Remus Basalic

Remus Basalic

Sistemul sanitar românesc, predominant urban

Vineri, 26 Iulie 2019 11:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Nouă din zece spitale şi unităţi asimilate spitalelor funcţionează în mediul urban, potrivit publicaţiei „Activitatea unităţilor sanitare”, elaborată de Institutul Naţional de Statistică (INS). Analiza scoate în evidenţă faptul că, în mediul rural, sunt foarte puţine cabinete medicale şi stomatologice în unităţile de învăţământ.În 2018, 99,6 la sută dintre cabinetele stomatologice şcolare şi 99,1 la sută dintre cabinetele medicale şcolare, precum şi toate c ...

Buget în creştere pentru medicina de familie

Joi, 25 Iulie 2019 05:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi a decontat pentru asistenţa medicală primară (medicina de familie) servicii medicale în valoare de aproape 46 milioane de lei, pe parcursul lui 2018. Suma reprezintă o creştere de 18,14 la sută faţă de cea decontată în 2017. Valoarea mai mare a sumelor decontate anul trecut se explică prin majorarea, începând cu 1 aprilie 2018, a valorii punctului per capita cu 20,83 la sută şi a valorii punctului per serviciu cu 27,27 l ...

Un urmărit penal, propus pentru şefia Casei Naţionale de Sănătate

Miercuri, 24 Iulie 2019 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, l-a propus marţi, 23 iulie 2019, la șefia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe Vasile Ciurchea (foto), în locul lui Răzvan Vulcănescu. Propunerea a fost acceptată şi semnată de premierul Viorica Dăncilă. Ciurchea este anchetat de DNA chiar pentru nereguli în privinţa sistemul informatic al CNAS, din perioada în care a mai ocupat aceasta funcţie. “Propunerea a venit în plic”, au spus surse din PSD pentru Digi24.ro. Viorica D ...

Tratamentul fără interferon va fi extins

Joi, 25 Iulie 2019 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Reprezentantul CNAS, Roxana Radu, a anunţat că începând cu noul contract cost-volum vor beneficia de tratamentul fără interferon şi pacienţii care au fibroză F0, adică cei cu hepatită în fază incipientă, şi că începând cu acest an vor primi tratament şi adolescenţii cu vârste între 12 şi 18 ani, informează mediafax.ro. Reprezentantul CNAS a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment şi faptul că, începând cu acest an, acces la acest tip de terapie vor mai avea şi paci ...

Combinatul Siderurgic Galați sprijină Spitalul Judeţean. Donaţie de 180.000 de lei

Joi, 25 Iulie 2019 00:15 | Publicat în Regional
Combinatul Siderurgic anunţă derularea cu succes a unui proiect de dotare cu echipamente medicale de ultimă oră pentru secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Galaţi. Proiectul a constat în înlocuirea tuturor sistemelor de distribuire a gazelor medicale şi energiei electrice care deservesc incubatoarele pentru nou născuţi şi sălile acestei secţii. Au fost instalate nouă „rampe” de distribuire a gazelor medicale şi a ene ...

Pregătiri pentru producţia de vaccin antigripal

Miercuri, 24 Iulie 2019 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Institutul Cantacuzino a început pregătirea personalului pentru producţia de vaccin antigripal, iar procesul de instruire continuă „până la atingerea nivelului de performanţă”, informează MApN. Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino", aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a demarat procesul de pregătire profesională a personalului de specialitate pentru producerea acestui vaccin. Potrivit secretarului de stat Mihai Dan Chir ...

Consiliere telefonică gratuită pentru pacienţii cu HIV

Miercuri, 24 Iulie 2019 20:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Pacienţii din judeţul Galaţi care trăiesc cu HIV pot accesa gratuit, începând din această lună, serviciul de consiliere prin telefon şi WhatsApp pus la dispoziţia lor de Asociaţia Pacienţilor din Galaţi. Numărul care trebuie apelat este 0748.099.373. Pacienţii pot primi astfel informaţii utile despre drepturile pe care le au, conform legii, sau pot reclama dificultăţile întâlnite în accesarea tratamentului necesar pentru HIV, a serviciilor medicale sau a celor sociale. Asoci ...

Sesiune de informare privind substanţele periculoase

Miercuri, 24 Iulie 2019 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a desfăşurat, în prima jumătate a lunii iulie, o sesiune de informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. 23 de persoane din cadrul a 18 firme gălăţene au participat la întâlnire, subiectul dezbătut fiind cel al utilizării substanţelor chimice periculoase în procesele tehnologice. Acţiunea a făcut parte dintr-o campanie europeană pentru locuri de muncă sigure şi sănătoase, desfăşurată pe parcursul anilor ...

Galaţiul, în continuare pe harta epidemiei de rujeolă

Miercuri, 24 Iulie 2019 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Alte 94 de noi cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns astfel la 17.846. În total, 64 de pacienţi au decedat din cauza complicaţiilor provocate de această boală. Cazurile raportate săptămâna trecută au fost înregistrate în zece judeţe din ţară, printre care şi în Galaţi. Cele mai multe  îmbolnăviri s-au înregistrat în Suceava (51), Neamţ (16), Sălaj (7), Bucureşti (6) şi Caraş Severin (5). În Galaţi ...

Lupul, pus paznic la oi, la CNAS

Miercuri, 24 Iulie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În momentul în care cardul naţional de sănătate ne-a fost băgat cu forţa în buzunar, autorităţile au încercat să motiveze necesitatea documentului şi costurile sale exorbitante prin mai multe argumente. Acum, iese la iveală că însuşi sistemul antifraudă din Sănătate, care ar fi trebuit să fie asigurat prin acest card, a fost compromis din temelii prin corupţie şi incompetenţă. Atunci când au anunţat că fiecare român asigurat va primi un card naţional de sănătate, ...
Pagina 275 din 692