ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Uniunea Europeană va aproba o nouă „Busolă strategică”, pe fondul războiului din Ucraina

Scris de Luni, 21 Martie 2022
Uniunea Europeană (UE) va aproba, luni, o strategie ce cuprinde constituirea unei forţe militare de 5.000 de militari şi se va angaja la o creştere a cheltuielilor sale militare, pentru a putea întreprinde pe cont propriu intervenţii, începând din 2025, transmite AFP. "Vom aproba o <<busolă strategică>> care nu este…

Embargoul asupra petrolului rusesc, discutat de statele UE

Scris de Luni, 21 Martie 2022
Europa va fi lovită puternic în eventualitatea unui embargou asupra petrolului rusesc, care va dezechilibra din punct de vedere energetic continentul, dar nu va afecta şi Statele Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Avertismentul vine în condițiile în care guvernele din ţările membre ale Uniunii Europene…

"Booster de primăvară" împotriva COVID-19, în Marea Britanie

Scris de Luni, 21 Martie 2022
Persoanele din categoriile vulnerabile din Marea Britanie primesc începând de luni invitaţiile oficiale pentru a se vaccina cu cea de-a patra doză a unor seruri anti-COVID-19, supranumită "booster de primăvară", informează DPA. Rezidenţii cu vârste de peste 75 de ani şi persoanele cu imunitate compromisă pot să se programeze pentru…

Mine navale din Ucraina, în derivă pe Marea Neagră

Scris de Luni, 21 Martie 2022
Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim, transmite luni EFE. După cum au anunţat autorităţile de la Sofia într-un comunicat de presă,…

Avion cu 133 de persoane la bord, prăbușit în China

Scris de Luni, 21 Martie 2022
Un avion al companiei China Eastern Airlines, care transporta 133 de pasageri, a avut luni un "accident" în regiunea Guangxi și a provocat un incendiu pe munte, a anunțat televiziunea de stat chineză CCTV, preluată de Agerpres. Avionul, care decolase la ora locală 13:15 (5:15 GMT), efectua o cursă între…

Primele unități Patriot, amplasate

Scris de Duminică, 20 Martie 2022
Primele unităţi responsabile cu amplasarea sistemului de apărare aeriană Patriot au început să sosească în Slovacia din ţări aliate din NATO, iar desfăşurarea va continua în zilele următoare, a anunţat, duminică, ministrul Apărării, Jaroslav Nad. Sistemul va fi operat de militari germani şi olandezi şi va fi desfăşurat iniţial la…

Ucraina interzice activitatea partidelor pro-ruse

Scris de Duminică, 20 Martie 2022
Consiliul naţional de securitate şi apărare al Ucrainei a interzis activitatea partidelor politice pro-ruse în perioada în care legea marţială este în vigoare, transmite dpa. "Activităţile acelor politicieni care vizează diviziunea sau complicitatea nu vor avea succes, dar vor primi un răspuns dur", a declarat preşedintele Zelenski, citat de ziarul…

Turcia a inaugurat cel mai lung pod suspendat din lume

Scris de Duminică, 20 Martie 2022
Turcia a inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute cel mai lung pod suspendat din lume, construit peste Strâmtoarea Dardanele, frontieră naturală între Europa şi Asia, informează France Presse. „Podul Canakkale 1915”, lung de 4,6 km şi cu o distanţă de 2 km între cei doi piloni, este primul care se întinde…

Boris Johnson a comparat războiul din Ucraina cu... Brexitul

Scris de Duminică, 20 Martie 2022
Prim-ministrul britanic Boris Johnson şi-a atras critici, inclusiv din propria tabără conservatoare, după ce a comparat lupta ucrainenilor împotriva invaziei ruse cu britanicii care au votat pentru Brexit pentru „a alege libertatea”, consemnează duminică AFP. Gafa este cu atât mai mare cu cât unul dintre obiectivele politice majore ale Ucrainei…

Incident grav în Belgia: Șase morți și 20 de persoane grav rănite

Scris de Duminică, 20 Martie 2022
O maşină a intrat în mulţimea care se adunase pentru a participa la un carnaval, duminică dimineața în Strépy-Bracquegnies (Belgia valonă) provocând moartea a șase persoane, rănirea gravă a altor 20, alți 70 de oameni fiind răniți ușor. La bordul mașinii erau două persoane care au fost prinse și duse…

Boris Johnson: Dacă ești împotriva lui Putin, la alegeri, ești otrăvit, sau împușcat

Scris de Sâmbătă, 19 Martie 2022
O „nouă era a intimidării” care se întinde de la Marea Baltică la Marea Neagră, se profilează dacă Vladimir Putin reușește să invadeze Ucraina, a avertizat Boris Johnson, scrie The Guardian. Cu toate acestea, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o "greșeală catastrofală" atunci când a invadat Ucraina, a declarat,…

Ucraina a votat în regim de urgență legalizarea criptomonedelor

Scris de Sâmbătă, 19 Martie 2022
După El Salvador, Ucraina este a doua țară din lume care votează legalizarea criptomonedelor, legea semnată de președintele Volodimir Zelenski înlesnind accesarea donațiilor primite din toate colțurile lumii, pentru susținerea luptei împotriva invaziei rusești, potrivit go4it.ro. Doar din informațiile făcute publice, aflăm că Ucraina ar fi primit în ultimele trei…

Franța propune plafonarea prețului la gaze în UE

Scris de Vineri, 18 Martie 2022
Franţa a propus un plafon la scara întregii Uniuni Europene pentru preţul gazelor naturale, în ideea de a întări poziţia de negocierile a blocului comunitar în relaţia cu producătorii, dar unele state membre nu sunt de acord cu această idee, a declarat vineri ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire,…

Războiul din Ucraina, „un abuz pervers de putere”

Scris de Vineri, 18 Martie 2022
Papa Francisc a numit vineri războiul din Ucraina „un abuz pervers de putere”, comis din interese partizane, care a condamnat oameni nevinovați la „toate formele de violență brutală”, potrivit Reuters. Suveranul pontif nu a numit explicit Rusia, dar a folosit cuvinte cum ar fi "agresiune armată inacceptabilă" pentru a transmite…

Diplomații ruși, acces interzis în Parlamentul European

Scris de Vineri, 18 Martie 2022
Parlamentul European a anunţat vineri că interzice accesul în edificiile sale pentru personalul diplomatic şi reprezentanţii guvernelor din Rusia şi Belarus, după invadarea Ucrainei de către Moscova cu puţin peste trei săptămâni în urmă, relatează EFE. "Nu este loc în casa democraţiei pentru cei care vor să distrugă ordinea democratică",…

Un nou val de Covid-19 în Europa

Scris de Joi, 17 Martie 2022
Coreea de Sud se confruntă cu un număr record de cazuri de COVID-19, pe măsură ce primul val Omicron traversează continentul.La celălalt capăt al lumii, în Europa, mai multe țări se pregătesc de ceea ce ar putea fi un al doilea val de Omicron. Franța, Marea Britanie, Italia și Austria…

UPDATE Japonia: Patru morţi şi peste 100 de răniţi după cutremur

Scris de Joi, 17 Martie 2022
UPDATE, joi, 17 martie 2022. Patru persoane au murit și alte peste 100 au fost rănite, după ce un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,4 a zguduit miercuri noaptea estul Japoniei, ducând la o avertizare de tsunami pe coasta de nord-est a țării. Cutremurul a deraiat un tren, fără a…

Cel mai modern sistem antiaerian britanic, desfășurat în Polonia

Scris de Joi, 17 Martie 2022
Regatul Unit îşi va desfăşura sistemul de apărare antiaeriană ultramodern Sky Sabre în Polonia, a declarat joi ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, în timpul unei vizite întreprinse la Varşovia, informează Reuters. Ţările membre ale NATO urmăresc să consolideze securitatea pe flancul estic al organizaţiei, în contextul invaziei ruse în…

Economia mondială, afectată fundamental de război

Scris de Miercuri, 16 Martie 2022
Invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta întreaga economie mondială, prin încetinirea creşterii economice şi majorarea inflaţiei, şi ar putea reconfigura în mod fundamental ordinea economică mondială pe termen mai lung, a avertizat Fondul Monetar Internaţional. Dincolo de suferinţa umană şi fluxul istoric de refugiaţi, războiul majorează preţurile la alimente…

Catastrofă umanitară în orașele asediate de ruși

Scris de Miercuri, 16 Martie 2022
Civilii care speră să fie evacuaţi din oraşele ucrainene asediate continuau să aştepte miercuri, în timp ce un oficial al guvernului de la Kiev a declarat că încă nu este posibil să fie organizate noi coridoare umanitare, informează dpa. Kievul nu a primit încă un răspuns la propunerile sale adresate…

Noi site-uri închise de autoritățile ruse

Scris de Miercuri, 16 Martie 2022
Autoritatea rusă de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a blocat site-urile a altor cel puţin 13 instituţii de presă, relatează AFP, într-un moment în care Moscova îşi înăspreşte controlul asupra informaţiilor publicate online despre conflictul din Ucraina. Cunoscutul site de investigaţii Bellingcat, precum şi paginile de internet ale unor media locale…

Germania, buget record pentru cheltuieli militare, pe fondul războiului din Ucraina

Scris de Luni, 14 Martie 2022
Germania intenţionează să aloce sume record pentru armată încă de anul acesta, pe fondul războiului din Ucraina. Proiectul de buget prezentat luni urmează să fie dezbătut în Parlament în zilele următoare și prevede pe anul 2022 suma de 50 miliarde de euro pentru cheltuielile militare, ceea ce constituie "un record",…

„Operațiunea specială”, mai lentă decât s-ar dori

Scris de Luni, 14 Martie 2022
Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat că operaţiunea din Ucraina nu se desfăşoară pe cât de repede ar fi dorit Kremlinul. În timpul unei slujbe religioase oficiate duminică de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, şeful Gărzii Naţionale a Federaţiei Ruse, Viktor Zolotov, a…

Sancțiunile internaționale își fac efectul. Rusia, aproape de intrarea în incapacitate de plată

Scris de Luni, 14 Martie 2022
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a avertizat că este posibil ca Rusia să nu-şi poată îndeplini angajamentele externe, din cauza sancţiunilor care i s-au impus pentru invadarea Ucrainei, însă această situaţie nu va provoca o criză financiară globală, transmite Reuters. La emisiunea "Face the Nation" de la…
Pagina 107 din 220