ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

Fostul prinţ moştenitor al Iordaniei, în arest la domiciliu

Scris de Duminică, 04 Aprilie 2021
Fostul prinţ moştenitor şi frate vitreg al regelui Abdullah al II-lea al Iordaniei a anunţat că se află "în arest la domiciliu" în palatul său din Amman, după ce a fost acuzat de armată de activităţi împotriva "securităţii regatului", notează AFP. Într-o înregistrare video transmisă BBC de avocatul său, prinţul…

În Bulgaria, alegeri legislative fără câştigător cert

Scris de Duminică, 04 Aprilie 2021
Secţiile de vot s-au deschis duminică, 4 aprilie 2021, în Bulgaria pentru desfăşurarea alegerilor legislative, ce au loc în mijlocul unui al treilea val al epidemiei de COVID-19, relatează dpa. În total, 6,7 milioane de cetăţeni sunt chemaţi să-i aleagă pe viitorii 240 de membri ai Adunării Naţionale de la…

Planul european de relansare, întârziat la ratificare

Scris de Sâmbătă, 03 Aprilie 2021
Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a criticat vineri ritmul lent al unor ţări, printre care Germania, de ratificare a Fondului de relansare european post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, o etapă indispensabilă pentru efectuarea plăţilor către toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), informează AFP.…

Un nou grup politic se coagulează în Parlamentul European

Scris de Sâmbătă, 03 Aprilie 2021
Primi-ministrul ungar Viktor Orban, omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi politicianul italian Matteo Salvini au pus, la Budapesta, bazele unei alianţei conservatoare, fără a menţiona însă, în această etapă, o reorganizare a grupurilor în Parlamentul European, transmite AFP. Premierul ungar Viktor Orban a salutat, joi, la încheierea întâlnirii, "primul pas…

Rusia, îngrijorată de rasismul... împotriva albilor

Scris de Sâmbătă, 03 Aprilie 2021
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi-a exprimat îngrijorarea privind amplificarea rasismului împotriva albilor în SUA, legând acest presupus fenomen de corectitudinea politică "împinsă până la absurd" în această ţară, relatează AFP. Într-o declaraţie de la televiziunea rusă, Serghei Lavrov a dat asigurări că "toată lumea" doreşte "să se debaraseze de…

Premierul Mark Rutte scapă de moţiunea de cenzură

Scris de Vineri, 02 Aprilie 2021
Premierul Mark Rutte a supravieţuit în noaptea de joi spre vineri, respectiv 1 spre 2 aprilie 2021, unei moţiuni de cenzură în parlamentul olandez, depusă de opoziţia care l-a acuzat că a minţit în timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei de guvernare, informează AFP. "A fost o chestiune foarte serioasă, pentru…

Pentagonul, în alertă după incursiunile Rusiei

Scris de Vineri, 02 Aprilie 2021
Pentagonul este în alertă, în contextul intensificării activităţilor Rusiei în Europa de Est şi Arctica în această săptămână, ceea ce reprezintă o nouă provocare pentru administraţia preşedintelui american Joe Biden, au afirmat oficialităţi militare americane, potrivit politico.eu.Comandamentul forţelor SUA în Europa a ridicat alerta până la nivelul maxim, după reluarea…

Aleksei Navalnîi, în greva foamei

Scris de Vineri, 02 Aprilie 2021
Autorităţile penitenciare ruse au apărat joi modul în care este tratat Aleksei Navalnîi, respingând criticile formulate de opozantul rus, aflat în greva foamei, potrivit căruia el nu primeşte în închisoare îngrijirea medicală de care are nevoie şi este privat de somn, transmite Reuters.Navalnîi, unul dintre cei mai cunoscuţi critici ai…

Preşedintele Germaniei, vaccinat cu AstraZeneca

Scris de Vineri, 02 Aprilie 2021
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în vârstă de 65 de ani, a primit joi o primă doză din vaccinul de la AstraZeneca împotriva COVID-19, în conformitate cu recenta decizie a Germaniei de a rezerva acest ser pentru persoanele de peste 60 de ani, a informat biroul şefului statului, potrivit AFP. "Suntem…

Realitatea Brexitului se simte abia acum

Scris de Vineri, 02 Aprilie 2021
Realitatea deciziei Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană se simte abia acum, la câţiva ani după referendumul britanic asupra apartenenţei ţării lor la blocul comunitar, a susţinut fostul negociator-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit euractiv.com. Amintind schimbările aduse de Brexit la 1 ianuarie, atunci când s-a încheiat…

Macron şi Merkel au discutat cu Putin despre Sputnik V

Scris de Joi, 01 Aprilie 2021
Vladimir Putin, Angela Merkel şi Emmanuel Macron au discutat marţi, 30 martie 2021, despre cooperarea în ceea ce priveşte vaccinurile anti-COVID-19, inclusiv cel rus, Sputnik V, situaţia lui Aleksei Navalnîi şi Libia, a anunţat Palatul Elysee, scrie agenţia France Presse. În cursul unei videoconferinţe, ei au evocat o posibilă cooperare…

Avioanele militare ruseşti dau târcoale ţărilor NATO

Scris de Miercuri, 31 Martie 2021
NATO a informat că a înregistrat un număr neobişnuit de mare de avioane militare ruseşti în apropierea teritoriului său, notează dpa. "Avioane de vânătoare NATO au acţionat luni de zece ori pentru a urmări bombardiere şi avioane de luptă ruseşti, în cursul unui vârf neobişnuit de zboruri peste Atlanticul de…

Centrele de vaccinare, departe de ochii presei

Scris de Miercuri, 31 Martie 2021
Zeci de mass-media independente ungare au dat publicităţii miercuri o scrisoare deschisă adresată guvernului condus de premierul Viktor Orban în care cer să se pună capăt restricţiilor asupra relatărilor despre sistemul de sănătate în timpul pandemiei de COVID-19, informează Reuters. Guvernul ungar a permis accesul în spitale şi în centrele…

Franţa preia comanda forţelor navale din Golf

Scris de Miercuri, 31 Martie 2021
Portavionul francez "Charles de Gaulle" a preluat comandamentul naval al unei forţe operative americane în Golf, consacrate libertăţii navigaţiei şi luptei contra grupării Stat Islamic (SI), a anunţat Ministerul Forţelor Armate francez, potrivit AFP. ''O dovadă a încrederii operaţionale şi semnul hotărârii noastre constante contra Daesh'' (acronimul arab al SI),…

Tratat internațional privind viitoare situații de urgență

Scris de Miercuri, 31 Martie 2021
Liderii a 23 de țări și Organizația Mondială a Sănătății au susținut ideea de a crea un tratat internațional care să ajute lumea să facă față unor viitoare urgențe de sănătate, cum ar fi pandemia de coronavirus care acum afectează planeta, relatează Reuters. Ideea unui astfel de tratat, care ar…

Italia scurtează carantina pentru cetăţenii UE

Scris de Miercuri, 31 Martie 2021
Guvernul Italiei a decis scurtarea la cinci zile a perioadei de carantină pentru persoanele care vin pe teritoriul italian din alte ţări membre ale Uniunii Europene, informează cotidianul Corriere della Sera. Ordonanţa ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, prevede că, "în cazul sosirilor sau revenirilor din ţări membre ale Uniunii…

Coronavirusul provine „probabil de la animale”, nu dintr-un laborator (Proiect de raport OMS)

Scris de Miercuri, 31 Martie 2021
Covid-19 a fost transmis oamenilor de un animal, iar răspândirea sa a început cu cel mult o lună sau două înainte de a fi descoperit, în decembrie 2019, arată un proiect de raport al Organizației Mondiale a Sănătății, citat de CNN. Un laborator este cea mai puțin probabilă sursă, a…

Opoziția, eliminată oficial din Hong Kong

Scris de Marți, 30 Martie 2021
Preşedintele chinez Xi Jinping a promulgat marţi o reformă a sistemului electoral din Hong Kong, o decizie care ar urma să ducă la o marginalizare totală a opoziţiei în teritoriul semiautonom, transmit AFP și France24. Comitetul permanent al forului legislativ chinez votase în aceeaşi zi, cu „unanimitate”, amendamente în acest…

Dispute între cancelarul Angela Merkel şi landurile germane

Scris de Marți, 30 Martie 2021
Cancelarul federal german Angela Merkel a rechemat cu fermitate landurile la ordine, cerându-le să aplice restricţiile, pentru a contracara cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus, în condiţiile în care mai multe landuri au anunţat proiecte de relaxare a acestor restricţii, informează AFP. "Trebuie acum să punem în aplicare…

Stocarea lasă ţările sărace fără vaccinuri

Scris de Marți, 30 Martie 2021
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a criticat "stocarea" excesivă de vaccinuri împotriva COVID-19 de către ţările dezvoltate şi le-a îndemnat să le împartă cu restul lumii, singurul mijloc, potrivit lui, de a pune capăt pandemiei, informează luni AFP. "Consider foarte îngrijorător acest sistem foarte injust de…

Vaccin rusesc, produs în China

Scris de Marți, 30 Martie 2021
Autorităţile ruse au ajuns la un acord cu compania chineză Shenzhen Yuanxing Gene-tech pentru a produce în China 60 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus rusesc Sputnik V, a informat luni într-un comunicat Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), transmite EFE. Fondul, însărcinat cu promovarea vânzării Sputnik V,…

Canalul Suez a fost deblocat

Scris de Luni, 29 Martie 2021
Deblocarea şi ranfluarea navei portcontainer care eşuase în canalul Suez a avut loc luni, la ora 04:30 (02:30 GMT), a anunţat furnizorul de servicii maritime Inchcape Shipping, transmite DPA. Nava Ever Given, sub pavilion panamez, cu o lungime de 400 de metri, a eşuat marţi pe diagonala canalului, din cauza…

Nava blocată în Canalul Suez ar putea provoca o criză în comerțul mondial

Scris de Duminică, 28 Martie 2021
Nava cargo Ever Given, care e blocată deja de șase zile în Canalul Suez, produce comerţului mondial pagube de 400 milioane de dolari pe oră şi ar putea provoca o criză a cafelei, dar şi a hârtiei igienice, pe lângă alte produse de bază, informează Business Insider. "Va afecta, practic,…

Ploi cum vezi o dată la 200 de ani

Scris de Duminică, 28 Martie 2021
Peste 20.000 de australieni au fost evacuați din calea celor mai puternice inundații care au lovit estul țării. Meteorologii spun că a plouat cum se întâmplă o dată la 200 de ani. Râurile s-au umflat atât de mult, încât sunt orașe scufundate complet, din care abia se mai vede câte…
Pagina 161 din 237