SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
Proiectele prin programul FSE pot aduce şcolilor 5 milioane de euro
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 01 Iulie 2009
Dacă îşi găsesc ca parteneri transnaţionali şcoli din acelaşi domeniu de activitate, instituţiile de învăţământ din România pot depune ele însele proiecte în cadrul programului FSE (Fondul Social European). „Spre deosebire de alte programe, unde şcolile nu pot fi aplicanţi de proiecte, în cadrul FSE pot face proiecte strategice sau…
Bilete gratuite în tabere studenţeşti
Scris de Marius Ţuca Miercuri, 01 Iulie 2009
Anul acesta, Universitatea „Dunărea de Jos” va trimite 239 de studenţi în tabere gratuite. Dintre aceştia, 134 vor merge la Costineşti şi 105 la munte (Sinaia, Azuga, Predeal, Pârâul Rece, Zărneşti). Locurile sunt repartizate în şapte serii a câte şapte zile. Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii „Dunărea de…
Vacanţă informatizată
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 01 Iulie 2009
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale lansează a patra ediţie a concursului interşcolar „eVacanţă!”, un proiect pentru utilizarea tehnologiei informaţiei în educaţie. Concursul se adresează şcolilor din cele 255 de localităţi incluse în proiectul care se desfăşoară în perioada 15 iunie - 1 august 2009, iar câştigătorii vor fi premiaţi cu…
La CNVA a sunat clopoţelul după 40 de ani
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 01 Iulie 2009
Peste tot în viaţă, indiferent de kilometrii distanţă la care te aruncă valurile destinului, duci cu tine, ca pe o matrice, anii de şcoală în care te-ai format, matrice în care sunt înscrise numele profesorilor şi ale colegilor pe care i-ai avut. Acest l-a redescoperit cu emoţie promoţia din 1969…
Şcoala 22, premiată pentru ecologie
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 01 Iulie 2009
Şcoala nr. 22 „Dimitrie Cantemir” a primit menţiune la premierea finaliştilor din cadrul proiectului ecologic „Verdis”, derulat de Asociaţia MaiMultVerde şi Eco Tic. Proiectul a avut drept scop antrenarea unor şcoli şi licee din oraşele Bucureşti, Braşov, Cluj, Galaţi şi Iaşi în activităţi de informare, colectare selectivă de deşeuri electrice…
Mihai Brăilescu - o istorie vie a învăţământului
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 01 Iulie 2009
- Aţi ieşit la pensie, după câţi ani de carieră didactică? - Am terminat facultatea în 1965, ar fi 44 de ani. La catedră am stat mai puţin: în 69 am venit de la ţară la oraş prin concurs. Imediat am fost promovat inspector de specialitate pe istorie, funcţie pe…
2,3 tone de orez, retrase de Protecţia Consumatorului
Scris de Elena Parapiru Miercuri, 01 Iulie 2009
După ce şi-a schimbat denumirea, devenind din Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorul - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, iată că instituţia gălăţeană iese pentru prima dată la rampă sub noua titulatură şi… cu un nou şef. Carmen Tudor (foto), comisar-şef în cadrul instituţiei care le apără gălăţenilor drepturile de consumatori,…
Peste 23.700 de controale pentru siguranţa alimentelor
Scris de Costel Crângan Miercuri, 01 Iulie 2009
* DSVSA Galaţi a confiscat 8,2 tone de alimente şi 62.000 de ouă * Amenzi de 89.200 lei * În cursul lunii iunie, inspectorii Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi au făcut peste 23.700 de controale în teritoriu, pe tema bunăstării animalelor. Cele mai multe dintre controale…
Ce aveţi cu Faleza Superioară?
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 01 Iulie 2009
* Mai bine priviţi în jos! * Propunerea (care seamănă mai mult a decizie) a viceprimarului Nicuşor Ciumacenco de a închide circulaţia rutieră, pe faleză, în weekend, creează în continuare numeroase dezbateri. Recent, am primit pe adresa redacţiei opinia unui cititor care în câteva cuvinte şi vreo trei instantanee sintetizează…
Cum îi apărăm pe bebeluşi de caniculă?
Scris de Gabriel Kolbay Marți, 30 Iunie 2009
Temperaturile ridicate nu se vor da duse prea curând, iar părinţii şi bunicii trebuie să aibă mare grijă ca zilele caniculare să nu le afecteze sănătatea bebeluşilor din familie, având în vedere că toleranţa acestora la căldură este, în mod evident, mai scăzută decât cea a adulţilor. Şi mai nocivă…
„Scutul” disciplinei cazone, la Spitalul Militar
Scris de Marius Mototolea Marți, 30 Iunie 2009
* Medicii militari, de un profesionalism notoriu, sunt tot mai puţini * Un spital şi pentru civili * Din păcate, există doar o singură linie de gardă * Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Serfiotti” din Galaţi este finanţat de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice şi Siguranţei…
Încă o sesiune de selecţie pentru Erasmus
Scris de Marius Ţuca Marți, 30 Iunie 2009
Universitatea „Dunărea de Jos” organizează a doua sesiune de selecţie pentru mobilităţi ERASMUS în anul universitar 2009-2010. Înscrierea se desfăşoară, în perioada 29 iunie - 8 iulie, la Biroul Erasmus al universităţii. În plus, pentru a veni in sprijinul studenţilor care intenţionează să participe la selecţie, în zilele de miercuri,…
Peste 1.000 de elevi gălăţeni au legat şcoala de gard
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 30 Iunie 2009
La prima repartiţie computerizată, din Galaţi, s-au înscris 4.891 de candidaţi, cărora li se adaugă cei 98 veniţi din alte judeţe. Cei care vor participa la prima repartiţie vor avea cu 1.000 de locuri în plus, deoarece s-au pus la bătaie – 6.048. Trist este că peste 1.000 de elevi…
Bacalaureat pe pat de spital
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 30 Iunie 2009
Un elev din Tecuci are nenorocul unor emoţii suplimentare în timpul examenului de bacalaureat. El a fost internat duminică seara şi operat de urgenţă de apendicită. Ca urmare, pentru proba de astăzi a fost nevoie de o comisie specială care să meargă la Spitalul din Tecuci, astfel încât elevul să…
Proba cu cei mai mulţi candidaţi de la bacalaureat
Scris de Cristina S. Carp Marți, 30 Iunie 2009
Aproape 5.000 de candidaţi susţin astăzi, 30 iunie, proba la matematică, cea obligatorie a profilului. Alţi 731 de absolvenţi de liceu au ales geografia şi numai 172 dau proba aceasta la istorie. Pentru că este ziua probei D, aceea care, anul trecut, a adus procentul redus de promovabilitate la bacalaureat,…
Dan Dănăilă - aur la Balcaniada Juniorilor la matematică!
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 30 Iunie 2009
* Elevul gălăţean a obţinut 40 de puncte din 40 la Balcaniada Juniorilor care s-a desfăşurat la Sarajevo * După argintul de anul trecut, acum se întoarce acasă cu medalia de aur * Dan Dănăilă de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” se numără printre tinerii care şi-au găsit o pasiune…
Cu taxiurile la protest
Scris de Maria Măndiţă Marți, 30 Iunie 2009
Câteva zeci de taximetrişti de la Samatax se aflau, ieri dimineaţă, pe platoul de lângă Sala Sporturilor. Oamenii erau nemulţumiţi şi discutau aprins între ei. Motivul: intenţia „operatorului dispecer” de a scădea tariful de transport sub tariful actual, de 1,4 lei/km, motivat de criză… „Protestăm împotriva deciziei operatorului dispecer de…
Masterate pentru toate universităţile evaluate
Scris de Marius Ţuca Luni, 29 Iunie 2009
Toate universităţile care vor trece de evaluarea instituţională vor putea organiza masterate. Decizia, aprobată la începutul acestui săptămâni, diferă faţă de propunerea iniţială, care prevedea că doar universităţile care vor obţine în urma evaluării „grad de încredere ridicat” vor putea organiza masterate. Astfel, noile amendamente flexibilizează sistemul de organizare a…
Compasiunea ne face oameni
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 29 Iunie 2009
* Numai cu ajutorul dumneavoastră, Cristian Gîrlescu va putea învinge leucemia şi îşi va putea creşte fiul care n-a împlinit încă nici măcar doi ani * Un transplant care costă 140.000 de dolari e unica lui şansă * La cei 35 de ani ai săi, Cristian Gârlescu luptă zi de…
Gălăţenii au stat departe de malul „privatizat” al Dunării
Scris de Costel Crângan Luni, 29 Iunie 2009
* Doar pescarii au riscat o confruntare cu ploaia * Deşi se credea că în weekend vor sosi la malul Dunării (malul „privatizat”, care naşte controverse) mii de gălăţeni, duminică activitatea era destul de slăbuţă. Vremea închisă a ţinut se pare cu autorităţile silvice care, dacă ar fi apărut în…
Bilanţ la proba de limba modernă
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 27 Iunie 2009
A doua probă la oral, la limba modernă, a adus şi mai mai multe note de 10 decât la română. 1.398 de candidaţi care au dat proba la engleză, franceză sau germană au luat nota maximă, faţă de numai 1.237 la limba şi literatura română. 21 de absolvenţi nu i-au…
Psihologii şcolari lucrează şi vara
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 27 Iunie 2009
Vacanţă, dar nu şi pentru grijile, întrebările sau problemele tinerilor. Într-un ambient pe care puţine instituţii de învăţământ îl pot oferi elevilor, psihologii şcolari sunt gata să îi asculte şi să îi consilieze pe copii chiar şi în perioada verii, dar mai ales acum, în perioada examenelor. În plus, discuţiile,…
Eliminaţi pe capete la Bac!
Scris de Cristina S. Carp Sâmbătă, 27 Iunie 2009
* Dintre cei 45 de candidaţi scoşi din examen ieri, în toată ţara, 16 provin de la Galaţi * Candidaţii care au fost daţi afară din examen nu ştiu ce-au pierdut: subiectele au fost uşoare * VEZI SUBIECTELE AICI * Un examen care-ţi dă senzaţia că ai fluturi în stomac…
Un rege pe strada lui
Scris de Katia Nanu Sâmbătă, 27 Iunie 2009
Nu ştiu dacă domnul Gheorghe Solomon are ştiinţă că poartă numele regelui înţelept, fiul lui David. Nici despre pildele lui Solomon cred că nu ştie decât din auzite. Dar numele pare să-i fi fost predestinat. A fost toată viaţa un înţelept aparte. A pus munca pe primul plan, dar nu…