POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Lucrări nocturne, pe strada Siderurgiştilor

Scris de Joi, 30 Iulie 2020
Pentru un gălăţean care locuieşte într-un bloc de pe strada Siderurgiştilor nr. 15, noaptea trecută a fost una de nesomn şi chin, din cauza şantierului de sub geam, fapt pe care ni l-a semnalat printr-un mesaj transmis la redacţie: "În seara asta, la orele 23,00, au început lucrări chiar sub…

Se primesc cereri pentru parcarea multietajată din Mazepa

Scris de Miercuri, 29 Iulie 2020
Până pe 14 august, ora 13,00, gălățenii care au reședința pe străzile Armata Poporului, Ovidiu, Roşiori și Mărășești și doresc să închirieze un loc în parcarea multietajată din Mazepa pot depune documentația de atribuire, anunţă Primăria Galaţi. Persoanele interesate trebuie să depună documentele prevăzute în Metodologia de atribuire a abonamentelor…

Secţiile de votare, la măsurătoare

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
Potrivit unui comunicat de presă, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat primarilor date privind secțiile de votare, în vederea identificării de către autoritățile sanitare a unor măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-Cov-2 cu ocazia alegerilor locale din 27 septembrie 2020. Informaţiile cerute vizează: numărul cabinelor de votare, suprafața sălii de…

Constructori gălăţeni pentru drumul Soveja - Lepșa

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
Asocierea Lemacons SRL - Citadina’ 98 SA - Trameco SA a câştigat licitaţia pentru "Modernizare DN 2L Soveja - Lepșa, km 60+145 - km 76+277", a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), precizând că a fost semnat contractul pentru acest obiectiv. "DN 2L asigură legătura între DN…

Câţi bani a cheltuit Galaţiul în prima jumătate a anului. Execuţie bugetară

Scris de Marți, 28 Iulie 2020
În ciuda pandemiei, a stărilor de urgenţă şi de alertă, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să încaseze şi să cheltuiască mai mulţi bani din bugetul local decât anul trecut. Cel puţin aşa reiese din documentele execuţiei bugetare pe primul semestru al acestui an, care au ajuns deja pe mesele consilierilor…

Fostul ”Grand Hotel”, sediu de campanie pentru PNL şi USR PLUS

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Fostul "Grand Hotel" de pe strada Domnească nr. 38, înscris în Lista monumentelor de istorice de arhitectură ale oraşului, care a servit, multă vreme, drept sediu Primăriei municipiului Galaţi, a fost închiriat. Până la finele anului, imobilul va fi sediu comun de campanie pentru PNL şi USR PLUS. Clădirea a…

Asfaltări pe DJ 251 la Smârdan și la Slobozia Conachi

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
După cum am putut constata și noi la ultima deplasare în județ, se asfaltează la intrarea în localitatea Smârdan, după ce drumul a fost consolidat, reabilitat și lărgit la opt metri. În această perioadă se toarnă asfalt pe cel de-al doilea sens de mers în panta de la Smârdan, așa…

Pandemia, bugetul și infrastructura pe ordinea de zi

Scris de Luni, 27 Iulie 2020
Ședința de joi, 30 iulie 2020 a Consiliului Județean Galați are pe ordinea de zi un număr de 20 de hotărâri ce ar urma să fie adoptate, din nou, fără prezenţa fizică a consilierilor judeţeni, utilizându-se mijloace electronice de comunicare simultană la distanţă. Tot în contextul actualei pandemii de Covid-19,…

Picu Roman şi Bogdan Ciucă, pe un mesh al PPU

Scris de Duminică, 26 Iulie 2020
Numele viceprimarului UNPR Picu Apostol Roman şi al fostului deputat PC Bogdan Ciucă apar, alături de Eugen Durbacă, pe un mesh al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) – filiala judeţeană Galaţi, afiş care acoperă faţada laterală a uneia dintre clădirile din zona centrală a oraşului. Aşa cum aţi putut citi în…

Documentaţie pentru construirea unui bazin de înot

Scris de Sâmbătă, 25 Iulie 2020
Primăria Galaţi tocmai a atribuit, prin negociere fără publicarea prealabilă a unei invitaţii la o procedură concurenţială, un contract în valoare de 27.500 de lei fără TVA pentru servicii de proiectare în vederea construirii unui bazin de înot. Este vorba despre achiziţia documentaţiei de suport necesare întocmirii unui caiet de…

Sincope în activitatea cu publicul a Primăriei

Scris de Vineri, 24 Iulie 2020
“Ştiaţi că de două zile, Primăria municipiului Galaţi nu mai are program cu publicul, deşi această măsură nu a fost anunţată?! Miercuri, 22 iulie, am încercat să ajung la Registratură şi am fost informat de agenţii de pază de la uşă să vin joi, pentru că nu este program de…

De ce avariile nu sunt anunţate pe panourile din staţii

Scris de Joi, 23 Iulie 2020
“102 – Parc CFR - ACUM” era mesajul pe care gălăţenii care aşteptau troleibuzul, marţi seara, în jurul orei 19,00, îl tot citeau pe panoul informativ din staţia din Centru, nerăbdători ca mijlocul de transport să-şi facă odată apariţia. Aşteptau mult şi bine, pentru că troleibuzul de care aveau nevoie…

Cât va costa refacerea străzilor adiacente parcării din Mazepa I

Scris de Miercuri, 22 Iulie 2020
Peste 2,5 milioane de lei reprezintă valoarea estimată a lucrărilor de reabilitare de care au nevoie străzile adiacente parcării multietajate construite în Mazepa I, zona blocului R5, afectate de traficul utilajelor. Este vorba despre străzile Armata Poporului, Ovidiu, Giuseppe Garibaldi și Mărășești care, potrivit unui proiect ajuns la comisiile Consiliului…

Un singur ofertant pentru ”Tinereţe fără bătrâneţe”

Scris de Miercuri, 22 Iulie 2020
Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, o singură ofertă a fost depusă pentru proiectarea şi execuţia Centrului de recreere pentru persoane vârstnice “Tinereţe fără bătrâneţe”, contract în valoare de peste 9,5 milioane de lei fără TVA. Asocierea Concivia – Element Design, având în spate numeroşi subcontractanţi, a fost…

Reparaţii la ANL-urile care se ”dezintegrează”

Scris de Marți, 21 Iulie 2020
"Pericol. Două blocuri ANL se «dezintegrează»", scriam, la finele lunii octombrie 2019, despre imobilele CF3 din zona Gara CFR şi despre S13 din cartierul Dimitrie Cantemir. La solicitarea insistentă a locatarilor, Primăria comandase expertize pentru determinarea gradului de risc seismic şi stabilirea soluţiei de rezolvare. Intervenţiile s-ar putea desfăşura până…

Proceduri de achiziție atribuite de Consiliul Județean Galați. Managementul deșeurilor, drumuri și sănătate

Scris de Luni, 20 Iulie 2020
De la începutul anului și până în prezent, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Consiliul Județean, în calitate de autoritate contractantă, a atribuit 23 de proceduri deschise, în valoare totală de peste 96,5 milioane de lei. Cea mai recentă, publicată chiar ieri, 19 iulie, se referă la…

Asfaltare în toi pe DJ 252

Scris de Luni, 20 Iulie 2020
Potrivit președintelui Consiliului Județean, Costel Fotea, se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt pe DJ 252 în zona localităţii Movileni (Tecuci), procedură deja finalizată între DN 24 şi Nicoreşti, sau în zona localității Băltăreţi. Lucrările de pe DJ 252 au în vedere modernizarea a 21,5 kilometri, investiţie de 40…

Restricţii pentru lucrări de asfaltare

Scris de Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Printr-un comunicat de presă transmis redacţiei, Primăria municipiului Galați informează că, pentru buna desfășurare a lucrărilor de asfaltare la intersecția dintre strada Brăilei cu strada Roșiori și strada Cristofor Columb (zona Trei Star), traficul rutier va fi restricționat în data de 21 iulie, în intervalul orar 8,00 - 16,00. Pentru…

Sute de imobile expropriate, pentru Centura mare a Galaţiului

Scris de Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Nu mai puţin de 800 de imobile, situate pe teritoriul localităţilor Braniştea, Şendreni, Smârdan, Vânători şi Galaţi, vor fi afectate de coridorul de expropriere necesar pentru construcţia marii centuri ocolitoare a Galaţiului. Cel puţin aşa se precizează în datele licitaţiei lansate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).…

Proiectul pescăresc ”Zătun 2” merge mai departe

Scris de Vineri, 17 Iulie 2020
Miercuri, 15 iulie, Consiliul Județean Galați a lansat în mod oficial, cu ocazia unei conferințe de presă, proiectul "Bază de agrement cu specific pescăresc Zătun 2". "Nu e chiar o perioadă în care să vorbim de agrement, dar lucrurile trebuie să se desfășoare conform unui anumit ritm, pentru că avem…

Infrastructura de irigații. Canalul Siret - Bărăgan revine în actualitate

Scris de Vineri, 17 Iulie 2020
Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, "după 30 de ani, lucrările la Canalul Siret - Bărăgan intră în linie dreaptă". Oficialul guvernamental a vizitat recent acest amplu proiect, care, odată finalizat, ar rezolva permanent problema secetei în zonă. “Seceta din acest an ne-a demonstrat tuturor necesitatea investițiilor în infrastructura de irigații.…

Trei ani de la investiţia de un milion de euro pentru port de ambarcaţiuni

Scris de Vineri, 17 Iulie 2020
"Investiție de un milion de euro pentru agrement şi port de ambarcaţiuni", era titlul articolului publicat în urmă cu trei ani în ziarul „Viaţa liberă”. Primăria municipiului Galaţi tocmai anunţase că, pe 14 iulie 2017, a concesionat, pentru 49 de ani, un teren în suprafaţă totală de 13.056 de metri…

Documentaţie de 75.000 de lei pentru reabilitarea Viaductului

Scris de Vineri, 17 Iulie 2020
Reabilitarea Viaductului care leagă oraşul de Combinatul Siderurgic face obiectul unei licitaţii lansate ieri de Primăria municipiului Galaţi. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, contractul, în valoare estimată de 75.000 de lei fără TVA, vizează realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii, „în vederea eliminării deficienţelor stabilite…

Nu există bani pentru a dubla acum alocaţiile

Scris de Joi, 16 Iulie 2020
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, 16 iulie 2020, că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor, dar va fi căutată o soluţie, pentru ca alocaţiile să crească în acest an. "Vom găsi o soluţie împeună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie…
Pagina 92 din 443