a ONG-urilor gălăţene cu reprezentanţii CJ, care a avut loc…

Inundaţii minore în nordul judeţului

Scris de Luni, 12 Iulie 2010
* Câteva grădini şi terenuri agricole, aflate în zonele inundabile din Oancea şi Cavadineşti, au fost acoperite cu apă * Surpare de 6 mp, în curtea unui sătean din Negrea (comuna Schela), din cauza ploii * Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun (FOTO), speră că nu vom avea nici un fel…

„A fost o muncă titanică”

Scris de Luni, 12 Iulie 2010
* Ministrul Vasile Blaga a promis va face rost de bani pentru a compensa cheltuielile Primăriei Şendreni * Frânt de oboseală, dar fericit că a scăpat, aşa arăta ieri primarul comunei Şendreni, liberalul Paul Cristea. „Pentru o săptămână, cred că am fost cel mai bogat om din Moldova, că am…

S-a deschis Consulatul României de la Cahul

Scris de Sâmbătă, 10 Iulie 2010
Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun şi preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, au participat vineri la deschiderea Consulatului României de la Cahul, Republica Moldova. Trebuie spus că preşedintele Chebac a fost prezent la eveniment şi în calitatea sa de preşedinte al Euroregiunii „Dunărea de Jos”. În opinia lui Eugen Chebac.…
Pagina 375 din 428