POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi
Începe transformarea punctelor termice în microcentrale. Ce blocuri vor primi astfel CĂLDURĂ
Scris de Anca Melinte și Cristinel Luca Joi, 04 Octombrie 2018
A început numărătoarea inversă pentru transformarea a 20 de puncte termice în microcentrale de cartier, care vor furniza căldură, nu şi apă caldă, pentru aproximativ 6.000 de apartamente. Lucrările vor fi executate de asocierea Romterm SA - Calorgal SA, iar termenul de realizare este de 60 de zile. Primăria municipiului…
Votul prin corespondenţă a fost respins
Scris de Teodora Miron Joi, 04 Octombrie 2018
Senatul a respins, miercuri, 3 octombrie 2018, proiectul de lege iniţiat de USR, care reglementează exercitarea dreptului la vot prin corespondenţă la alegerile pentru Senat, Camera Deputaţilor şi la alegerile pentru Preşedintele României. "Alegătorul îşi poate exercita dreptul de vot prin corespondenţă o singură dată, la fiecare scrutin sau tur…
Sute de demisii în rândul preşedinţilor secţiilor de votare pentru REFERENDUM
Scris de Anca Melinte Miercuri, 03 Octombrie 2018
Nu mai puţin de patru trageri la sorţi succesive au avut loc până miercuri, 3 octombrie 2018, pentru desemnarea preşedinţilor birourilor celor 436 de secţii de votare, care vor fi organizate în judeţul Galaţi la Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, din 6 şi 7 octombrie 2018. Motivul? Numeroasele demisii. Potrivit…
Proiectare pentru pista de la ”Dunărea”
Scris de Anca Melinte Marți, 02 Octombrie 2018
După o aşteptare prelungită a ofertelor, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru modernizarea pistei de atletism de pe Stadionul Dunărea. Serviciile de proiectare vor fi realizate de SC Ischia SRL, în 60 de zile, şi vor costa 41.650…
Modernizarea unei străzi, finalizată doar pe panou | FOTO
Scris de Anca Melinte Marți, 02 Octombrie 2018
"Data începerii construcţiei - 25 septembrie 2017, data finalizării construcţiei - 25 septembrie 2018", aşa scrie, negru pe alb, pe panoul care anunţă modernizarea străzii Leonida Zamfirescu. Deşi data de 25 septembrie 2018 a trecut, lucrările sunt departe de finalizare, fapt pe care ni l-a sesizat, nemulţumit, Gabriel Leopa, un…
Două centre pentru depunerea dosarelor privind ajutorul financiar pentru CENTRALE TERMICE
Scris de Roxana Artene Penciu Duminică, 30 Septembrie 2018
Primăria municipiului Galați informează că, începând cu data de 1 octombrie, vor rămâne deschise doar două centre pentru primirea dosarelor în vederea obţinerii ajutorului financiar de 3.000 de lei, destinat achiziţionării unei centrale termice. Centrele care vor rămâne deschise şi vor primi în continuare dosare sunt cel din incinta societăţii…
Vom mai avea CĂLDURĂ în sistem centralizat?
Scris de Anca Melinte Vineri, 28 Septembrie 2018
„La noi în asociaţie se strâng semnături de la cei care vor să beneficieze de căldură”, a fost mesajul primit ieri la redacţie de la o gălăţeancă. Femeia voia să ştie dacă în această iarnă va mai fi furnizat agent termic în sistem centralizat la Galaţi. „Nu văd de ce…
Cum a cheltuit Primăria banii oraşului
Scris de Anca Melinte Miercuri, 26 Septembrie 2018
Peste 50,6 de milioane de euro din bugetul local reprezintă banii pe care Primăria municipiului Galaţi i-a cheltuit pentru funcţionarea oraşului, în primele şase luni ale acestui an, în vreme ce suma plătită pentru dezvoltare abia depăşeşte 3,1 milioane de euro. Justificarea autorităţilor pentru suma extrem de modestă este aceea…
Modernizarea primului tronson al străzii Domnească, la licitaţie
Scris de Anca Melinte Miercuri, 26 Septembrie 2018
Abia aprobate de Consiliul Local, proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a arterei Domnească, între străzile Brăilei şi Gamulea se află deja în licitaţie. Contractul are o valoare estimativă de peste 4,1 milioane de lei cu TVA, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Potrivit anunţului postat în…
Primăria tot vrea să ne pună garduri, dar nu găseşte!
Scris de Anca Melinte Marți, 25 Septembrie 2018
După ce licitaţia pentru un contract în valoare de 669.385 de lei cu TVA, adică peste 145.500 de euro, pentru achiziţia a 9.000 de bucăţi de panouri de gard bordurat şi a 9.900 de stâlpi de susţinere a fost anulată, Primăria municipiului Galaţi a încercat, tot fără succes să găsească…
Canalul colector de pe Faleza Inferioară, reabilitat
Scris de Anca Melinte Marți, 25 Septembrie 2018
În mai puţin de două săptămâni, gălăţenii vor putea circula normal pe Faleza Inferioară a Dunării, graţie lucrării executate de firma Servland SRL Galaţi în asociere cu Proexrom SRL Iaşi. Intervenţia face parte din amplul proiect de reabilitare a accidentului de teren de pe Faleza Superioară – celebra Falezogaură de…
Cine modernizează aleea de la P-uri
Scris de Anca Melinte Marți, 25 Septembrie 2018
Primăria Galaţi va plăti 67.830 de lei cu TVA pentru proiectul de modernizare a aleii pietonale cuprinse între strada Navelor şi parc Elice, contract câştigat de firma ATU Consulting SRL, cu durata de 70 de zile. Concret, se doreşte reabilitarea sau amenajarea zonei pietonale de la P-uri, înlocuirea mobilierului urban,…
Noi sume din fondurile CJ Galaţi pentru combaterea pestei porcine
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 25 Septembrie 2018
Un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 228.000 lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Galaţi pentru combaterea pestei porcine în comunele Cavadineşti, Şendreni, Piscu, Fundeni şi Tudor Vladimirescu. „Fiecare din aceste localităţi au fost descoperite focare de infecţie. Cei de acolo au cumpărat material dezinfectant,…
Validare. Semnăturile gălăţenilor pentru fără penali au ajuns la Parlament
Scris de Anca Melinte Duminică, 23 Septembrie 2018
Nu mai puţin 25.314 de semnături, din cele peste 30.000 date de gălăţenii care nu mai vor penali în funcţii publice, au fost validate şi au ajuns în Parlamentul României. Conform datelor oficiale, Primăria municipiului Galaţi a validat 20.800 de semnături, în condiţiile în care, din păcate, alte administraţii locale…
Modernizarea Drumului de Centură, scoasă la licitaţie
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
Proiectarea şi execuţia lucrărilor de extindere şi modernizare a variantei ocolitoare a municipiului Galaţi au fost, în sfârşit, scoase la licitaţie de către Consiliul Judeţean. Valoarea totală estimată a contractului depăşeşte 117,7 milioane de lei cu TVA, adică peste 25,5 milioane de euro, ofertele sunt aşteptate până pe 31 octombrie…
Au început lucrările la noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
După aproape zece ani de aşteptare, proiectul de realizare a unui nou Muzeu de Artă Vizuală la Galaţi va deveni, în sfârşit, realitate! Ieri, 21 septembrie, s-a dat în mod oficial startul lucrărilor la noul muzeu, ce va fi amplasat în Parcul Rizer. Finanţat din fondurile proprii ale CJ Galaţi,…
Ministrul Natalia Intotero, la Galaţi
Scris de Cristinel Luca Vineri, 21 Septembrie 2018
Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Elena Intotero, a venit ieri, 20 septembrie, la Galaţi, vizita fiind o etapă a campaniei "Informare acasă! Siguranţă în lume!" derulate de ministerul pe care îl conduce. Demnitara a fost întâmpinată de prefectul Dorin Otrocol, preşedintele CJ, Costel Fotea, primarul Ionuţ Pucheanu, şefii instituţiilor…
Reabilitarea pasajului pietonal Dunărea va costa dublu (FOTO)
Scris de Anca Melinte Vineri, 21 Septembrie 2018
De la 1.469.332 de lei, cât fusese calculată în 2015, valoarea estimativă a investiţiei necesare pentru reabilitarea pasajului subteran din centrul oraşului a ajuns la 2.872.228 de lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici care au ajuns pe masa aleşilor locali. Nu numai costurile, ci şi durata de realizare a investiţiei s-a dublat!…
Restructurarea personalului provoacă tensiuni la TRANSURB
Scris de Anca Melinte Joi, 20 Septembrie 2018
Restructurarea personalului societăţii şi acordarea unei corecţii salariale, care, conform contractului colectiv de muncă, trebuia plătită la 1 septembrie 2018, au generat tensiuni la compania publică de transport public local, Transurb SA. Situaţia s-a mai calmat ieri, în urma unei întâlniri la care au participat directorul general al SC Transurb,…
”Oameni noi în politică”, şi la Galaţi
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 19 Septembrie 2018
Reprezentanţii a 26 de grupuri civice şi patru partide politice au lansat strângerea de semnături la nivel naţional pentru iniţiativa cetăţenească de reformă a legii electorale "Oameni noi în politică". La Galaţi, lansarea a avut loc ieri, 18 septembrie, în faţa Monumentului Eroilor Revoluţiei. "În orice democraţie, şi sperăm că…
Ce-au decis aleşii în şedinţa de marți, 18 septembrie 2018
Scris de Anca Melinte Miercuri, 19 Septembrie 2018
Convocaţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au revenit, ieri, asupra costurilor aprobate pentru realizarea unor investiţii cu finanţare europeană. Astfel, valoare totală a proiectului pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi se ridică la 9,3 milioane de lei…
Investiţiile majore în cartiere se amână. Licitaţii anulate
Scris de Anca Melinte Miercuri, 19 Septembrie 2018
Primăria municipiului Galaţi va fi nevoită să scoată din nou la licitaţie cele trei contracte, fiecare cu o valoare estimată între 3 şi 8,9 milioane de lei cu TVA, pentru execuţia, în următorii trei ani, a lucrărilor de refacere a sistemului rutier şi de regenerare urbană în cartierele Ţiglina I,…
Majorarea pensiilor va aduce creșterea taxelor și a impozitelor, avertizează Consiliul pentru IMM-uri
Scris de Corina Dobre Marți, 18 Septembrie 2018
Proiectul Legii privind sistemul public de pensii, aflat în dezbatere publică, sabotează interesele majore ale economiei, în condiţiile în care prevede o creştere a punctului de referinţă cu 79 la sută în următorii trei ani, a afirmat, ieri, Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici…
Licitaţie de 1,5 milioane de euro. Se restaurează prima clădire de patrimoniu din zona istorică a oraşului (FOTO)
Scris de Anca Melinte Marți, 18 Septembrie 2018
Până pe 4 octombrie, administraţia locală aşteaptă ofertele din partea constructorilor interesaţi să execute lucrările de "Reabilitare zonă istorică municipiul Galaţi - Reabilitare imobil strada Domnească nr. 58". Valoarea estimată a contractului scos la licitaţie este de 7.043.775 de lei cu TVA, adică peste 1,5 milioane de euro, iar criteriul…