Până în Bariera Traian, Violonista se face că mă ignoră! O întreb ce nume şi ce prenume poartă, dar pare scufundată-n gânduri adânci şi negre! Şi, din când în când, chiar foloseşte batista şi-şi opreşte lacrimile căprui înainte de a se sparge pe caldarâm! Într-unul dintre aceste momente de tristeţe aproape funerară, văd monograma pe batistă: LM! Tresar! Mă bucur! Tac! Admir! Şi nu-mi vine să cred! Ea este! Doar am fost sigur încă de la Început că ea este, dar n-am avut o ţâră de Curaj măcar, să-i spun pe nume, să anulez Starea de Contrastare şi să-mi încerc Norocul! Cel puţin s-o întreb ce face, unde cântă, de ce se „plimbă” aşa, numai singură şi numai pe acelaşi itinerariu!...Mă opreşte în dreptul Spitalului 3 şi spune: „Dacă vrei să nu-ţi strici ziua, nu mă mai urmări! Te rog foarte mult şi foarte frumos! Nici măcar nu ştiu dacă ţi-a plăcut ce ţi-am zis/citat în Parc! E bine pentru tine să mă laşi singură, cum am fost întotdeauna, de când soţul meu a murit chiar în ziua nunţii, în haine de mire! La revedere!”...Sigur că nu vreau s-o las singură! Sigur că vreau s-o „urmăresc” până unde-o fi să ajungă! Sigur că nu vreau s-o „abandonez” până-n pânzele cele albe! Îndrăznesc s-o prind de braţul stâng şi să-i şoptesc: „Nu, nu pot să-ţi ascult rugămintea! Trebuie să mă laşi să te însoţesc în continuare, chiar dacă o fi să-mi stric ziua! Necunoscutul şi Imprevizibilul şi Paradoxul mă tentează, mă ademenesc, mă controlează şi-mi provoacă Insomnii de Mătase, cum scrie Fane Trifan Decebal Neagu! Faptul că mi-ai spus ce mi-ai spus în Grădina Publică îmi retrezeşte Încăpăţânarea de a sta şi de a merge cu tine până la Capăt, indiferent dacă acesta-i aproape ori departe, dacă există sau nu, dacă-i în Partea Aceasta sau în Cealaltă Parte! Nu glumesc! Da?”...Violonista LM nu ripostează, cum cred şi mă aştept! Dimpotrivă, parcă-i pare bine de stoicismul hotărârii mele! Zâmbeşte! O aud: „Eu merg la Cimitirul Evreiesc! Nu ţi-i teamă de Văz/Duhul Sepulcral?”...”Nu ştiu să-mi fie teamă în nici unul dintr-aceste Dormitoare Universale! Demult, să tot fie vro patruzeci de ani, am îndrăznit să locuiesc trei zile şi trei nopţi în Cimitirul Eternitatea! Şi nu m-a păpat nici o stafie, nu mi-a sărit nici o inimă, n-am visat urât! Pot mărturisi că a fost e Experienţă Interesantă, mai ales că nişte Ciocli Simpatici m-au prins şi m-au invitat la o sticlă cu agheasmă trasă de două ori, amuzându-se copios pe motivul că sapă gropile altora! Gata! Să mergem!”...Cotim pe Strada lui Ştefan cel Mare...şi ne apropiem de Cimitir!...(Stai niţel!)
Astăzi e Sâmbăta Următoare (III) Scris de Ion Zimbru
