Din urmă, cam de la cincizeci de ani distanţă/depărtare, zmeul îmi face semne disperate să-l aştept, mă strigă să merg mai încet, vrea să mă ajungă şi să meargă şi el în lumea în care mă duc fiindcă trebuie să încep Aşteptarea din ziarul de ieri. Cred că n-am văzut niciodată un zmeu aşa de grăbit şi de înspăimântat. Zadarnic se dă peste cap, că tot nu poate ieşi din starea de aproape om. Şi doar l-am avertizat să rămână ceea ce este din şi prin naştere ...

Cu duhul BLÂNDEŢII mi-a dat învăţare/ de BUNE şi CARTE, cu duhul NUIELEI mi-a dat dezvăţare/ de RELE şi MOARTE !!!   Mi-a dat învăţare să merg şi să tac/ prin sfinte zăpodii, că numai aşa m-oi putea dezvăţa/ de silă şi dodii !!! Să merg şi s-aud cum se suie la Cer,/ cântând, ciocârlia, că numai aşa (m)-oi putea strădui/ să-nvăţ România !!! S-aud cum se face (în floare de câmp)/ rostire de greier, că numai aşa voi simţi că visez/ pe Cer cum cutreier !! ...

Pădurarul şi Toamna îşi şterg ochii. O tăcere cutremurătoare stăpâneşte ne/cuprinsul din Sus şi din Jos. Deocamdată, nimic nu mai răzbate din viitor. Tac. Tace şi Toamna. Tace şi pădurarul. Şi, deodată, ca şi cum ar porni o rostogolire din deasupra pădurii, tustrei începem să ascultăm fără să auzim: "A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.// Mă tem că n-am să te mai văd uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite ...

ea nu a fost o dată ca nici o dată/ ci este o dată ca tot de-a unael nu a fost un dat ca nici un dat/ ci este un dat ca tot de-a unulei nu au fost odată ca niciodată/ ci sunt odată ca totdeaunaei sunt pentru că trebuie/ să răsară şi să respecte soarele şi luna ei sunt fiindcă trebuie să ningă/ trebuie să plouă şi să fie pacefiindcă ne trebuie şi primăvară/ şi vară şi toamnă şi iarnăşi ne trebuie şi dimineaţă bună/ şi ziuă bună şi „vino încoace”sea ...

Şi uite-aşa, din dragoste şi respect pentru fratele geamăn, Mihai a ajuns  Ion şi pădurar, ca şi cum aşa a fost de când i-a cocoţat mă-sa în copacul genealogic! Şi uite-aşa mi-a fost dat să ascult cea mai stranie, însă şi cea mai frumoasă/răscolitoare poveste dintre poveştile cu Marii şi Victorii, dintre poveştile cu sfârşituri ne/fericite! Şi uite-aşa mă uit de ne/dumirit la Ion din Mihai, încât parcă tare mi-i frică nu cumva să mă cred altul decât Ionic� ...

(!) ce fel de-adânc, ce fel de nalt/ s-aşterne peste-această CLIPĂ chiar într-această clipă, chiar/ fără putinţă de tăgadă când se şi vede, se şi-aude/ cum împotrivă se-nfiripă o palmă de nemărginire/ dintr-o enigmă blestemată (!)   (!) n-ai timp măcar să crezi că eşti,/ să-ţi numeri prima arătare în lumea care n-are timp/ să-şi pună prima întrebare în lumea care n-are cum/ să afle că nu este lume, ci este-o glumă printre sfinţi/ şi printre celelalte ...

"Negreşit, vine dimineaţa. Victoria se trezeşte, ia apă de la cişmeaua care udă inima pădurii cu grijă şi răbdare matusalemică. Dă cu apă pe faţă şi se înviorează. Apoi, cu paşi siguri şi obişnuiţi de atâta amar de vreme prin bătătură, merge să dea grăunţe la păsări, să dea drumul la vaci şi la cai şi la porci prin codru. Că nu le fură nimeni. Abia peste vreo jumate de secol începe furatul profesionist. Mă uit la ea şi-i respect hărnicia matinală. De altf ...

(!) ruga mea apocalipsă,/ strigătul meu holocaust,nu puteţi în nici un chip să/ ştergeţi mintea mea de faust,şi nici sufletul meu simplu/ să mi-l daţi sub ascultarevrunui fante submultiplu/ dintr-un sine soi-tigoare (!) (!) sunteţi doar nişte unelte/ la cheremul meu semanticşi nu poate nici un fel de/ scump-sălbatic postromanticsă-mi cotonogească mintea,/ setea de purificarescrisă-n fruntea-mi dinaintea/ trombonistului cel mare (!) (!) sunteţi scule-n folosinţa/ visu ...

Nea Mihai nu mai grăieşte nimic din poveste. Parcă aşteaptă o reacţie din partea mea, mai ales că eu sunt primul care află mişcătoarea-i mărturisire. Sunt primul, cică. Şi mă întreb de ce s-o fi hotărât să-mi zică tocmai mie, un ţânc, un crud la minte, un suflet imaculat, un flăcăiaş care aşteaptă cu mare nerăbdare să meargă în prima zi de şcoală. I-o fi plăcut teribil, cred, cum  gândesc despre toamnă!? Oare-i place cum gândesc despre Maria? Fiindcă pă ...

(!) aceasta-i CALEA care duce tocmai cândn-o să mai mângâi nici o stea, nici un pământ, n-o să auzi nici un ham-ham,/ nici un cri-cri la nici un geam, nu ai să vezi decât nimicul şchiopătând (!)   (!) aceasta-i CALEA – şi nu poţi să te abaţi, nici să te-ntorci, nici să faci mas la ne/fârtaţi, nici să te faci (ni)(mi)(că)ieri,/ nici să rămâi, dar nici să pieri unde mai crezi(?!) că tot mai sunt apropiaţi (!)   (!) aceasta-i CALEA dintre MAMĂ şi NEANT, di ...